FYI.

This story is over 5 years old.

18+

Pornografia pentru femei e despre dragoste, nu sex

Femeile au nevoie de altceva de la filmele porno, decât tine.

Ilustraţii de Joel Benjamin

Uneori când mă uit la filme porno, am impresia că tipul este îndrăgostit de tipă. Asta se întâmplă atunci când filmul arată o scenă cu o privire, un sărut sau un lingău, ca James Deen, care e atât de atent și senzual încât pare obsedat. Mă întristează să văd cum James este la fel de devotat cu alte o sută de femei în filme. Îmi vine să spun: „Stai! De ce nu ai rămas obsedat de prima. Mă prefăceam că eram eu."

Publicitate

A doua zi mă uitam pe Pornhub, gata de masturbare, când am văzut o scenă în care James o fute pe mama iubitei lui. Ulterior, am descoperit că personajul principal feminin este Melissa Monet, care apare și într-unul din filmele mele preferate: Milf Melissa and Her Hot Teen Daughter Missy Share Cock. (Link-urile astea nu ar trebui deschise la muncă, bineînțeles).

Milf Melissa and Her Hot Teen Daughter Missy Share Cock este un film la care obișnuiam să mă masturbez regulat. Am iubit filmul ăsta, pentru că sunt mămoasă, iar Melissa Monet o joacă pe cea mai atrăgătoare mamă: atentă, generoasă, bună. Pe lângă asta, e evreică la fel ca mine, deci în fanteziile mele ar putea fi chiar maică-mea.

Atunci când mă masturbez la filme porno, nu e doar masturbare și-atât. Am o minte atentă, care pune multe întrebări, poate de asta îmi ia trei ani ca să am orgasm. Am reușit să dau de Melissa Monet și să îi pun câteva întrebări despre atașamentul emoțional, vulnerabilitate și ce este dragostea.

So Sad Today: Scena în care joci alături de James Deen a fost atât de frumoasă. Mai ales toate săruturile și privirile alea. Ai fost tristă sau ai rămas ataşată emoţional după ce s-a terminat? Și, dacă nu, crezi că personajul pe care îl jucai ar simți vreo atracție emoțională după aşa ceva? Data viitoare când mama îl va vedea pe James Deen, alături de fiica ei, va fi geloasă sau va simți o dorință? Crezi că îl va vrea pentru ea? Sau totul a fost un simplu contact fizic pentru o singură dată?
Melissa Monet: A fost o întreagă poveste în spatele scenei mele cu James Deen. Pentru că joc diferite roluri în spatele scenei, mulți actori și multe actrițe nu știau că sunt și performer. Nu am apărut în fața camerei timp de 12 ani, deci, până în acel moment, James Deen mă știa doar ca producător. A fost ciudat, chiar incomod pentru mine, iar asta l-a încântat. Îmi aduc aminte că se simţea o tensiune sexuală și o expectativă care nu prea erau specifice unei astfel de situaţii. Scena în sine a fost foarte personală: el îmi vorbea în șoaptă, îmi spunea pe numele meu real și acorda mai multă atenție plăcerii mele decât scenei. Nu am simțit niciun atașament emoțional sau tristețe după ce s-a terminat. Poate că în tinerețe aș fi simțit, dar cu siguranță nu era cazul.

Publicitate

În ceea ce privește personajul, presupun că ar fi simțit un atașament emoțional puternic. Ea l-a înșelat pe soțul ei și a trădat-o pe fiica ei, pe care se presupune că îi iubea. Ar trebui să existe urme de regret sau un atașament față de persoana pe care o îndepărtezi. Nu știu dacă se poate vorbi de gelozie. Poate doar puțin, dar cu vinovăție. Ea are nevoie să fie cu tip mai tânăr decât ea, căruia să i se pară atrăgătoare, un bărbat care o excită și o face să aibă orgasm cu o intensitate de care nu mai are parte alături de soț. Ar vrea ca tânărul să o caute, să o sune și să încerce să o câștige doar pentru că orgoliul ei cere asta.

În fanteziile mele, personajul interpretat de James s-ar atașa și el de personajul tău. Dar în realitate, probabil că, ulterior, ea ar rămâne cu inima frântă. Relațiile dintre femeile mai în vârstă și tipii tineri nu durează prea mult.

Cum pot să fac diferenţa între dragoste și atracţie în propria mea viață, în propria mea inimă, atunci când operele mișto de artă și filmele porno mișto pentru femei mă fac să îmi doresc o relație de lungă durată, care să aibă intensitatea unei scene scurte? Pare o posibilitate ca o femeie să aibă o experiență sexuală profundă cu o altă persoană, în moduri extrem de intime, cu șoapte, cu alinturi, fără să fie atrasă emoțional. Sunt curioasă dacă vârsta a schimbat ceva la tine.

