FYI.

This story is over 5 years old.

18+

Pornostarul de la universitatea Duke e cel mai nou intern de la Pornhub

Belle Knox e pornostarul anului 2014, dar nu pentru ce-a făcut în fața camerei.

Fotografie din arhiva Pornhub

Belle Knox e pornostarul anului 2014, dar nu pentru ce-a făcut în fața camerei. De când studenta universității Duke specializată în studii de gen și-a dezvăluit fața și pseudonimul porno luna trecută într-un eseu pe XoJane, a apărut la The View, l-a făcut pe Dr. Drew să ia în considerare sinuciderea, a dansat într-un club sofisticat de striptease din New York și a fost de acord să fie gazda unui reality show intitulat The Sex Factor.

Publicitate

Astfel de desfășurări ale lucrurilor sunt previzibile – la zece ani după The Simple Life a lui Paris Hilton, femeile implicate în scandaluri sexuale continuă să-și transforme reputațiile distruse în cecuri de plată prin reality show-uri și apariții media – dar una dintre cele mai recente afaceri ale lui Knox e un nou tip de truc de marketing. În vara asta, Knox vrea să renunțe la studiile din Carolina de Nord și să se mute la Montreal ca să devină internă la Pornhub.

E o mișcare genială din partea Pornhub, dar pentru Knox e un job bizar. Programul de internship al Pornhub a transformat primii doi interni ai site-ului în mici celebrități pe internet și le-a oferit o platformă pe termen lung ca marketeri de social media la sfârșitul internship-ului, dar Knox nu are nevoie de bani sau de relații. Spre deosebire de studenții care plănuiesc să devină interni vara asta, ea are deja un job bine plătit.

Internshipul i-a înfuriat deja pe unii dintre colegii lui Knox. Deși Knox a declarat pentru Daily Dot că e de părere că Pornhub crește vânzările companiilor pornografice, surse din interiorul industriei cred că site-ul încurajează pirateria. Knox are parțial dreptate – majoritatea studiourilor porno își fac reclamă pe site-uri ca Pornhub – dar în momentul de față nu-și poate permite genul acesta de controverse. Noua ei infamie și înțelegerea cu site-ul i-a supărat pe mulți actori porno care lucrează într-o industrie dură în care puțini actori devin cunoscuți și bine plătiți. Într-un eseu sever de pe platforma Short and Sweet NYC, o actriță, Belle Noir, a acuzat-o că a întârziat la o filmare și a susținut că „Knox e de fapt o persoană tiranică și fără respect față de actori și de persoanele care lucrează în industrie”.

Publicitate

Oare Knox s-a hotărât să devină internă la Pornhub pentru că e o tânără naivă de 18 ani care semnează orice contract care-i iese în cale și își distruge astfel oportunitățile viitoare sau, la fel ca alți studenți care plănuiesc să fie interni vara aceasta, privește jobul ca pe o oportunitate de a-și dezvolta talentele care s-o ajute să înainteze în carieră? Am sunat-o ca s-o întreb.

VICE: Cum ai obținut acest internship?
Belle Knox: Mi-am dat seama că am devenit fata numărul unu pe Pornhub – modelul cel mai căutat – așa că i-am abordat și i-am întrebat dacă vor să le promovez site-ul. Mi-au răspuns: „Ne-ar plăcea, dar am vrea să înveți mai multe despre afacere, despre promovare, publicitate și marketingul prin rețelele sociale. Așa că m-au invitat să fac un internship la ei.

Ai fost de acord cu internshipul pentru că ai vrut să faci tranziția din fața camerelor în industria din spatele lor sau pentru că te aștepți ca internshipul să te învețe lucruri noi care să te ajute să-ți construiești propriul brand?
Lucrurile pe care le voi învăța în interiorul industriei mă vor ajuta să devin o femeie de afaceri de succes. Voi dezvolta propria mea colecție de jucării sexuale, deci cred că e foarte util să știu să mă promovez, dar țelul meu a fost mereu să fiu avocat, așa că îmi păstrez visul.

Ce părere ai despre acuzațiile că Pornhub ar fi dezavantajos pentru industria pornografiei?
Dacă te uiți pe site, vei vedea că Pornhub are parteneriate cu multe companii pornografice care își pun reclamele pe site. Din ce am citit, nu există nicio legătură între site-urile astea porno gratuite și faptul că oamenii nu vor să-și facă conturi pe site-urile porno cu plată. Le oferă publicitate, pentru că vezi câteva minute dintr-un film și te face să vrei să-l vezi pe tot.

Publicitate

E adevărat. Eu am cumpărat un film porno după ce am urmărit un trailer pe un site porno gratuit. Pornhub te plătește pentru munca ta?
Da, sunt plătită lunar. Bineînțeles, cu banii ăia îmi plătesc școala.

Reușești să trăiești din banii ăia?
Da, mă întrețin singură.

Ai și alte ajutoare financiare?
Am un ajutor din partea statului, dar nu va mai fi valabil la anul pentru că joc în filme porno și am un venit stabil. Universitatea mă va costa 60 000 de dolari pe an.

E ciudat să fii faimoasă la școală?
E suprarealist, sinceră să fiu. Sunt unele zile în care mă trezesc și nu-mi vine să cred ce mi s-a întâmplat. Azi mergeam spre cămin și am văzut că un puștan mi-a făcut o poză când avea impresia că nu sunt atentă. Majoritatea oamenilor se poartă normal cu mine, totuși.

Simți că duci o viață dublă?
Clar. Ca un fel de Miley Cyrus. Chiar am jucat într-un film cu o tipă care semăna perfect cu Miley Cyrus.

Crezi că studiile de gen te vor ajuta la internship?
Cred că Pornhub a avut probleme în trecut din cauză că a postat chestii insensibile sau rasiste. Cât timp sunt internă la ei, așa ceva nu se va întâmpla.

Crezi că e corect ca alte pornostaruri să te critice că lucrezi în industrie doar ca să-ți plătești facultate, fără să vrei să-ți faci carieră ca pornostar, precum Jenna Jameson sau Asa Akira?
Majoritatea fetelor nu joacă în filme porno cu gândul să-și facă o carieră în domeniu. Cunosc multe fete care fac filme porno doar ca să câștige niște bani temporar sau ca să se distreze și nu vor o carieră în domeniu. Pornografia nu te ține o viață. E ridicol să susții că vrei să fii pornostar pe viață. Dacă aș susține că vreau asta, s-ar spune despre mine că sunt o tâmpită fără minte, dar dacă îmi plătesc studiile cu ajutorul pronografiei, nici așa nu e bine. Orice ai face, ești criticat.

Faima negativă ți-a adus avantaje față de alți studenți la Duke care vor să fie interni la vară?

Ce avantaje să primesc? Îmi primesc singură facultatea. Venitul mediu pentru studenți e de 350 000 de dolari pe an, deci nu cred că se poate spune că am avantaje față de alții. Cred că sunt norocoasă că am primit această oportunitate, dar nu mă consider mai bună decât ceilalți studenți la Duke. Îi invidiez pe cei care nu trebuie să-și plătească facultatea – au părinți care le-o plătesc. Chiar îi invidiez.

Traducere: Oana Maria Zaharia