FYI.

This story is over 5 years old.

Muzică

Povești despre Chimie: Eminescu, luptători de lucha libre și efecte vizuale tripante

Când nu citește poeziile lui Eminescu, Chimie creează videoclipuri super mişto, cum ar fi cel pentru piesa Poveşti despre noroc şi ghinion, primul single de pe viitorul lui album.

Chimie e un rapper autohton prolific. Urmează să-și lanseze al doilea album din carieră, intitulat De la zei la cimpanzei, pregătește un album cu Shadowbox plin de piese care te fac să dai cu capul de birou şi finalizează planurile pentru un viitor turneu național. Este și un artist unic, fan al poetului Mihai Eminescu: „Mi-a plăcut de mic, m-am regăsit. Mai târziu, când am început să scriu, am descoperit că pe alocuri exprimam idei similare", mi-a spus Chimie pe mail. Influența e cât se poate de evidentă în rimele inteligente din piesele sale, dar și pe braț unde are bătut un tatuaj cu chipul poetului.

Când nu citește poeziile lui Eminescu, Chimie creează videoclipuri super mişto, cum ar fi cel pentru piesa Poveşti despre noroc şi ghinion, primul single de pe viitorul lui album, care apare la începutul lui martie sub egida Paranoia 13 şi care, conform artistului, va trece testul timpului. Chimie o arde în clip cu o bandă de oameni îmbrăcaţi în maimuţe, porci şi luptători de Lucha libre cu pistoale. Coşmarul meu cel mai îngrozitor. Măștile cumpărate, împrumutate și combinate oferă un plus de suprarealism unui clip în care singurul concept e „baftă în aflarea conceptului." Pentru ca nebunia să fie completă, apare şi un craniu uman.

Se pare că decizia rapperului din Constanţa de a filma un om cu o mască de urs în faţa unei shaormerii a prins la public. Videoclipul lansat în 9 ianuarie a strâns 90.000 de vizualizări și feedback-uri care variază de la „bolnav" la „operă de artă". Despre comentariile primite, Chimie a declarat: „M-am așteptat, îmi place foarte mult clipul și-l consider unul dintre cele mai bune din hip-hop-ul românesc." Urmărește mai jos clipul și vezi dacă ești de acord cu el:

Albumul este produs aproape în exclusivitate de gAZAh, membru și producător Specii.