FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Poveștile oamenilor care s-au dat bolnavi psihic ca să scape de armata israeliană

Toată lumea din Israel, în afară de arabii israelieni, trebuie să facă stagiul militar: femeile timp de doi ani, bărbații un pic sub trei ani.

Ilustrație de Dan Evans

În Israel, nu-i toată lumea îngrozită de recrutare. Pentru mulți, luarea obligatorie în armată la vârsta de 18 ani e un rit de trecere, o cale prin care-și pot dovedi patriotismul și dragostea de țară. Toată lumea din Israel, în afară de arabii israelieni, trebuie să facă stagiul militar: femeile timp de doi ani, bărbații un pic sub trei ani. Nu toată lumea luptă pe front: într-adevăr, mulți primesc poziții de combatant, dar alții satisfac multe alte roluri adiacente, de la bucătari la medici. Există chiar și DJ-i oficiali ai postului de radio al armatei, fotografi și o formație de muzică pop a armatei.

Publicitate

Dar nu toată lumea e la fel de dispusă să-și petreacă cei mai buni ani ai tinereții în uniformă, de multe ori în conflicte armate periculoase, și să se alinieze unei politici militare agresive, cu care mulți israelieni nu sunt de acord.

În fiecare an, o minoritate de proporții semnificative încearcă să scape de recrutare. Există câteva opțiuni: poți să rămâi gravidă, să rămâi student pe termen nelimitat sau să devii unul dintre cei care se opun în mod conștient – deși multe dintre aceste opțiuni tot implică o perioadă de serviciu obligatoriu în folosul comunității. Dacă pleci din țară ca să eviți recrutarea, poți să fii arestat dacă te întorci vreodată, chiar și-n vacanță.

Citește și Sunt sociopaţii soldaţi mai buni?

Înainte de a te alătura armatei, ai „Tzav Rishon". Adică te duci la o bază militară pentru un examen medical, examene generale de logică și interviuri personale, urmate de o evaluare psihologică. Rezultatele finale de la testele astea dau fiecărui candidat un scor care hotărăște către ce unitate va fi îndrumat să se alăture. Cei cu cele mai mari scoruri ajung pe front și doar cei calificați drept inapți medical sau psihologic sunt scutiți de recrutare.

În afară de a-ți rupe picioarele, o afecțiune psihologică inventată e cea mai simplă metodă de a evita recrutarea. Uite trei povești ale unor oameni care-au încercat să evite serviciul militar printr-o încercare de a pica evaluarea psihologică. Din motive evidente, le-am schimbat numele.

Publicitate

ALISSA, 26

Dacă chiar vrei să nu te ia în armată, prima încercare ar trebui să te piși de sus până jos pe testele inițiale și să fii complet descalificat de la orice job vreodată, cum a făcut Alissa:

M-am născut și am crescut în Europa cea pașnică, așa că ideea de a fi obligată să fac armata era împotriva a tot ce-am crezut vreodată. Când m-am mutat în Israel la douăzeci-și-ceva de ani, n-am crezut că o să primesc chemarea la recrutare. Tocmai mă lăsasem de facultatea de arte și locuiam într-o comună în Tel Aviv. În cei doi ani de când stăteam în țară, mă mutasem de mai multe ori. Comuna în care locuiam n-avea cutie poștală, iar ușa de la intrare era, de fapt, în spatele unui magazin. Nu reușeau s-o dibuiască majoritatea prietenilor mei, așa că nu m-am gândit c-o să dea de ea birocrația de stat.

Scrisoarea pe care-am primit-o, în cele din urmă, era într-un plic roșu, cu cuvântul „FINAL" tipărit pe el. Zicea că încearcă să dea de mine de doi ani și că fusesem chemată de mai multe ori la recrutarea inițială. Zicea că dacă nu mă duc la următoarea, o să mă aresteze și-o să mă bage la închisoarea militară. Venise momentul să dau piept cu situația și să mă lămuresc cum ies din asta.

