Chestii

Plictiseală de weekend: târgul de modă Unveiled

De Sonia Râkâiel

Sâmbăta trecută am avut un şoc: trei dulapuri de haine şi nimic de purtat. Așa am ajuns târgul de modă Unveiled al designerilor români tineri şi suficient de coioşi încât să înfrunte teroarea întâlnirii cu publicul.

În jur de 17:30, când am ajuns eu la Galeria UNA, locul gemea de fashion addicts. Spre fericirea tipului ăstuia chel, care nu mai ştia în ce direcţie să sucească aparatul.

Iată un articol vestimentar pe care-l recomand pentru ecranizarea poveştii fetei de pescar care nu era nici îmbrăcată, nici dezbrăcată, nici pe drum, nici alăturea drumului. E al unei creatoare de modă clujence, dintr-un grup de cinci designere foarte distincte, dar care au o asociaţie sau aşa ceva. Nişte Spice Girls ale modei, pe scurt.

În dreapta, Spice Girls îmi aduceau o chestie pufoasă şi neagră, numai bună de întărâtat tipi care au un fetiş cu pluş. Dar e bine, cred, că niciun animal n-a murit pentru chestia asta. În stânga vedem varianta modernă a zalelor împăratului Traian, de la aceeaşi casă de modă, creată special pentru femei obişnuite să stea întotdeauna deasupra.

În catalogul turbo-gipsy, hainele aratau foarte sweet şi retro. În schimb, în colțul cu același nume de la târg, am recunoscut în fusta asta modelul unor perdele ale bunică-mii şi al unor aşternuturi de pat din zestrea unei mătuşi din partea lui taică-miu. Ceea ce e autentic ţigănesc, trebuie să recunoaştem. Atât de ţigănesc încât, dacă intri cu fusta asta într-o cafenea din centrul vechi, rişti să te alunge chelnerul: „Nu se practică cerşitul în incintă!”

Apoi am dat cu ochii de crucea asta care sintetiza esenţa fashionului, zic eu.

La secţiunea accesorii handmade am găsit ciorapii ăștia făcuți de o artistă pe nume Timeea. Câtă răbdare trebuie să ai ca să coși laolaltă tot ce ai găsit prin sertarul al treilea din bucătărie?

Broşe din astea florale n-am mai întâlnit decât la o naşă-mare din comuna Josenii Bârgăului (judeţul Bistriţa-Năsăud). Erau semnate într-un stil rusesc autentic, de Aniska.

Mi-a plăcut designerul Iuliana Roşca, care mi-a spus că ea nu concepe pantaloni, mai ales pe o femeie. Ovarele nu stau bine decât în fustă. Apoi mi-a arătat piesa asta de mare angajament, fâş cu elastic şi dantelă. Am văzut roșu în fața ochilor.

A urmat brandul „La Chatterie” sau, în mai multe cuvinte, Ţara Lucitoare a Împăratului Sclipici. Sloganul „Gold Label” merita o materializare, nu?

Tipa asta, Irina Irimia, a inventat termenul „Japanese jungle jam”. Eu știam că în Japonia găseşti doar insule, sake şi gheişe, nicidecum vreo junglă. Dar m-a luminat: jocul de cuvinte sugerează contrastul dintre materialul hainei şi insertul nipon.

Gata, pauzăăă, am oftat, am luat o cafea şi am răsuflat câteva momente. Dar nu prea multe, că m-a uluit motivul broaştei ţestoase, conceput de o studentă de la Universitatea Naţională de Arte.

Am mai luat-o-n vizor pe Alexandra Abraham, fata care şi-a sublimat pasiunea pentru bondage and domination într-un mod artistic. Mi-a venit să cânt ca John Lennon: „Imeigin ol ză pipăăăăl / Wearing cuffs and booooonds!”

Apoi cineva a strigat „Toată lumea să vină la decorat cupcakes!” Iar pentru că mie îmi era sinistru de foame la ora aia, am ejaculat nişte glazură violetă şi-am halit tot din două muşcături.