Cea mai mare parte din adolescență mi-am petrecut-o prin crâșme și rockoteci. N-aș putea să-ți spun exact la câte concerte am asistat. E drept, unele trupe au crescut odată cu mine, iar de altele nu s-a mai auzit nimic peste ani. Cert e că am rămas cu amintiri mișto, pentru că din public am avut posibilitatea să asist la tot felul de întâmplări tragi-comice. Hei, încă merg la concerte și sunt convinsă că mai am multe de văzut. Probabil că și tu ai surprins tot felul de scenarii pe la concertele la care ai fost până acum.

Dar, ca să nu rămâi cu o singură perspectivă, am zis să-i întreb direct pe artiști prin ce întâmplări dubioase au trecut de-a lungul experienței. Uite șapte povești din concerte și turnee, relatate direct de muzicienii în cauză:

Cea mai ciudată fază pe care am trăit-o a fost prin Vaslui, prin 2010 sau 2011. Era în mijlocul concertului, când ne-am trezit cu o mireasă furată în public. A venit un nuntaș la mine și mi-a cerut să cânt ceva Guns N' Roses. Mi-a zis că-mi dă și bani pentru asta. Eu i-am spus că nu e la concertul care trebuie. Ca idee, noi tocmai cântam piesa asta, care nu e una tocmai potrivită pentru ziua nunții:

Omul nu era beat, dar a profitat că nu era pază la concert. Pe deasupra, nici scena nu era atât de înaltă, așa că tipului i-a fost destul de ușor să ajungă lângă noi. Nu i-am spus nimic, dar a înțeles singur că n-a nimerit în locul potrivit. Așa că a renunțat până la urmă.

Nu mai țin minte unde s-a întâmplat, dar, în timpul unui concert, cineva a încercat să-mi smulgă microfonul din mână. Voia să-mi demonstreze că el știe să cânte și să grohăie mai bine ca mine. Mi s-a părut penibil, dar de apreciat că a făcut un efort și a încercat. Nu cred că tipul era foarte beat, însă era insistent și ținea neapărat să-mi arate că ar merita să fie în locul meu pe scenă.

I-am smuls microfonul și am continuat să cânt, iar în cele din urmă s-a retras singur. N-a fost agresiv sau ceva de genul. Oricum, deja nu mi se mai pare nimic prea ciudat. Scena, conjunctura și experiența vieții m-au învățat să fiu un bun observator și să mă las surprins de necunoscut.

Eram în concert cu Motoract, acum câțiva ani, prin Reghin. Sau Oradea. Nu mai știu exact. Lângă scenă, era un tip băut. Muci de beat e puțin spus. Tipul stătea pe un scaun și încerca din greu să-și mențină echilibrul. Dar nu reușea deloc, că o dată la două-trei minute cădea și se dădea cu capul de scenă.

Chestia asta a tot ținut așa, o bună parte din concertul nostru. Cineva venea și-l ridica, îl punea pe locul lui, dar după câteva minute omul ajungea iarăși cu capul în scenă. Într-un final, a reușit să se mute la altă masă. A dormit acolo tot concertul, iar noi nu ne-am oprit din cantat din cauza lui. Părea ok, nu cred că a pățit nimic omul. Sper că e bine.

Știi cum sună toate glumele cu toboșari. Că niciodată nu se văd, că-s mereu undeva în spate și tot felul de chestii de astea. Uite, am una recentă și cât se poate de reprezentativă pentru viața de baterist. Vara asta, la Red Bull Tour Bus, am avut un show și scena era exact cum sună: un autobuz. De fapt, era amplasată pe autobuz.

Colegii din trupă au stat în fața autobuzului să facă haos și atmosferă, iar eu am rămas acolo sus, singur. A fost bizar, pentru că nu vedeam niciun membru al trupei mele. Dar, hei, dacă te uiți cu atenție pe filmare, o să vezi că există și un toboșar! Eu sunt ăla.

În 2001, am fost invitat să cânt un cover cu trupa Kratos, la un festival în Pitești. Eu cântam de câțiva ani în trupa Thristos, compusesem vreo opt piese și avusesem doar câteva concerte. Asta era șansa mea să ies din anonimat.

