Povestea bucătăresei care face mâncare românească într-o școală pentru adulți din Danemarca

Mi-am făcut planuri să plec în Danemarca încă din vara lui 2015. După episodul Colectiv, am înțeles că schimbarea va veni dureros de lent. O amică din Copenhaga m-a tras de mânecă cu o bursă pentru români la Vestjyllands, una dintre școlile lor alternative, numite højskole. Pe scurt, e un loc unde mergi să-ți dezvolți diverse aptitudini sau interese (muzică, ceramică, ecologie), când vrei o pauză de la sistemul școlar normal. Acolo, am întâlnit-o pe Alexandra, o româncă de 26 de ani care a plecat tot în căutare de mai bine, acum șapte ani, și a ajuns bucătăreasă la aceeași școală. Am vorbit cu ea despre cum e să lucrezi în Danemarca, cum sunt priviți românii p-acolo și cum reacționează la preparatele românești.

VICE: Cum ai ajuns să te muți în Danemarca?
Alexandra: Prietenul meu de-atunci s-a mutat aici și am venit cu el. În prima fază a fost ciudat să mă adaptez la vreme. Îți afectează psihicul când plouă și e întunecat tot timpul. Mi-a fost greu să mă obișnuiesc și cu mirosurile, din cauza fermelor de la tot pasul. Oamenii nu sunt așa de primitori ca românii, dar ușor-ușor le-am înțeles stilul de viață, scara de valori și m-am acomodat.

De la unii prieteni am auzit că danezii sunt reci față de imigranții români care vor sa lucreze acolo. Te-ai simțit vreodată discriminată?
Nu discriminată, dar oamenii iau distanță față de noi, din cauza reclamei pe care o avem.

Dar, odată ce încep să vorbească cu tine, să te cunoască mai bine devine ok totul.

Cum ai ajuns să lucrezi ca bucătăreasă?
Înainte de asta am făcut curățenie. Nu aveam nicio experiență. Aveam 19 ani și nu știam să fac aproape nimic în bucătărie, că venisem de la ai mei, de-acasă, unde totul era gata făcut de alții. Am ajuns la Vestjyllands prin cunoștințe comune, știam că au nevoie de ajutor pe timp de vară. M-au plăcut și m-au întrebat dacă nu vreau să rămân. Aici poți fi creativ, poți experimenta. De exemplu, încerc să vin tot timpul cu ceva din România.

Ce preparate românești le-ai dat și cum au reacționat la ele?
La petrecerea de Crăciun pe care o fac danezii (Julefrokost), le-am făcut salată de boeuf, salată de vinete, cozonac și sarmale. Mâncarea românească e greoaie, nu te poți aștepta ca un danez să zică „wow, super mâncare!" Lor le place să vadă ce au în farfurie, pe când noi avem multe amestecături. Trebuie să guști ca să-ți dai seama exact ce e în preparatul respectiv. Totuși, sarmalele au fost pe primul loc.

Am văzut că la Vestjyllands se gătește 90-100% din alimente organice. Ce înseamnă asta pentru stilul de gătit?
Enorm de mult. E diferență de la cer la pământ între a găti cu o carne foarte bună, ecologică și cea dintr-un porc crescut într-o cușcă, cu concentrate. Și asta mi-a schimbat gusturile. Am ajuns să mănânc și chestii noi: mei, quinoa și tot felul de cereale.

Care a fost cea mai ciudată plângere pe care ai primit-o de când gătești aici?
Am primit așa, un fel de plângere că pun cam mult ulei în mâncare. Știam că fac lucrul ăsta, am corectat și-am mers mai departe. Mă ajută să aud lucruri d-astea, pentru că nu am o școală de bucătar în spate și știu sigur că e loc de mai bine. Iar cea mai ciudată laudă a venit de la un băiat de vreo 30 de ani care mi-a spus că am făcut cel mai bun sos pe care l-a gustat în viața lui.

Cum sunt condițiile de muncă?
Sunt mulțumită cu situația în care sunt. Nu muncesc overtime. Pot să-mi plătesc o casă, să-mi alimentez mașina, să merg la muncă, să merg într-o excursie. Mă rog, fac naveta 11 kilometri dus și întors, zilnic. Oricum, au mai fost doi români p-aci. O tipă de care-mi amintesc foarte bine, din Oradea, și o tipă de care mi-au spus colegele de la bucătărie. N-am cunoscut-o.

Cum se distrează oamenii p-aici?
Nu prea am participat la foarte multe distracții între elevi. Îmi place mult ideea că prezintă diverse chestii. Poate și datorită profilului școlii, dar ei fac o piesă de teatru, cântă. Practic, aici sunt și chestii de-astea, de entertainment, față de-n România unde ai numai mâncare, băutură, apoi începi să dansezi și cam asta e. Ce se-ntâmplă după spectacole, numai ei știu, că eu n-am stat la after.

Cât despre mine și restul personalului, avem un tur în care ne adunăm toți și mergem într-un anumit loc, în excursie. La bucătărie, la fel: avem o ieșire doar pentru noi și mergem să mâncăm într-un loc foarte fain. E tare că nu mai gătim, dar nu e mai bună mâncarea de la restaurant ca aia de la noi.

Înțeleg că și elevii de acolo participă la treabă. Care-s cele mai comune plângeri ale colegilor și colegelor tale despre studenți?
Am vrea ca ritmul lor de lucru să fie mai alert, dar nu te poți aștepta, pentru că nu știi dacă a mai făcut elevul lucrul ăsta înainte, dacă e obosit. Aveam elevi care începeau să facă un lucru și-și aduceau aminte că mai au de discutat cu un amic și așa timpul trecea, iar sala nu mai era măturată.

Te-ai intoarce vreodată în România?
Îmi face mare plăcere să mă întorc. Ai sentimentul ăla, de acasă. Dar nu aș putea trăi acolo, să îmi caut loc de muncă sau să îmi trimit copiii acolo.

Ce te face să vrei să crești copii în Danemarca?
Au sistemul de valori total diferit față de al nostru. În România, crești cu ideea că după școală,liceu și facultate trebuie să-ți iei neapărat casă (avem simțul ăsta de proprietate foarte bine întipărit în minte), apoi să faci copii. În Danemarca, încă din școală-i îndeamnă să vadă locuri și culturi diferite, să adune experiențe.

Îmi place la sistemul lor de învățământ că, dacă studiezi în facultate un an de informatică, și-ți dai seama că nu mai este pentru tine domeniul sau vrei să ai un timp de gândire, să pui un pic „pauză", experimentezi cu altceva, apoi tragi o concluzie: „băi, vreau să merg mai departe sau vreau să încerc altceva".

Urmărește VICE pe Facebook

Citește mai multe despre experiențele românilor în Danemarca:
Ghid pentru românii care vor să studieze în Danemarca
Am locuit într-o comunitate anticapitalistă și ecologică dintr-o fabrică dezafectată din Danemarca
Povestea artistului român care lucrează pe străzile Danemarcei