Am vorbit cu foști deținuți despre cele mai ciudate întâmplări din închisoare

Închisoarea pare să fie o sursă inepuizabilă de poveşti bizare destinate presei. În ultimele câteva luni, am avut parte de deţinuţi care s-au bătut cu perii de WC, pe jumătate dezbrăcaţi, au încercat să-şi arunce în aer rivalii cu exploziv lichid şi s-au strecurat dezbrăcaţi prin fanta de mâncare a uşilor de celulă. Altfel spus, în spatele gratiilor se întâmplă multe lucruri de care nu ne lovim în viaţa de zi cu zi.

Ideea că închisoarea e ca o altă planetă poate suna ca un clişeu, dar e la mintea cocoşului că regulile societăţii nu se aplică într-un loc unde oamenii sunt obligaţi să trăiască alături de restul populaţiei. Ţinând cont de toate astea, am luat legătura cu patru foşti deţinuţi, ca să aflu care sunt cele mai bizare chestii la care au fost martori cât şi-au servit pedeapsa. Asta au avut de spus:

Cât mi-am ispăşit pedepsele, am văzut două incidente care mi s-au părut destul de bizare. Primul a fost atunci când gardienii din MP Albany au dezgropat cadavrul peruşului meu mort, crezând că am ascuns marfă de contrabandă. Celor care ispăşeau pedepse li se permitea să deţină peruşi, şi ajunsesem să ţin la al meu ca la propriul copil.

Era acolo un petic de iarbă şi un copac şi am decis că e un loc bun pentru înmormântare. După 20 de minute, mă uitam pe fereastra celulei şi am văzut un grup de paznici care se îndreptau spre gazon.

Spre groaza mea, au început să sape, cu gândul că am ascuns marfă de contrabandă. Probabil că m-au văzut când îngropam ceva şi au înţeles greşit. Era suprarealist. Au dat eventual peste peruş şi au râs copios. Eu n-am văzut partea amuzantă. Dezvoltasem cu pasărea aia o relaţie mai puternică decât cu mulţi oameni. E probabil şi motivul pentru care am ajuns în puşcărie.

Al doilea incident a fost cu un prizonier care a fost prins că purta lenjeria intimă a soţiei directorului închisorii. A fost pus să se dezbrace pentru percheziție şi s-a dovedit că purta chiloţi în stil Anne Summers. Paznicii i-au verificat celula şi au găsit alte patru perechi similare. Au vrut să ştie ce se întâmplă şi l-au bombardat cu întrebări: „Ce se întâmplă aici?" „E vreo piaţă neagră a chiloţilor?" „De unde i-ai luat?" A refuzat să răspundă, aşa că a fost pârât directorului că deţine în celulă obiecte neautorizate.

Am auzit mai târziu că directorul citise acuzaţiile şi apoi l-a întrebat dacă are vreun cuvânt de spus. „Da", a spus hoţul de lenjerie. „Îmi pare rău, domnule, dar sunt chiloţii nevestei dumneavoastră." Era un deţinut de încredere, aşa că i-au fost deschise porţile închisorii pentru a zugrăvi casa directorului. El s-a strecurat înăuntru şi a furat lenjeria.

Cel mai bizar incident pe care l-am văzut s-a întâmplat la HMP Higdown în Surrey. Eram în unitatea sanitară atunci din cauza faptului că-mi tăiam braţele cu lama ca să ajung acolo. Mă simţeam mai protejat şi mai liniştit decât în zona de tineri delincvenţi a închisorii, în care stăteam iniţial.

La Highdown erau în principiu deţinuţi adulţi de categoria A şi B, dar se mai găseau şi câţiva puşti, iar eu eram unul dintre ei. În afară de mine, toţi cei din unitatea sanitară erau adulți și aveau probleme mintale. Într-o zi, am văzut un tip târât din celulă de doi paznici îmbrăcaţi în costume anti-contaminare. Au trecut cu el pe lângă celula mea şi l-au pus într-o celulă specială, gândită pentru cei care îşi fac rău singuri.

