Săptămâna asta, în online s-a declanșat un mare scandal mediatic pe seama ordinului dat de Ministerul Mediului, prin care se cere eliminarea a 552 de urși, 657 de lupi și 482 de pisici sălbatice. Ordinul în sine nu vorbește explicit despre eliminare, ci sunt folosite eufemisme precum „recoltare" sau „capturare", acțiuni care trebuie efectuate prin metodele „la goană", „la pândă" şi „la dibuit".

Filiala autohtonă a WWF, organizație internațională „care derulează proiecte pentru conservarea naturii", pune sub semnul îndoielii datele studiului pe care se bazează ordinul ministerial. Reprezentanții WWF susțin că estimările acestuia nu corespund realității. Bineînțeles că toată gâlceava asta a declanșat indignarea iubitorilor de pisici din țară, care au făcut deja o petiție pentru oprirea proiectului.

Lăsând la o parte empatia firească față de niște vietăți care seamănă teribil de mult cu animalele noastre de casă, uite ce se știe, concret, până acum despre întreaga situație:

Ministerul Mediului spune că această măsură este necesară pentru conservarea „habitatelor naturale și a speciilor sălbatice de floră și faună protejate". Sigur, e greu de descâlcit limbajul lemnos folosit în comunicatul oficial al ministerului, dar, în traducere liberă, problema cea mare ar fi următoarea: urșii, lupii și pisicile sălbatice s-au înmulțit necontrolat și acum riscă să decimeze alte specii de animale sau plante protejate prin lege.

Un alt pericol ar fi că excesul de urși și lupi dintr-o regiune ar putea afecta negativ sănătatea și siguranța publică. Asta pentru că e vorba de animale considerate carnivore, care, mai ales iarna, dau iama prin gospodării, în căutare de animale domestice. Sau, uneori, atacă chiar și oameni.

Problema e că speciile vizate de acest ordin sunt protejate prin lege atât la nivel național, cât și european, prin directiva Habitate. Potrivit legii, vânătoarea este ultima soluție în astfel de cazuri. Mai întâi, trebuie propuse metode alternative de reducere a pagubelor, de genul „câini la stână, garduri electrice sau repelente". În schimb, studiul invocat de Ministerul Mediului sugerează că no scopingul prin pădure e singura metodă viabilă de rezolvare a problemei.

Până aici, argumentele aduse de Ministerul Mediului par destul de logice. E perfect normal să iei măsuri de control pentru speciile care se înmulțesc peste măsură și amenință fauna locală ori comunităție din jur. România n-ar fi nici prima și nici ultima țară care ar face asta.

O primă problemă ar fi, susține WWF, că împușcarea a 68 de râși și 474 de pisici sălbatice e complet nejustificată, în condițiile în care n-au fost înregistrate pagube concrete cauzate de aceste specii. Pe lângă asta, WWF acuză autorii studiului pe care se bazează ordinul ministerial că au umflat deliberat cifrele. Potrivit organizației, la momentul actual, există o populație de aproximativ 6 500 de urși în România. Datele furnizate de minister vorbesc despre un număr mult mai mare, peste 11 mii de urși bruni în 2016.

Interesant e că tot sistemul oficial de raportare și administrare se bazează pe date oferite de vânători, în mâna cărora se află toate pârghiile de control: ei numără, ei gestionează, ei împușcă și tot ei scot profit din vânzarea trofeelor de vânătoare.

Ca să înțelegi de ce această situație pare suspectă pentru ONG-urile de profil, ia în calcul următoarele date: potrivit studiului, urșii provoacă pagube în valoare de 783 018 de lei. Sună mult, nu? Ei bine, un trofeu de urs valorează în medie opt mii de euro, iar dacă înmulțești această sumă cu 552, adică numărul de urși ce se vor eliminați, ajungi la 4 416 000 de euro.

Acum transformă asta în lei și vezi cum e profitul în comparație cu pierderile.

Autorul studiului care a dus la acest proiect este doctorul inginer Ovidiu Ionescu, un om care deține o grămadă de funcții. E prodecan al Facultății de Silvicultură din cadrul Universităţii Transilvania (fost ICAS), colaborator al Fundației Carpaţi, consilier la Ministerul Mediului, reprezentant pentru vreo patru ocoale silvice, fost director al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură și președintele unei asociații de vânători. Impresionant, nu-i așa?

Observă conflictul evident de interese: tipul elaborează un studiu pe baza căruia Ministerul Mediului vrea să împuște 1 700 de animale, dar este și președinte al unei asociații de vânători. Cum ar veni, omul centrează și tot el dă cu capul.

Pe deasupra, conform Pressone, Ionescu nu e străin nici de nepotismele mioritice. Și-a băgat membrii familiei prin toate instituțiile și organizațiile cu care a avut de-a face vreodată: soția sa lucrează la Universitatea Transilvania, la ICAS și este manager de proiect în cadrul Fundației Carpați. Fiica lui e vicepreședinte în aceeași fundație, iar fiul apare și el deseori pe listele cu responsabilii de proiecte.

Totul pare o frumoasă afacere de familie, care i-a scăldat pe soții Ionescu în tone de fonduri europene și contracte cu statul.

În urmă cu câteva zile, Ministerul Mediului a anunțat că ordinul va fi dezbătut public până vineri, 30 septembrie. Termenul a expirat, însă momentan nu se știe care au fost concluziile oficiale ale acestei dezbateri. Site-ul ministerului nu funcționează, iar la momentul ăsta lucrurile sunt în ceață.

Totuși, am vrut să aflu cum vor proceda ONG-urile, în caz că studiul nu va fi refăcut și decizia ministerului nu se schimbă. Așa că am vorbit cu Csaba Domokos, membru Milvus Group, care mi-a spus că, efectiv, nu știe ce vor face. „E o situație pe care ONG-urile de conservare a naturii n-au mai întâlnit-o până acum: e prima oară când o astfel de decizie este pusă în dezbatere publică."

De altfel, Csaba Domokoș a făcut parte din grupul de lucru pe animale carnivore care a analizat studiul ICAS și mi-a zis că șase din cei 11 membri ai acestuia au votat împotriva cotelor de recoltare propuse. Pentru râs și pisica sălbatică s-a propus eliminarea completă a acestor cote, iar pentru restul animalelor să fie mult reduse.

Pe românește, asta înseamnă că dacă elimini braconajul, elimini concurența și-ți rămân ție toate trofeele de vânătoare.

De asemenea, deși consideră că într-o lume ideală aceste animale n-ar trebui deloc vânate, Csaba Domokos spune că alternativa ar fi mult mai sumbră. În lipsa unui sistem funcțional de despăgubiri pentru gospodăriile afectate, există riscul ca sătenii să-și facă ei înșiși dreptate, în mod necontrolat, în afara legii. Așa că, până la urmă, tot vânătorii sunt singurii capabili să combată un astfel de fenomen.

După cum poți vedea, până acum, din informațiile pe care le avem, ceva pare să fie putred la mijloc. Iar dacă autoritățile vor să fie crezute pe cuvânt în privința necesității de a elimina aceste animale, poate ar trebui să paseze studiile unor oameni mai puțin suspecți de conflicte de interese.

A, și să lase pisicile-n pace, fie ele și sălbatice, că altfel își vor pune întreg Internetul pe cap.

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe despre vânătoare:
Am mâncat din greșeală animalul cel mai vânat de braconieri
Vânătorii de ratoni din anii '60
De ce se transformă ciocârliile româneşti în pateu mediteranean?