M-am plimbat o după-amiază în Berceni și-am ascultat poveștile oamenilor din cartier

Locuiesc în cartierul Berceni de când m-am născut. În zona în care stau (Constantin Brâncoveanu) lucrurile sunt normale, dar dacă mă urc în autobuz și merg spre Piața Sudului, am impresia că ajung de la civilizație la mahala.

M-am decis să fac o plimbare prin cartier și să vorbesc cu oamenii pe care îi întâlnesc în drumul meu, ca să le aflu poveștile de viață. Mi-am început traseul din zona în care stau, am mers până spre Piața Sudului, apoi m-am aventurat pe străzile din zona Dimitrie Leonida. Zonele astea sunt ca o piață imensă și aglomerată, unde îți sar în ochi comercianții ambulanți, cerșetorii, tăranii care-ți vând brânză sau oamenii fără case, care locuiesc pe străzi.

Primele care mi-au atras atenția au fost trei femei bătrâne, care stăteau pe bancă și priveau spre șantierul din stradă, unul care se întinde pe tot perimetrul intersecției de la Piața Sudului.

Iona: „Frecăm menta, la vârsta asta nu mai avem ce altceva să facem. Eu am fost desenatoare, dar n-am mai desenat de când am făcut Parkinson. Nouă ne-a plăcut viața aici, am și avut meserii bănoase, dar când devii moș, averile nu mai contează. Tot ce contează e cum îți păstrezi sufletul și ce lași în urmă."

Mirela: „Locuim în cartierul ăsta de 50 de ani și tot de atâția ani suntem prietene. Ce să zic, suntem norocoase că am apucat să ne vedem îmbătrânind, alții nici n-apucă să trăiască atât. În tinerețe, eu am lucrat la Ambasadă, câștigam bani buni. Acum, la pensie, ne amintim de trecut, pierdem vremea. Cât despre viitor, nu știm dacă-l mai apucăm."

În intersecția de la Piața Sudului, la marginea trotuarului, lângă trecerea de pietoni, am văzut un om simpatic, dar amărât, care cânta la muzicuță. Mi-a atras atenția pentru că dansa în timp ce cânta și, spre deosebire de traficul de oameni posomorâți, zâmbea proeminent.

Arstistu': „Oh, dar mie îmi place cartierul ăsta de nu mai pot, fiindcă pot să mă distrez în el. Eu sunt din Popești, dar stau aici de vreo 20 de ani. Distratul pentru mine înseamnă să pot cânta la muzicuță oriunde și oricând doresc . Îmi schimb locul. Azi fac asta aici, mâine mă duc pe Văcărești, poimâine La Fântâni și tot așa. Îmi plac toate zonele. Merge binișor, mă descurc. Mă distrez de vreo doi ani, iar înainte de asta am lucrat pe șantier. Am ajutat la ridicarea mallului A FI Cotroceni, am fost în echipa aia."

Când am ajuns la Piața Sudului, am fost abordată de mai mulți comercianți care voiau să-mi vândă tot felul de lucruri, multe dintre ele cu alarma pe ele. Unul dintre comercianții ambulanți, care citea liniștit un ziar cocoțat pe o tarabă, mi-a dezvăluit povestea lui în cartierul ăsta:

Aurel: „Fără actul ăsta n-aș putea face nimic, altfel m-ar ridica poliția. Vând orice prind, de la scule la haine, de la haine la telefoane. Tot ce-mi pică în mână scot la vânzare și, de obicei, până seara am vândut aproape tot ce-am făcut rost dimineața. Pentru că românul cumpără, nu-l interesează cum sau de unde e produsul, cât timpcostă mai puțin decât în comerț. Asta fac de când mă știu, cu acte de mai puțin timp, dar e bine, e același lucru, numai că sunt scutit de pușcărie. În Berceni, scot cei mai mulți bani, mai ales aici la Big, d-aia m-am și mutat în zona asta. Îmi place bișnița, ce să fac?!"

Undeva, în dreapta, lângă comercianții din stradă, pe-o bancă se odihneau doi tovarăși. Unul dormea, iar altul privea în gol.