Știam mai mulți oameni care reușiseră să scape de recrutare, așa că am tot strâns sfaturi în următoarele câteva zile și mi-am exersat cunoștințele de la cursurile de teatru din liceu. Am început să mă bucur de provocarea pe care-o aveam înainte. Avea să fie rolul vieții mele.

Publicitate

Cu două zile înainte de recrutare mi-am triplat doza zilnică de cofeină, deci n-am dormit aproape deloc două nopți. Pe drumul spre bază am mâncat o pungă mare de Haribo, ca să arăt băgată-n priză. Cred că am exagerat un pic, fiindcă am reușit să greșesc de trei ori la rând autobuzul spre bază.

În cele din urmă, am ajuns să mă-nvârt în jurul unei baze militare enorme. Vorbeam prost ivrit, așa că am început să vâr scrisoarea sub nas tuturor oamenilor care treceau pe lângă mine. Deja mă îngrijorasem pe bune că dacă nu ajung la timp, o să mă bage la închisoare. Fiecare om care trecea pe-acolo mi-a zis s-o iau în altă direcție, dar după câteva încercări eșuate, un tip care-și ducea fiul tot acolo a zis că mă duce cu mașina. I s-a făcut milă de străina distrusă de oboseală.

După ce-am trecut de toate punctele de control de securitate, am dat peste o tipă soldat, care trebuia să ne-arate tuturor unde să ne ducem. I-am spus că eu nu mă duc în armată și am întrebat-o cu cine trebuie să vorbesc pentru chestia asta. Mi-a râs în nas și-a zis: „Te duci în armată, drăguță." Era și ea un copil, cu câțiva ani mai mică decât mine, clar tot în stagiul obligatoriu și ea, dar am vrut să-i dau una peste botul ăla arogant.

Clădirea arăta ca o școală și în fiecare clasă se dădea alt test. În fața fiecărei încăperi era o coadă enormă. Am fost târâtă din clasă-n clasă și m-am străduit din răsputeri să pic toate examenele. Examenul de logică era genul de chestie de care, în mod normal, m-aș bucura, dar de data asta am apăsat același buton ca să răspund la întrebări.

Publicitate

Peste câteva săptămâni m-am întors pentru examenul psihologic. Din nou, m-am privat de somn și-am băgat mare pe cofeină. Aveam la mine un exemplar din Ferma animalelor, din care-mi citeam cu voce tare și la care râdeam singură. Toți oamenii care treceau pe lângă mine se holbau uluiți. Perfect.

Soldați tineri din Forțele Israeliene de Apărare (IDF) via

Un soldat a scos capul pe ușă și m-a strigat. Am luat un loc, în biroul mic și dezordonat. Pe partea cealaltă a biroului stătea un bărbat. Mi-a pus tot felul de întrebări și am exagerat la toate. Nu vorbesc cu familia, n-am prieteni, am mai încercat să mă sinucid, n-am niciun ban, nu vorbesc ivrit. Am lăsat pauze abrupte între toate afirmațiile, dar am vorbit foarte repede și, în timp ce vorbeam, m-am holbat absentă pe geam. M-am trezit rapid că mi se spune să aștept afară și că-s condusă într-un alt birou, de data asta cu o comisie întreagă de oameni în față. Era aceeași situație, aceleași întrebări. Mi s-a spus că o să primesc o scrisoare oficială cu rezultatele lor. Peste câteva săptămâni, mi s-a spus că sunt inaptă psihic să satisfac stagiul militar și cu asta basta.

MICHAEL, 34

Mulți își dau seama că vor să plece din armată abia după ce au intrat. După stagiul de bază, Michael a devenit atât de retras, antisocial și deprimat, încât a demarat un proces prin care voia să convingă armata să-i dea drumul

În Israel, publicul larg crede că oamenii „fac pe nebunii" ca să fie lăsați la vatră. Așa ia naștere un ciclu în care, o dată la câțiva ani, armata israeliană înăsprește procedurile de eliberare a recruților cu probleme psihice și sociale – ceea ce, în consecință, crește cotele sinuciderilor printre sodați. În majoritatea anilor, sinuciderea este principala cauză a morților în armata israeliană.