Nu era neobişnuit ca prizonierii să fie scoşi din celule de gardienii în costume albe. Se întâmpla frecvent, de obicei atunci când cineva se umplea de căcat. De data asta, însă, motivul era unul mult mai ciudat: se descoperise în camera lui o faţă de pernă plină ochi cu capete de porumbei măcelăriţi. Folosise pâine ca să-i ademenească la fereastră, apoi le rupsese capetele. Le colecţiona.

Nu l-am mai văzut de atunci pe ucigaşul de porumbei. Presupun că a fost mutat în altă închisoare sau redirecţionat spre un sanatoriu. Altor deţinuţi li s-a părut amuzant. La urma urmei, aici trebuie să găseşti şi partea amuzantă din situaţiile macabre. Cei din personalul închisorii erau mai căliţi decât deţinuţii. Văzuseră tot felul de chestii acolo şi au tratat situaţia cu mult calm. Deşi unul dintre ei şi-a vomitat micul dejun când a descoperit porumbeii, lucru pentru care nu-l condamn.

Cel mai ciudat lucru pe care l-am văzut cât am fost închis a fost un tip care a luat un ostatic folosindu-se de o bombă falsă, făcută dintr-o butelcă şi nişte fire de la un radio. Era irlandez şi făcea pe modelul tipic. În realitate, habar n-avea să facă bombe. Ostaticul era un paznic pe nume Emma, o pacoste de altfel. Toată aripa se plânsese de ea, aşa că puştiul irlandez luase decizia de a acţiona. O blocase în biroul ei şi ameninţa că o aruncă în aer. Se pişase pe ea, ceea ce ni s-a părut tuturor amuzant, pentru că ne făcea viaţa mizerabilă.

A devenit evident că paznicii scăpaseră aripa de sub control, iar deţinuţii s-au revoltat la scurt timp după. Gardienii au reuşit să ne încuie în curtea de gimnastică, unde am fost ţinuţi până la miezul nopţii. Prizonierii din celelalte aripi şi-au aruncat saltelele pe fereastră, iar noi le-am aprins şi am făcut un foc de tabără. S-a dat la ştiri în Irlanda.

Puştiul irlandez a mai primit patru ani pentru luare de ostatici. Directorul închisorii ne-a asigurat pe toţi cei încuiaţi în curte că nu vom primi pedepse adiţionale dacă vom merge în celulele noastre. Deşi s-a ţinut de cuvânt, unii am fost trimişi în alte închisori la puţin timp după asta. A fost un incident ciudat şi amuzant care demonstrează cât de nebuneşti pot fi uneori închisorile.

Cel mai ciudat a fost când gardienii de la HMP Parkhurst i-au întrerupt unui prizonier plimbarea în curte pentru că era un nor deasupra. Probabil că logica autorităţilor a fost un fel de: ploaia înseamnă pământ umed, adică o ameninţare la sănătatea şi siguranţa noastră. Norul indica faptul că ar fi putut începe ploaia, aşa că încercau să fie proactivi prin rezolvarea unei probleme înainte ca ea să existe. Dată fiind natura închisorii, nu-mi imaginam că un nor ar putea fi cea mai mare ameninţare pentru noi.

John, Justin, Cesto și Stephen spun că s-au schimbat. Justin a scris o carte despre perioada când era infractor, Stephen are propria editură, John ţine un blog despre toate chestiile legate de infracţiuni şi închisoare, iar Cesto cântă rap.

Traducere: Alexandra Andrieş

Urmărește VICE pe Facebook

Mai citește despre pușcărie:
Cum e să fii gardian în pușcăriile din România și să trăiești cu frică toată ziua
Cum e să fii găsit nevinovat de crimă, după 21 de ani de închisoare
Cum e să fii închis pe viață pentru infracțiuni minore