FYI.

This story is over 5 years old.

Film

Poveștile românilor cu primul film horror care i-a marcat îți arată ce înseamnă frica

„Îmi amintesc că erau atat de descompuși, încât mâncau piure și mâncarea le curgea printr-o taietură de pe gât".
film horror

Uită-te la asta și n-ai să mai poți dormi liniștit ceva vreme

Pe 25 august începe „Lună plină", festivalul de film horror & fantastic de la Biertan, din patria lui Dracula (și, mă rog, poți insera aici toate clișeele care-ți vin în minte pe tema asta). E foarte posibil ca anunțul ăsta, și afișul festivalului, să te facă să zici: „Băi, chiar, de când n-am mai băgat un film horror bun de tot". E normal, la asta m-am gândit și eu.

Publicitate

Retrospectiv, mi-am dat seama că mă uitam la filme horror, cel puțin când eram mic, așa cum zic americanii: for the thrill of it. Așteptam să mă sperii și, când nu se întâmpla, apelam chiar și la autosugestie. Dacă un film de groază nu se lăsa cu niște coșmaruri și verificări nocturne că ușa de la intrare e blocată, consideram timpul investit o risipă.

Din punct de vedere științific, se pare că șocul trăit în timpul unui film de groază nu are doar efectul de stârni adrenalina (care ne dă un boost de energie), ci are chiar și o componentă educativă.

Aceleași studii îți spun și ce câștigăm, în primul rând, când vedem filme horror: exercițiul neuronilor noștri de a recunoaște, într-un mediu safe, pericolul și a identifica mecanismele de apărare.

De curând am realizat un interviu cu Mihai Chirilov, selecționerul festivalului TIFF, care mi-a povestit un episod carismatic din 2002, când la cinema Arta din Cluj, mai mulți oameni au leșinat în timpul filmului Pianista. Li s-a părut prea explicit.

Tot el mi-a vorbit despre dorința spectatorilor de a avea, an de an, „un film șoc", care să-i scoată din zona de confort.

Chiar dacă mulți dintre noi folosim filmele horror ca o metodă neriscantă de a ne scoate din zona de confort, m-am întrebat dacă n-a fost un moment, în copilăria mea, când credeam că ceea ce vedem pe ecrane e real și nu doar o ficțiune manipulatoare.

În ideea asta, am rugat mai mulți prieteni să-mi povestească ce-și amintesc din momentul în care au văzut prima oară un film horror adevărat. Adică, din vremea când creierul nu era atât de antrenat să recunoască pericolul înscenat.

Publicitate

Denisse, 25 de ani

„Prima oară când am văzut un film horror, eram cu o gașcă de prieteni și ne-am pus la unul dintre Saw-uri. Aveam vreo 16 ani.

Eram fascinată de tot sângele ăla care țâșnea și cât de realist arătau toate picioarele smulse, ochii scoși, mâinile tăiate. Cel mai mult eram șocată de cum i se modifica fața ăluia chel, la fiecare lovitură. Problema a fost că mi se rupea mereu filmul când mă gândeam la cum naiba au reușit să facă toate astea, sau cum îl gâdilă pe ăla sângele fals care curgea pe fața lui, în timp ce încerca să stea mort.

Adevărata sperietură a venit la ceva vreme după ziua aia, când visele mele au devenit niște filme horror. Când mă puneam în pat și se învârtea toată camera cu mine. S-a lăsat cu trezit în mijlocul nopții de la atacuri de panică, când visam numai ochi scoși, limbi tăiate, piele ciopârțită și tot tacâmul".

Vlad, 27 de ani

„Aveam vreo trei-patru ani și rula la cinema un film din seria Alien, cu Sigourney Weamer. Era, de altfel, și prima oara când mergeam la cinema.