Publicitate

Inițial, m-am dus în armată cu ideea zionistă, de stânga, că trebuie să faci armata într-o unitate de combatanți ca să schimbi în bine felul în care armata israeliană se poartă cu palestinienii.

Dar, după primele 12 ore, am știut că n-o să țină mult. Prima zi în armată e destul de traumatizantă: ne-au trecut printr-un șir interminabil de proceduri birocratice, cozi pentru echipament, verificări medicale și vaccinuri. După, ne-am cunoscut sergentul. După polologhia de rigoare, cu „bun venit în armată", i-a întrebat pe recruții noi care dintre ei și-au futut prietenele cu o seară înainte – sau, în cuvintele lui – „cine-a dezamorsat fata azi-noapte?" (מי פירק בחורה אתמול). Din momentul ăla, relația mea cu armata israeliană a început să se deterioreze vertiginos.

Citește și Cum se distrează soldații americani care apără România

Eram un singuratic cu probleme de socializare. Instrucțiile zilnice nu-mi făceau altceva decât să mă plictisească intelectual. Mi s-a făcut puternic poftă de cărți, am început să-mi folosesc tot timpul liber – orele de masă, pauzele de mers la baie, noaptea – doar pentru citit. Citeam între rafalele din poligonul de tir. Ăla a fost momentul când am încercat să ies din unitatea combatantă. După o discuție foarte scurtă cu un ofițer comandant de misiune, m-au trimis să fiu tehnician operator de calculator la una dintre unitățile de teren staționat în Nabulus, în nordul Fâșiei Gaza, în teritoriul ocupat. Acolo m-am hotărât că trebuie să plec.

Publicitate

Înainte să intru în armată mă lăsasem de fumat, dar în prima zi în teritoriile ocupate am fumat două pachete de țigări. Am slăbit destul de mult și am inventat tot felul de metode să primesc zile libere pe caz de boală pentru că mă făceam să vomit. Am încercat să petrec cât mai mult timp în afara bazei. În cele din urmă, mi s-a acordat dreptul unei ședințe cu un psiholog.

Începusem deja să inventez motive medicale ca să scap de stagiu, dar deja când m-am întâlnit cu psihologul mă simțeam cu-adevărat deprimat. A fost unul total nenorocit, nepoliticos și enervant. Sunt destul de sigur că asta era tehnica lui de filtrat oamenii care veneau la el, să vadă cine se „preface". Când ești nefericit de-atât de mult timp devii destul de pasiv, așa că mai toate astea m-au lăsat rece. M-a ignorat vreo 15 minute, a vorbit la telefon și-a mestecat gumă. După aia, mi-a pus niște întrebări despre starea mea. I-am spus cum mă simt. Apoi m-a întrebat de ce am intrat în armată. Habar n-aveam ce să-i răspund. Armata, așa cum o văzusem eu, era bazată pe ierarhii, tiranică, masochistă și violentă, mă îngrozea. Dar n-am spus nimic din toate astea – îmi aduc aminte că i-am zis că pur și simplu nu mai vreau să mă simt atât de nefericit. Mi-a zis că o să raporteze că trebuie să mă vadă un psihiatru militar, autoritatea care putea să ceară lăsarea la vatră.

Peste o săptămână, am avut întâlnirea aia. Dar înainte să apuce psihiatrul să mă-ntrebe ceva, a venit jegosul de psiholog să stea de vorbă cu el. Au discutat ceva între ei și mi-au zis că a doua zi pot să vin să iau formularul de eliberare. Peste o săptămână ieșisem din baza principală de recrutare, era 12, miezul zilei și nu mai eram soldat.

Publicitate

ARIEL, 24

După ce i s-a redus profilul, în urma unei evaluări psiholgice, Ariel a făcut câțiva ani de armată în teatrul militar, dar a plecat cu câteva luni înainte să termine stagiul, pentru că a fost pedepsit că avea părul lung și regizase o piesă prea critică la adresa conducerii armatei.