Există statistici despre relația dintre femeile în vârstă și tipii tineri? De unde știi că relația are un sfârșit? Din câte știu (nu ies cu tineri), majoritatea femeilor sunt nesigure… altele preferă ca tipul să nu fie mai mic decât copilul lor (din motive evidente). Cred că e prea complicat să ai o teorie despre asta. Mereu mă întreb despre ce am putea vorbi… gusturile noastre muzicale sunt probabil diferite, la fel și școala și experiențele de-a lungul vieții etc.

Publicitate

Cred că multora le este greu sa facă diferența dintre dragoste și dorință/ posesie/ atracție sexuală. Dragostea joacă un rol în toate aceste situații și vice versa, nu întotdeauna într-un mod sexual, dar cu toții vrem să obținem ceva, chiar dacă este doar dragoste… deși asta nu e niciodată de-ajuns, nu-i așa?

Nu pot vorbi în numele tuturor, însă atunci când ai parte de dorință, pasiune și dragoste, îți și place de persoana respectivă și ești şi compatibil cu ea este într-adevăr minunat. Cât de realistic este? Greu de spus. Atunci când atingi apogeul unei relații, totul este lapte și miere, iar începutul ar trebui să fie intens și nemaipomenit, dar, când totul se strică (toate relațiile ajung aici), apar dezamăgirea și apoi deziluziile. Cât va dura și până când, cât vor putea să fie împreună în speranța că vor ajunge din nou în punctul acela fenomenal al relației, depinde de fiecare.

Sexul fără sentimente este relativ. Cine spune că emoțiile nu există tot timpul? Se poate să fie de scurtă durată sau să se ducă totul pe apa sâmbetei de la un singur cuvânt sau gest și să te trezești la realitate. Femeile care pot face sex în felul ăsta, de obicei aleg un pămpălău și astfel se pot scuza când îl lasă baltă.

Nu am nicio statistică despre femeile în vârstă și tipii mai tineri, în afară de propriile experiențe și cele ale prietenilor. De cele mai multe ori, am impresia că aceste femei nu vor neapărat o relație serioasă. Probabil că o relație ar fi un dezastru. Dar vrem să fim sigure că am putea avea o relație stabilă dacă ne-am dori asta.

Publicitate

Cred că dorința de a fi irezistibilă este primordială pentru multe femei, indiferent de vârsta noastră sau de vârsta partenerului sexual. În cartea A Billion Wicked Thoughts: What the Internet Tells Us About Sexual Relationships (una dintre favoritele mele), autorii vorbesc despre sexul ca recompensă și rostul lui în romanele de dragoste, unde eroul gustă o dată din vaginul eroinei și se îndrăgostește de ea. Poate asta explică popularitatea lui James ca actor de filme porno pentru femei. El pare îndrăgostit.

Pe lângă asta, am citit că femeile eliberează hormonul de împerechere, oxitocina, când au orgasm, pe când la bărbați nu se întâmplă asta (deși eu m-am simțit atrasă de oameni cu care am mimat orgasmul sau cu care nu am avut deloc orgasm). De multe ori, când am intenționat să fac sex fără să fiu implicată emoțional, dar sexul a fost mișto (sau persoana era sexy și săruta bine), m-am îndrăgostit. Simt cum chimia mă trădează! Te-ai simțit vreodată emoțional atrasă de vreun coleg din filme? Sau ai observat asta atunci când erai regizor sau producător?
Eu, personal, nu am trecut prin asta și am o regulă: să nu mă cac unde mănânc. Mi s-a întâmplat o dată cu un coleg (era prima săptămână de actorie, a fost un tip mișto și ne-am distrat) și o dată cu o actriță (în primul an de când am apărut în filme porno, a fost psihotică şi nu m-am distrat). Am văzut asta de câteva ori la actori, dar se observă trecerea de la o stare la alta, iar unii oameni nu știu să își ascundă emoțiile.

Publicitate

Ce iubesc cel mai mult la tine, ca actriță, este faptul că orgasmele tale par atât de reale. Îmi place că îți închizi ochii și pari pierdută în lumea ta. Nu pot avea orgasm fără să închid ochii și să intru în lumea mea mică, deci atunci când mi se pare ok să fac asta (să mă pierd un pic, chiar și când fac sex), mă simt mai bine în pielea mea.

Se întâmplă des ca, atunci când mă uit la filme porno pentru hetero, actrițele arată atât de naturale când au orgasm și ajung atât de ușor la el, în timp ce mie îmi ia 30 de minute de sex oral continuu, în timp ce mă ating sau folosesc un vibrator, ca să ajungla orgasm cu cineva. Orgasmele tale din filme sunt reale sau mimate? Îți vine greu să-ți dai drumul? Sau ajungi ușor la orgasm în viața reală?
Îți mulțumesc! Nu mimez orgasmele, dar nici nu trebuie, pot să îmi dau drumul extrem de ușor. Chiar dacă sunt distrasă, orgasmul poate întârzia, dar nu se schimbă prea mult.