Ideea e că întreg filmul l-am privit printre degete, în timp ce maică-mea îmi tot ștergea transpirațiile reci de pe frunte. Îți dai seama că dimensiunea ecranului, bezna completă din sală și sunetul dat tare au contribuit la asta. Probabil că ai mei nu știau la ce film mergem, că nu era Youtube pe vremea aia, să vezi trailerul înainte.

În orice caz, următoarea dată când mi-au propus să mergem la cinema, nu prea am vrut. Devenisem foarte sceptic, deși urma să vedem 101 dalmațieni".

Publicitate

Citește și Am vorbit cu regizorul Nicolas Winding Refn despre noul său film horror

Laurențiu, 25 de ani

„Eram la bunici și îmi amintesc că mă uitam la un film cu un criminal în serie, Tăcerea mieilor. Aveam șase ani. Era trecut de 12 noaptea și eram în camera bunicilor care, pe-atunci, se pregăteau pentru un eveniment important în familie, așa că rămăsesem singur.

Nu mă speriau atât de tare crimele lui (mai ales că nu erau foarte multe scene explicite), ci expresia lui, conectată cumva la atmosfera darkish. Vorbea rar, apăsat, iar fața îi părea blocată în același zâmbet, înfiorător pentru mine atunci.

Dar scena care mi-a dat fiori a fost când l-am văzut pe el cu botniță, băgat cu totul într-o carcasă care semăna cu o cămașă de forță.

Nu mă puteam opri, mă prinsese, deși mi se făcuse teamă. Mult timp după, fața lui din semiîntunericul celulei și zâmbetul încadrat în botnița aia au fost monștrii viselor mele.

Chestia funny e că tata semăna oarecum cu personajul principal, avea aceeași osatură a feței, și mult timp m-am întrebat dacă nu cumva și tata e un criminal în serie. Poate ăsta a fost momentul când mi s-a activat mica paranoia socială în privința anumitor oameni".

Alexandru, 26 de ani

„Nu țin minte când m-am speriat prima oară la un film horror, probabil eram prea mic, dar cea mai memorabilă experiență de teroare pe care am trăit-o până acum în timpul unui film a fost când m-am uitat la Călăuza lui Tarkovsky prima oară, pe la vreo 20 ani.

Publicitate

Nu știam despre ce e filmul, dar știam că un joc bazat pe aceeași carte, S.T.A.L.K.E.R., care era genul survival-horror. Așa că am stat două ore și 43 minute ale filmului într-o tensiune continuă, așteptam să sară vreun monstru din iarbă. Tresăream la cele mai mici mișcări și umbre care ar fi putut anunța apariția unui mutant radioactiv".

Sebastian, 27 de ani

„Primul horror pe care mi-l amintesc l-am văzut pe la șase-șapte ani, era ceva vechi, din genul comedy-horror, care îl amuza pe tata. În care am văzut o scenă care m-a marcat pe viață. Nu mai țin minte titlul filmului, din păcate.

Situația era ceva de genul: la o masă se așezase un preot exorcist și cu câțiva zombies. Îmi aduc aminte că erau atat de descompuși, încât mâncau piure și pentru că unul dintre ei era atât de descompus, și avea gâtul tăiat, mânca pe gură, și îi curgea prin taietură. Preotul venea cu o lingură, aduna piureul scurs si i-l dădea înapoi în gură.

Acum râd, dar atunci eram chiar speriat. Sincer, aș vrea să găsesc și să revăd filmul".

Citește și Trilogia „The Human Centipede" e mai bună decât crede lumea

Andrada, 27 de ani

„De existența filmelor horror am aflat de la știri. Aveam vreo șapte ani și Chucky era fenomen național.

«Nu le recomandăm celor care suferă de inimă, nici copiilor să se uite la groaznica păpușă», se zicea la televizor.

Am reușit să văd câteva scene, dar m-a prins mama. Nu am apucat să văd de ce apărea la știri și ce era atât de scarry acolo.

