Platon, Aristotel și Socrate l-au transformat pe Păunescu în Ronald McDonald

Acum o săptămână, statuia poetului Adrian Păunescu din parcul Icoanei din București s-a transformat peste noapte în Ronald McDonald, după ce trei grafferi și-au dat silința cu sprayul, departe de ochii gardienilor. Cum pe mine mă enervează că Păunescu are statuie, pentru că a scris și el trei poezii înduioșătoare și în rest i-a pupat în cur pe Ceaușești două decenii, m-am grăbit să aflu cine sunt grafferii care au combătut tradiția românească „dacă a făcut ceva bun, trebuie să-i iertăm păcatele." Așa am ajuns la mișcarea de artiști stradali numită Noua Ordine Murală (NOM), formată din Platon, Aristotel și Socrate. Am vorbit cu doi dintre ei.

VICE: Cum l-ați ales pe Păunescu?
Aristotel: Eram în trecere.
Platon: Ieșisem doar să ne distrăm și am dat de el. Cine l-a pus pe Păunescu-n drum? Românii cam știu cine a fost Păunescu și controversele politice din jurul lui. Iar noi doar am venit cu altă formă de controversă. A picat la fix caricaturizarea asta a chestiilor serioase, am primit energii de la Paris. Plus că era noapte și pustiu, paznicii ocupați cu altele, chiar te simțeai prost să treci pe lângă ea și să nu profiți.

De ce Ronald McDonald?
Platon: Păi ne-am uitat la ce culori aveam la noi și ne-am întrebat ce-am putea să facem. Apoi am vrut să punem în contrast comunismul cu corporațiile și democrația. Plus faptul că ăsta a mâncat căcat s-a potrivit la fix cu roșul de la gura lui McDonald, care-i ca sângele.

Asta nu e un fel de vandalism? Ați dat pe o statuie.
Aristotel: Este, dar și când dă cineva peste un desen de-al nostru ne ofticăm, cam asta înseamnă graffiti. Are și o componentă orgolioasă graffitiul, de teritoriu. Ce-am făcut noi nu este neapărat vandalism, că nu e ireversibil, se poate șterge. La noi oricum nu sunt zeci de crew-uri care se luptă pe spații.
Platon: Asta nu înseamnă că e neapărat OK ce-am făcut noi, dar dacă desenezi legal un calcan, nu te bagă nimeni în seamă. De asta e nevoie să facem chestii mai controversate, să ieșim puțin în afara legii, a regulilor.

Cum se pupă responsabilitatea civică cu street artul?
Platon: Arta nu trebuie neapărat să aibă o componentă civică, ca să fie artă. Sunt o grămadă de oameni care sunt oricum ignoranți și pe care nimic nu-i poate schimba, nu-i poate face să devină mai interesați de ce se întâmplă în jurul lor, că-i politică, religie, orice. Noi abordăm teme de genul ăsta de vreo trei ani, cu desene mari, frumoase, colorate, gândite, dar care nu au stârnit reacții, așa că este ciudat că atunci când facem o chestie așa mică, rapidă, se iscă atâtea discuții.
Aristotel: Oricum este greu, mai toate intervențiile astea în spațiul public sunt în concurență cu mesajele publicitare. E greu să ajungi la oameni.

Ce relație aveți cu autoritățile? Sunt dușmani?
Platon: Nu, nu, chiar și cu Oprescu e OK. La TV iese și pare super pornit împotriva noastră, că „îi stârpim, îi arestăm, le-am construit două panouri într-un părculeț și vor da numai acolo, oprim fenomenul", dar pe partea de murale este super deschis și îi convine, că sunt o grămadă de clădiri care stau să cadă și așa mai salvează estetic orașul.

De ce stă Bucureștiul așa nasol la capitolul graffiti cu implicații sociale și politice? Sunt puține care să atace teme din zona asta.
Platon: Păi, o explicație ar putea fi că la noi mișcarea asta este încă într-o etapă de început, e tânără. Ai nevoie de maturitate ca să abordezi teme de genul, iar la noi majoritatea sunt la stadiul de creaturi, de monstruleți. Să fie totul pe pozitiv, frumos, să colorăm orașul.
Aristotel: Și nici oamenii nu știu să consume încă graffiti sau street art. De exemplu în Arad, Perjovschi desena dumele lui într-o stație de autobuz și vine un cetățean care-l întreabă dacă are autorizație să deseneze acolo. El nu și-a pus problema să discute conținutul lucrării, nu-l interesa, poate că ar fi fost de aceeași baricadă politică. Pe el îl interesa autorizația.
Platon: Lucru care ni se întâmplă și nouă destul de des.

De-asta sunt atât de puține crew-uri cu nume la noi, după 25 de ani de la Revoluție?
Aristotel: Au fost multe, dar s-au spart repede, băieții au plecat pe dincolo, nu prea s-a mers pe ideea de unitate.
Platon: Mai toți s-au concentrat pe individualism. Și de la asta am plecat când am făcut NOM, de la ideea de unitate. Că dacă lucrăm împreună putem să scoatem idei și lucrări pe care singuri nu le-am fi făcut.

Care e istoria NOM?
Platon: Fiecare desenam separat, dar știam unul de altul și ne-am dat seama că ne potriveam ca stiluri. Și la prima colaborare ne-am înțeles foarte bine. Cu NOM am semnat prima oară ceva lucrare prin Constanța. Am ajuns la ideea de Noua Ordine pentru că atunci când băgam împreună eram originali, eram noi pentru România - prin lucrări, tehnică și compoziție. Avem un nou stil, facem Noua Ordine pe perete. La noi artiștii se inspiră foarte ușor unii de la alții, iar noi vrem să împingem mai departe scena asta, să ridicăm ștafeta cât mai mult, ca stil, idei, dimensiuni, proporții.

Aristotel: E și caterincă pe față, noi suntem clar anti-sistemul politic și social actual, fără să fim anarhiști. Ar fi absurd să creadă cineva că e doar o coincidență, este o ironie de fapt. Ideea e să deschidem crew-ul ăsta și să intre și alți oameni care rezonează cu credința asta, să-i spunem.

Ce subiecte politice/sociale veți mai ataca?
Platon: Nu știu, suntem atenți cu politica, că este penibil să facem o lucrare despre ceva și peste cinci ani să iasă adevărul la iveală și să spunem că ce praf am fost. Așa că evităm să abordăm unele subiecte despre care nu suntem siguri. Subiecte sociale sunt peste tot, oameni dați afară din case, Roșia Montană și tot așa. Avem de unde să ne inspirăm.
Aristotel: Noi trăim oricum într-o lume destul de gri, unde se vorbește mult despre chestii nasoale care se întâmplă, așa că încercăm să menținem un echilibru în lucrări, să nu transmitem bad vibe.

Urmărește VICE pe Facebook.

Mai citește despre graffiti:
Oameni care își riscă viața pentru graffiti GIF-urile astea graffiti redefinesc arta stradală „Moldoveni deci nu români": în culisele războiului graffiti din Chișinău