FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Poveștile astea din cartierele de vile ale Bucureștiului te fac să apreciezi viața la bloc

Poveștile astea te vor face să apreciezi mai mult garsoniera ta minusculă.

La nici opt ani de la vârful boomului imobiliar, adică perioada aia în care absolut toți prietenii și cunoscuții tăi păreau implicați, într-un fel sau altul, în cumpărarea sau vânzarea unei proprietăți, unii bucureșteni se declară învinși și se întorc în oraș. Nu i-au învins ratele, ci o imagine care le-a fost vândută: vinde-ți apartamentul ăla comunist nasol, mută-te în natură, departe de orașul aglomerat, la grădină, cu școală sau grădiniță la doi pași, să faci grătar cu prietenii în week-end în curtea casei…

Publicitate

În realitate, lucrurile au fost ceva mai diferite. În lumea reală, timpul consumat pe drumurile casă-serviciu-grădiniță-cumpărături-prieteni, izolarea personală și a familiei și deziluzia și-au spus ultimul cuvânt. Poveștile următoare sunt ale unor familii care au preferat să revină în orașul de care fugeau, acum câțiva ani, în loc să trăiască în câmp sau în cocina scumpă, superb numită „zona rezidențială a Bucureștiului".

Când drumul de întoarcere acasă costă 40 000 de euro

„În perioada aia, în 2006, se anunța că Bucureștiul se va extinde înspre zona Voluntari. Noi voiam o zonă mai aerisită, iar prețurile de acolo erau mult mai ok decât alea din oraș. Așa că am făcut alegerea", îmi spune Oana Pavel (39 de ani), director de filială bancară în sectorul 1. Ca să-și împlinească visul, a depus hârtiile pentru un credit: 60 000 de euro.

Angajată la bancă imediat după terminarea studiilor la ASE, Oana își amintește momentul când a realizat că nu a făcut o miscare prea bună:

„După doi-trei ani de locuit în suburbii, timp în care toți cunoscuții au început să se plângă că le e greu să ajungă la noi, am început să fim vizitați din ce în ce mai rar. Apoi, aproape deloc".

A fost momentul în care viața de zi cu zi a depășit în importanță toată povestea de pe pliantele imobiliare, aia cu „confortul pentru tine și familia ta".

Familia Pavel a hotărât să vândă și să se mute înapoi în oraș. „Ne-a costat în plus, față de cât dădusem pe casă, peste 40 000 de euro. Am cumpărat un apartament cu trei camere, în rond la piața George Coșbuc, cu o sută de mii de euro", îmi povestește Oana.

Publicitate

Citește și M-am prefăcut că-s turist străin în București și mi-a trecut viața prin fața ochilor

Acum, dacă ar fi să tragă o concluzie finală legată de dubla mutare, afară din oraș și retur, femeia are un singur sfat pentru viitorii doritori de locuințe în zonele rezidențiale: „Ascultați-vă instinctul".

Avem o casă la țară. Cum ajungem la ea?

Ce frumos se ridică cartierele rezidențiale de la marginea Bucureștiului!

Soții Diana și Felix Prodan tocmai s-au hotărât să scoată la vânzare o casă situată la 25 de kilometri de București. Au cumpărat-o în 2009, cu credit ipotecar de 33 000 de euro. „Mai întâi, în 2008, am luat un teren la Cornetu, în apropierea Bucureștiului, cu 10 800 de euro. Pe credit. Voiam să ne facem o casă, dar n-am putut, din cauza a tot felul de probleme care țin de infrastructură. Așa că am refinanțat creditul pentru teren, am mai luat un credit ipotecar și așa a apărut casa din satul Livedea, în Ialomița", îmi povestește Diana (37 de ani), profesoară la o școală de muzică.

Povestea cuplului Prodan n-are nimic din idealurile căutătorilor de complexuri rezidențiale cu piscină la comun:

„Ne-am mutat acolo imediat, chiar dacă era o căsuță de la țară, departe de a fi numită vilă. Am reușit doar un an. Nu drumul ne-a venit de hac, pentru că, în funcție de oră, făceam și 30 minute până la serviciu. Cel mai mult, o oră și jumătate. Nesincronizarea a fost problema: eu lucram la stat și terminam programul la cinci după-amiaza. Soțul, în presă, termina munca la opt seara, nouă, zece, iar eu îl așteptam prin benzinării sau, dacă se nimerea, pe la prieteni. Nu ajungea vreun microbuz la noi și aveam o singură mașină", povestește Diana Prodan.

Publicitate

În toamna lui 2010, cei doi au decis să revină în București. Au găsit, prin cunoștințe, locuințe cu chirii în jurul a o sută de euro. Casa cu vie și rânduri de căpșuni de la Livedea a rămas cu porțile închise. „Am schimbat de atunci două apartamente, dar tot putem spune că o chirie, plus plata creditului lunar, de 1 200 de lei, sunt mai avantajoase decât plata motorinei, a stresului și a oboselii", îmi zice Diana Prodan, profesoara de vioară.

Familia care a făcut drumul înapoi, din Bărăgan în sectorul 3 al Capitalei, crede că ideea pe care au mers în această aventură imobiliară nu a fost greșită. Doar căile. Sau, în cuvintele Dianei:

„Sincer, bine că n-am luat o garsonieră confort 15, că atât aș fi luat cu 33 000 de euro în perioada aia în București. N-aș mai fi reușit să o vând în veci. Avem prieteni care au luat garsonieră la Iancului cu 75 000 de euro! Cine poate trăi în 20 de metri pătrați și să și plătească atât? Măcar am luat o casă pe pământ. O poți modifica, îmbunătăți și, la un moment dat, poate fi numită investiție".