Publicitate

Dar cel mai tare m-am speriat la Skeleton Key. M-am uitat într-o seară la el, cu lumina aprinsă, iar apoi nu am mai putut stinge becul.

Nu am mai putut nici să dorm singură. A ținut câteva luni sperietura, cu de toate: țipete, coșmaruri și transpirații nocturne".

Adi, 28 de ani

„Eram mic, aveam cinci-șase ani. Țin minte foarte bine cum, ieșisem de la o băiță lungă și caldă cu spumă, ceva foarte frumos și cosy, și în loc de Cartoon Network, am dat pe TCM sau ce urma după.

Era întuneric. Am început să mă uit ca hipnotizat. Un băiețel, o păpușă, toate bune. Lucrurile au evoluat foarte încet spre ceea ce avea să fie singurul horror care mi-a marcat copilăria. Chucky.

Chucky o luase razna rău de tot. Ce era cel mai nasol era că nu știai niciodată de unde apare. Am vrut să traversez holul lung care lega sufrageria de baie, la celălalt capăt.

Am alergat prin fața bucătăriei, pentru că mi-a fost frică de Chucky, să nu apară pe geam. Stăteam la etajul opt. Ani întregi m-am trezit alergând noaptea prin dreptul geamului de la bucătărie".

George, 29 de ani

„Când eram mic, știu sigur că părinții nu mă lăsau să mă uit la filme horror (și nici sexy), însă într-o seară am scăpat la un film de groază.

Nu mai știu cum se numea, dar era ceva cu trei spirite rele. Eram complet absorbit de acțiune. Deodată, au căzut jaluzelele de la geam și am fost sigur că are legătură cu ce vedeam în film.

Dar, dacă mă gândesc retrospectiv, puține chestii m-au speriat mai tare ca scena din Twin Peaks, cu cele două personaje care se privesc în oglindă. Și unul dintre actori tot repetă: „How is Annie? How is Annie?".

Publicitate

Scena asta, completată de muzică, mi-a dat fiori greu de egalat".

Răzvan, 20 de ani

Știu cum sună, dar primul meu film horror n-a fost din seria Saw sau Exorcistul, ci din seria Scream. Da, acum, dacă mă gândesc retrospectiv, nu prea era film horror, dar la șapte-opt ani, cât aveam atunci, mi se părea a fi așa.

Cred că era difuzat de Prima TV și era o noapte de dinaintea Revelionului. Am trăit fiecare clipă ca și cum aș fi fost acolo. Abia învățasem să citesc și, într-un fel, era foarte interesant că în sfârșit înțelegeam singur ce se discută și nu mai trebuia să îmi traducă ai mei toată acțiunea.

Am fost speriat tot filmul, normal, iar partea care m-a băgat cu adevărat complet în canapea, cu perna strânsă în brațe, tare în brațe, a fost când o mână plină de sânge se plimba prin cadru.

Cumva, am fost atât de speriat atunci, încât nu m-am mai uitat o luuungă perioadă la filme de groază. Și nici n-am mai dormit bine vreo săptămână".

Flavia, 25 de ani

„Prima dată când am zbierat la un film horror e și prima dată când cineva a încercat să mă sărute.

Eram la mine în oraș, într-o vară, treceam dintr-a șasea într-a șaptea. Tocmai apăruse la noi, în Turda, singurul cinematograf și rula The Grudge.

Stăteam în spate de tot, unde te băgai când mergeai „să te pupi". Nu mai știu exact de ce anume mă speriasem, dar asta a fost prima dată când m-am speriat la un film horror. Bine, a fost și prima oară când m-am sărutat într-un cinema.

Din film cel mai tare mă speriase o claie de păr, dar am amintiri foarte vagi și n-aș putea să-ți spun exact care era treaba acolo. De, dragostea te face să te simți în siguranță".

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și despre alte coșmaruri:
Maică-mea îți va bântui visele
Coșmaruri îngrozitoare din jurul lumii
Am transformat niște modele în statui horror care se mișcă