Adrian Simoescu: „Am 40 de ani și locuiesc în Berceni din anii 2000, de când mi s-a futut viața. Atunci mi-am pierdut familia, casa și am rămas al nimănui… pe străzi. Am încercat să plec de aici, dar locul ăsta m-a adus înapoi de fiecare dată. Nu știu, poate n-am fost destul de ambițios sau poate unii oameni, când pică, nu mai știu să se ridice. Am lucrat ca mecanic auto vreo 20 de ani, iar acum sunt director general la Romsilva, dar nu mă crede nimeni. Prietenul meu doarme, eu simt că dorm și dacă-s treaz, nu prea îmi vine să închid ochii pe străzile astea. Am îndurat multe furturi și bătăi. Mă rog, acum n-ar mai avea nimeni ce să fure de pe mine, că abia am hainele astea. Dar mi-e frică, vreau să trăiesc."

În timp ce trăgeam câteva cadre care să surprindă atmosfera locului, m-a abordat Iulian. A venit zâmbăreț la mine și m-a rugat să-i fac o poză.

Avea ochii roșii ca naiba. Mi-era teamă să nu fie proaspăt drogat cu prenandez, gata să-mi smulgă aparatul foto de la gât, dar m-am liniștit când mi-a spus că în pungă avea hainele murdare de la muncă. Avea vocea calmă și zâmbetul de adult sărman, rămas, cumva, copil în adâncuri.

Iulian: „Eu n-am ajuns în cartierul ăsta că am vrut, ci fiindcă a trebuit. Acum vreo 12 ani mi-a luat foc casa din Ploiești . În incendiu mi-au murit frații și părinții și nu am mai știut ce să fac cu viața mea de atunci. Prietenul meu m-a convins să vin la București. Am venit aici, iar prietenul ăsta a avut grijă de mine și mi-a găsit tot felul de joburi. Fac curățenie pe unde apuc și mai lucrez pe la florării. Asta fac de când mă știu. Locuiesc într-o baracă. Stă să cadă pe mine, dar e chiria mică, 200 de lei. M-am obișnuit aici și n-am probleme cu nimeni. Plus că oamenii din Berceni au nevoie de oameni ca mine, care să le ușureze munca."

Cândva, erau mai multe cârciumi în drum, dar acum am găsit doar una, ascunsă în spatele unui gang închis cu pereți de tablă.

Răsunau manelele, iar înăuntru erau doar trei clienți și patronul, care a fost dispus să-mi spună puțin din povestea lui de Berceni.

Cazacu Anastasie: „Hai că m-ai prins fix când mă pregăteam să închid. Cârciuma asta o am de pe vremea când lucram des pe șantier. Și acum mai lucrez, dar mai rar. Ciudat, dar mi-a plăcut meseria pentru că suntem mulți bărbați și glumim de dimineața până seara. Cârciuma o am de câțiva ani, pentru că, de multe ori, noi, șantieriștii, ne plângeam că n-avem unde să bem o bere după muncă. Așa că am ales să fie asta singura investiție durabilă. Majoritatea clienților sunt tovarășii mei, inclusiv ăia care lucrează pe șantier, dar și vecinii din bloc sau din împrejurimi. Îmi place în Berceni, stau aici de când mă știu și n-aș pleca. Aici am cu cine să beau."

Cartierul Berceni este un loc unde găsești oameni din toate clasele sociale. Prin piețe și străzile dintre blocuri dai de oameni avuți, educați, dar și de sărmani cu povești triste, care-și duc traiul de pe o zi pe alta.

Aventura mi-am încheiat-o cu certitudinea că Berceni își poate păstra numele de cartier rău famat. Cel puțin în unele zone, pentru că m-am întors de pe teren fără telefon. Dar, în ciuda autenticității anormalului bercenar, printre străzile blocurilor, normalul își găsește locul.

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe despre București:
Oamenii din Berceni nu sunt impresionaţi de giganţii gonflabili
Am fost prin ștrandurile din București, ca să aflu care e cel mai bun
Cum te distrai în cluburile din București, la începutul anilor 2000