Să aștepți nouă ani asfaltul și apoi să pleci

Cine nu și-ar dori să locuiască între un morman de gunoaie și un cimitir? Ei bine, unii oameni din comuna Pantelimon se bucură zi de zi de acest peisaj

Familia Avram se bucură de venirea pe lume a celui de-al doilea copil. Ce frumos. Le prinde bine curtea casei lor din Pantelimon, dar gândul le zboară la un parc din București. „În momentul în care a apărut primul copil și a crescut puțin, cât să aibă nevoie de prieteni, activități suplimentare, parc, nu doar propria gradină, ne-am dat seama că trebuie să ne reorientăm spre o locuință în București", îmi spune Oana Avram.

Publicitate

Femeia este angajată în domeniul financiar ca Risk Managment Specialist. Își amintește că a ales o casă în afara Bucureștiului când nu avea copii și era încântată de ideea de a avea mai mult spațiu, liniște, o curte cu flori și copaci, doi căței și mulți prieteni în vizită. Știi modelul.

Citește și Cum m-am distrat cu Google Glass prin Bucureşti

„Spațiul a fost prioritatea. Vorbim de două sute de metri pătrați, față de 70 de metri pătrați, atât cât aveam într-un apartament de trei camere. Ne-am orientat să fie în apropierea Bucureștiului și drumul de acces să fie într-o stare cât de cât bună. Bun, și acum să-ți zic: ne-am mutat în 2006 și de-abia în 2015 ne-au turnat asfalt", explică proprietara din Pantelimon.

Oana și soțul ei au început să realizeze ca mișcarea nu a fost prea bună, când și-au schimbat locul de muncă și timpul petrecut pe drum crescuse la două ore și jumătate, chiar trei ore pe zi.

„Eu asta le spun tuturor celor care mă întreabă despre avantajele și dezavantajele unei case în afara Bucureștiului. Să se gândească la drum, spațiu, timp petrecut cu familia, oboseala acumulată cu drumul, dar și la costurile legate de întreținerea unei case. Inclusiv noi am mai renunțat la ieșirile în oraș cu prietenii, cu gândul că «e cam departe»", spune Oana Avram.


Urmărește ghidul VICE pentru Balcani:


Acum, familia Avram își caută apartament în București. Casa din Pantelimon a costat 110 000 de euro. Noua locuință, din București, ar ajunge cam pe la aceeași sumă.

Publicitate

Sociologic vorbind, „it's a must" să treci prin experiențe d'astea

Când îl găsești în pliantele cu oferte imobiliare, viitorul arată cam așa

„Prima mișcare, de părăsire a orașului, are mai multe explicații: repulsia față de blocuri, de locuitul la bloc, fapt asociat cu regimul totalitar, apoi nostalgia ruralului, deoarece majoritatea bucureștenilor sunt la doar a doua generație și păstrează dorința casei pe pământ", îmi spune sociologul Mircea Kivu.

El adaugă că acum oamenii activi se întorc, pentru că își dau seama că viața în afara orașului este foarte complicată:

„Au copii de dus la școală, iar oferta educațională din comune nu e mereu la nivelul celei din oraș. Apoi, ce faci cu copilul când iese de la școală, ce faci cu aglomerația de pe șosele? Cred că singurul câștig pe care îl avem din repetarea experiențelor altora din Europa este faptul că noi, românii, le repetăm totuși într-un timp mai scurt. Adică nu durează decenii, ci doar câțiva ani. În rest, până nu trăiești pe pielea ta, experiența din afară nu-ți folosește. Drept dovadă că nu aflăm despre istoriile astea ce țin de societatea urbană, decât după ce le-am experimentat și noi".

Despre copierea în România a unor situații care s-au întâmplat și în Occident, cu ceva ani în urmă, îmi spune și Radu Zilișteanu, consultant imobiliar. El compară ce se-ntâmplă, în prezent, în București, cu imaginile pariziene de acum 30 de ani.

„În Paris, prin anii '70, exista tendința ca lumea să se mute în-afara orașului. În schimb, din cauza dublării traficului auto, și la intrările în oraș, dar și în împrejurimi, oamenii ajungeau greu la muncă. Oamenii s-au adaptat. Unii au vândut și s-au întors în Paris, alții chiar și-au cumpărat sau închiriat o locuință mică, unde stăteau de luni până vineri, ca să evite aglomerația", spune Zilișteanu.

Publicitate

Președintele Consiliului Județean Ilfov, Marian Petrache, crede că o posibilă soluție la aceste probleme ar fi intrarea în acțiune a Planului de Mobilitate Urbană Durabilă 2016 – 2030.

Citește și Șapte lucruri pe care le-am înțeles despre București, după ce m-am mutat din provincie

Chestia asta, care sună a Star Trek, prevede, printre altele, „o strategie de transport pentru regiune, prin interconectarea căilor de acces spre și dinspre Capitală". Petrache crede că haosul urbanistic din jurul Bucureștiului este greu de corectat acum, pentru că „autorizațiile de construcție au trecut, odată cu boomul imobiliar, la autoritățile locale":

„Situațiile acestor oameni sunt niște paradoxuri trăite și de mine, încă din 2005, când eram prefect de Ilfov. Îmi amintesc că am mers în Domnești, lângă București, unde se inundaseră mai multe case. Fiecare își construise acolo după cum găsise terenul. I-am întrebat pe oameni de ce și-au ridicat casă acolo și mi-au răspuns că primarul le-a dat autorizație", spune Petrache.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte chestii despre București:
Locurile bântuite din Bucureşti sunt bune de beţii
De ce NU vom avea vreodată piste de biciclete în Bucureşti
Am încercat cea mai proastă mâncare din București și încă mai am colon