M-am dus la bază la șapte dimineața. Era o coadă enormă de adolescenți de peste tot din Israel. Trebuia să ți se ia o mostră de urină. După aia urmează un test de vedere. Sunt mai multe etape: un examen în care ești testat să se vadă cât ești de deștept, un consult cu un doctor care te pune să-ți scoți chiloții și-ți palpează testiculele și-ți spune să tușești, teste de urină și-așa mai departe – verifică să vadă dacă ești în formă. În cele din urmă, te vezi cu psihologul. După ce termini cu examenele, primești evaluarea profilului. Îți fac profilul medical, iar profilul ăsta hotărăște, practic, ce poți să faci în armată.

Citește și Cum au fost folosite drogurile în războaie ca să ajute soldații să ucidă mai bine

Dacă ai punctaj mare, lupți pe front. Un scor mediu înseamnă o poziție adiacentă celor de luptă. Dacă iei punctaj foarte mic, te declară inapt pentru armată.

Am luat punctaje mari la toate testele fizice, dar eram disperat să nu iau punctaj atât de mare încât să mă pună să lupt. Așa că m-am prefăcut că am probleme psihologice grave. Numai că asta n-a fost atât de ușor pe cât credeam.

La prima întâlnire cu psihologul, te întreabă dacă ai avut vreun deces printre rudele de gradul întâi, ce situație financiară ai acasă și dacă ai mai fost vreodată la psiholog. Dacă există motive de îngrijorare, te trimit la kaban, ofițerul pe probleme de sănătate mintală. Doar kaban-ul poate să-ți reducă profilul. Eu voiam să iau între 45 și 64 de puncte, ca să nu fiu obligat să fiu soldat pe front. Nu mi se potrivește să împușc oameni.

Publicitate

Acum vreun an și jumătate, am fost la primul ofițer pe sănătate mintală. I-am zis că am anxietate, că nu dorm noapte, că-s depresiv. Nu m-a ajutat cu nimic, profilul a rămas la fel. Au zis că o să mă descalifice de la anumite tipuri de luptă, dar că tot mai pot să fiu soldat pe front.

Brigada Givati din armata israeliană, via

Peste câteva luni, am mai încercat odată, m-am dus la ofițer cu hârtii de la un psihiatru și hârtii de la psihologul meu. Mi-au mai pus încă niște întrebări: „Câți prieteni ai? Ai încredere în oameni?" M-au întrebat dacă am încercat vreodată să mă sinucid, am zis că nu, dar că m-am mai gândit la asta. De data asta a funcționat și mi-au redus profilul la rol de non-combatant.

Puteam să merg până la capăt, să mă prefac nebun și să fiu lăsat la vatră, dar faza e că vreau să-mi fac stagiu militar. Nu vreau să mi se pună eticheta de „laș" pentru tot restul vieții și nu cred că eu ar trebui să scap basma curată, când toți prietenii mei trebuie să facă armata.

Dar armata nu-mi dă opțiunea să contribui cu abilitățile mele cele mai dezvoltate. Vrea să fiu soldat pe câmpul de luptă sau tehnician de avioane, nu sunt genul ăla de om. Armata nu te ascultă. Așa că am spus o minciună nevinovată, ca să mi se reducă profilul, iar acum sper că o să pot să fac ceva la care chiar mă pricep.

În America, faci facultate, înveți, dai chefuri, te-mbeți, borăști pe unde-apuci. Aici, termini cu examenele de absolvire de liceu și-ți pun o armă-n mână. Adolescenții nu sunt soldați perfecți. La modul ideal, dacă instituția asta n-ar fi așa tâmpită, și-ar da seama de asta.

Traducere: Ioana Pelehatăi

Urmărește VICE pe Facebook

Mai citește despre soldați:
Fotografii cu noii recruți din armata franceză
Cum se odihnesc soldații ucraineni în pauzele de război
Femeia asta antrenează tipele din forțele speciale americane