**Sunt atât de invidioasă. Mă întreb dacă ușurința cu care îți dai drumul are de-a face cu încrederea de sine. Gen, simţi că meriţi să fii satisfăcută. Mi se pare că ai multă încredere în tine. Cred că ai nevoie de multă încredere ca să joci rolul unei femei seducătoare, așa cum se întâmplă în Milf *Melissa and Her Hot Teen Daughter Missy Share Cock. Se poate crede că Missy este intenționat mai vulnerabilă, pentru că este tânără și mai puțin experimentată. Evident că în filmele porno nimeni nu este respins. Poţi să-mi vorbeşti despre cum este să joci rolul unei femei seducătoare în vârstă, față de rolul unei cucerite.***

Publicitate

Din punctul meu de vedere nu poate fi vorba despre încredere de sine… dacă așa ar fi stat lucrurile, nu mi-aș mai da atât de ușor drumul. De fapt, este vorba despre fiziologie. Terminațiile mele nervoase sunt atât de aproape de suprafață încât nu am nevoie de prea multă stimulare, nici vorbă de o stimulare mai accentuată sau intensă. Nu pot folosi un Hitachi sau să mă joc cu un Symbian mai mult de câteva secunde, e o pierdere de timp, iar plăcerea dispare. Orice dar vine cu un blestem… Haha.

Am impresia că încurci încrederea cu prea multe variabile. Majoritatea femeilor seducătoare sunt într-adevăr nesigure. Îşi folosesc farmecul ca să scape de rușine și nesiguranță. Probabil că sunt un animal total diferit, pentru că mă duc cu capul înainte, fără să mă mai gândesc. Dacă m-aş gândi, de fapt, nu aş mai avea încrederea să fiu cu cineva.

Poţi să crezi că în pornografie nu există respingere, dar aceasta apare sigur. Am văzut asta de doua ori, în ambele cazuri actori rataţi. Unul era drogat şi încerca să mă folosească pe mine ca pretext că nu i se scula. Ghinionul lui că jucasem cu regizorul ăla de mai multe ori, pe vremea când avea talent şi iubea să mi-o tragă. Al doilea caz a fost când am revenit după 12 ani de pauză. Un ratat oarecare nou-venit a spus că nu putea să şi-o scoale, că eram prea bătrâna şi îi era sila. L-am auzit cum vorbea tot felul de căcaturi pe la spatele meu. Am refuzat să termin sceana şi am plecat. Eram să nu mai joc din cauza asta, dar următoarea scenă a fost cea cu James Deen.

Publicitate

Da, ai dreptate. Cred că farmecul personal poate fi folosit ca să ascunzi unele griji. Am trimis cele mai perverse mesaje atunci când eram deprimată. Dacă un prieten nu-mi răspunde la mesaje, atunci știu cum să îi atrag atenția, cu poze nud sau mesaje porno. Și la ce bun? Recent mi-a picat fisa că, dacă folosesc sexul ca să atrag atenţia, rezultă că bărbații vor sex. De genul ăla de atenţie puteam să am parte oricând. Cred că am folosit-o ca să mă validez, mai ales dacă tipul era mult mai tânăr, pentru că am văzut-o ca pe un semn că încă sunt bună. Acum mă gândesc că ăla oricum ar fute orice, deci ce dracului sunt?

Când vorbeam de respingere în pornografie, mă refeream la faptul că spectatorul nu le vede niciodată. Dar experiențele acelea sună dureroase. Apropo de faptul că nu i se scula, mai am o ultimă întrebare de la un amic. I-am spus că e o întrebare stupidă, dar mi-a zis că e cea mai bună ocazie să afle. Vrea să știe cum fac tipii din filme să și-o țină sculată, fără să își dea drumul atâta timp? (Cu siguranta așa e)

Cum și-o mențin sculată depinde de ei, unii sunt naturali, alții sunt automatizați sau își iau multe pauze, nu se descurcă prea bine sub presiune, iar alții se pot descurca mai bine în diferite circumstanțe și unii apelează la ajutor medical (Viagra și altele de genul). Depinde de multe lucruri. Iar majoritatea tipilor nu țin pe cât pare, este ceva ce se numește „magia filmului", vedeți doar ce vrem noi să vedeți.

Traducere: Tănase Elena

Urmărește VICE pe Facebook.

Citeşte mai multe despre pornografie:
„Românii consumă pornografie pe ascuns, cu un sentiment puternic de vinovăție" Orgasm în fața camerei: Beautiful Agony oferă o pornografie frumoasă și etică La Gaudeamus găseşti literatură mai porno ca Cinzeci de umbre ale lui Grey