FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

Prim-ministrul Turciei dă vina pe Statul Islamic pentru atentatele cu bombă din Ankara

Două explozii au avut loc la câteva secunde distanță sâmbătă, la un marș la care luau parte sute de inși.

Prim-ministrul Turciei, Ahmet Davutoglu, a declarat ieri că Statul Islamic (IS) s-ar afla în spatele atentatului sinucigaș care a omorât cel puțin 97 de oameni în capitala țării, Ankara, sâmbătă, iar investigatorii sunt pe cale să descopere unul dintre suspecți.

Într-un interviu live la televizor, Davutoglu a spus că atacul a fost o încercare de influențare a alegerilor parlamentare din 1 noiembrie și că vor fi luate măsuri de siguranță în plus, dacă vor fi găsite erori de protecție care au ajutat atentatul.

Publicitate

„E clar că a fost un atac sinucigaș cu bombă. Teste ADN sunt în derulare. S-a descoperit cum au ajuns sinucigașii acolo. Suntem pe cale să găsim un nume, care indică un singur grup", a zis el despre cel mai oribil atentat din Turcia.

Două explozii au avut loc la câteva secunde distanță sâmbătă, la un marș la care luau parte sute de inși, organizat de activiștii pro-kurzi și grupuri civice care protestau împotriva unui conflict între armata turcă și militanții kurzi din sud-est.

Revolta s-a păstrat chiar și după incident în Turcia, sute de oameni au strigat slogane împotriva guvernului în timp ce mărșăluiau spre moscheea dintr-o suburbie din Istanbul, pentru înmormântarea unora dintre victimele atacului.

La înmormântări va lua parte și Selahattin Demirtas, liderul opoziției pro-kurde Partidul Popular Democrat (HDP), care spune că a fost ținta atacului și a dat vina pe președintele Tayyip Erdogan și guvern pentru cele întâmplate. HDP, care se presupune că a fost ținta atacului, a aproximat numărul morților la 128 și a identificat opt cadavre până acum.

Jandarmeria pregătită cu tunuri de apă și vehicule blindate a înconjurat mulțimea care striga pe alocuri „Hoțule, ucigașul Erdogan", flutura steaguri HDP și se îndrepta spre moscheea din cartierul Umraniye din Istanbul.

Un lider din Partidul Muncitoresc Kurd a zis că militanții grupului vor apela la un armistițiu anunțat în weekend, în memoria oamenilor omorâți în atacul din Ankara, a zis un site de știri apropiat PKK ieri.

Publicitate

Agenția de știri Firat l-a citat pe Murat Karayilan, care a declarat la radio pentru militanții PKK că nu ei au aranjat atacurile din Turcia, doar dacă nu cumva armata a fost băgată în povestea asta.

Avioanele de război turcești au lovit țintele militanților PKK în nordul Irakului și sud-estul Turciei sâmbătă și duminică, atacând la o zi după ce grupul rebel a ordonat luptătorilor să oprească atacurile de la sol din Turcia.

Trupele armate au spus că în jur de 30-35 de luptători de gherilă PKK au fost omorâți în raidurile din nordul Irakului de duminică, „Armistițiul PKK nu înseamnă nimic pentru noi. Operațiunile vor continua fără pauză", a declarat un oficial din armată celor de la Reuters.

Taberele PKK și pozițiile armate au fost distruse în zonele Metina și Zap din nordul Irakului în urma raidurilor aeriene de duminică, conform unei declarații militare. În plus, 14 militanți PKK au fost omorâți în atacuri în cartierul Lice din provincia Diyarbakir din sud-estul Turciei, sâmbătă.

Prim-ministrul adjunct Yalcin Akdogan a negat deja că armistițiul e „o tactică" înainte de alegeri, prin care guvernul vrea ca militanții să renunțe la arme și să plece din Turcia.

Conflictul de 31 de ani dintre PKK și stat a început din nou în iulie, după ce Turcia a lansat atacuri aeriene asupra taberelor militare, ca răspuns la atacurile asupra trupelor sale, ducând la încheierea armistițiului din martie 2013. Sute de oameni au fost omorâți în ultimele lupte.

PKK a anunțat o serie de armistiții în trecut, mai ales înainte de alegeri, adesea cu ideea de a porni negocieri. Armata Turciei nu declară armistiții.

Privit ca grup de teroriști de către Turcia, SUA și Uniunea Europeană, PKK a lansat o insurgență separatistă în 1984 în care peste 40 de mii de oameni au murit. Statul a avut discuții pentru pace cu liderul ei închis, în 2012.

Urmărește VICE pe Facebook

Mai citește despre Statul Islamic:
Ce s-ar întâmpla dacă Statul Islamic ar învinge?
Am fost în vizită prin Statul Islamic, ca să aflu cum funcţionează
Statul Islamic a publicat un ghid amuzant de supravieţuire în Occident, pentru agenţii secreţi jihadişti