Peste vară am stat în Agnita, de unde am plecat spre Pitești împreună cu trei camarazi: Tică, Coco și Copilu'. Pe drum spre celebra Mocănița, am facut semn, la mișto, unei căruțe să ne ia la ocazie și omul chiar ne-a luat. Acolo am început prima sticlă de vin. În tren eram deja veseli, când am fost anunțați că a luat foc locomotiva și s-a pus restricție de viteză de 15 kilometri la oră.

Problema era că în trei, patru ore aveam tren din Sibiu către Pitești, așa că am hotărât să sărim, ca să prindem un autobuz. Primul a fost Copilu', ca un ninja, și-a aruncat rucsacul, s-a dat peste cap prin boscheți, și-a pierdut ochelarii de pe nas. Noi, ceilalți, am făcut un pas și-am coborât fără probleme. În Sibiu, am mai ras niște vodci, până a venit trenul, iar după am continuat distracția până dimineața, când am ajuns în Pitești. Unde am ținut-o în chefuială pe terase toată ziua. Seara, la concert, eram rupți de oboseală, dar încă aveam ceva energie păstrată pentru prestația scenică.

M-am dezumflat total când am aflat că cei din Kratos se hotărâseră să cânte fără mine. M-am resemnat și am continuat euforia până la sfârșitul concertului, moment în care ne-am dat seama că n-am mai dormit și mâncat de două zile. Așa că ne-am dus în gară și am bagat un pui de somn pe peron.

Am avut odată un concert în Iași, prin octombrie. Little did we know că am nimerit în cea mai aglomerată perioadă a orașului: în timpul sărbătorii Sfintei Parascheva, sau cum îi zicem noi, Parascheva Fest. Publicul pe care îl așteptam la concert nu a ieșit din casă din motive evidente. Probabil că nici noi n-am fi venit la concertul nostru, în condițiile date.

Aghiasma era peste tot și probabil că 90% din totalul persoanelor de 60-70 de ani din România umpleau până la refuz străzile orașului. Plus miros insuportabil de tămâie peste tot. Totuși, concertul a fost decent. Am terminat de cântat, am mai băut o bere, după care ne-am dus la cazare și ne-am uitat la Bravo, ai stil și Lecții de viață. A fost o seară mișto.

Aveam concert la Petroșani în cadrul festivalului Barock. Pentru că n-avem dubă, doi membri au mers cu trenul, iar cinci s-au dus cu mașina toboșarului. Cu o zi înainte avusesem concert la Sibiu Bike Fest, unde am stat până târziu din cauza unei pene de curent în timpul spectacolului. Așa că am ajuns pe la două dimineața acasă, am reparat ceva probleme la o piesă timp de o oră jumate, iar trenul era la șapte. Avea schimbare la Teiuș, dar stătea în gară doar două minute. Controlorul m-a asigurat însă, că celălalt tren ne va aștepta.

Dar nu ne aștepta absolut nimic, doamna de la casă a refuzat să ne returneze banii, iar mersul printr-o gară în care sunt ceva personaje interesante, cu echipament de peste patru mii de euro la tine, nu e chiar modul ideal să-ți petreci dimineața.

Am ieșit la șosea, ne-au luat doi tineri, am ajuns lângă Alba, de unde am comandat un taxi „undeva pe centură", că nu știam unde suntem. Spre mirarea noastră, taxiul chiar a ajuns și a mers mult peste limita legală, ca să prindem autobuzul spre Petroșani. Oricum, dorim să transmitem doar de bine CFR-ului.

Un alt eveniment memorabil din viața formației a fost în drumul spre Satu Mare. Când m-am urcat în dubă, mi s-a prins mâna dreaptă în ușă. Mai erau două ore până la concert și eu nu puteam să o mișc fără să simt durere. Am băut până la punctul în care nu mai simțeam multe, ca să duc concertul. Nu vreau să știu cum s-a auzit sau de câte ori era să cad de pe scenă.

Au fost și altele: ne-am pierdut prin Bulgaria în timp ce căutam cazarea la distanță de 40 de kilometri, spartul unei uși din toaleta unui bar ca să scoatem pe cineva afară, pierderea unui membru într-o noapte în București (în timp ce avea telefonul închis și era extrem de „treaz"), înfrumusețarea unor camere de hotel sau crowd-surf până am ajuns mai departe de recepția wireless-ului.

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe despre trupe:
Interviu cu solistul trupei Travka
Ce-am învățat despre relații din rockul românesc al anilor 2000
Tricouri româneşti de metalişti, mai tari ca alea de la H & M