M-am împrietenit cu prostituatele din Elveţia

În Italia, ca în aproape orice altă ţară din lume, nu e neobişnuit să vezi fete – cu sau fără penis – pe la colţuri de stradă, supravegheate din umbră de câte un peşte în jachetă de vinilin cu o tunsoare urâtă. Să-ţi vinzi trupul nu constituie o infracţiune aici, dar e infracţiune să participi la vânzare, ceea ce înseamnă că prostituţia e destul de riscantă, mai ales dacă nu-ţi place gândul de a petrece o noapte într-o celulă.

Dar pentru acelea cărora le place să facă bani în parteneriat cu propriul vagin, Elveţia e un paradis, fiind una dintre puţinele ţări europene în care prostituţia e legală. Bar Oceano, un bordel istoric, afacere de familie, din oraşul elveţian Lugano, e unul dintre stâlpii industriei sexuale elveţiene, aşa că am mers acolo cu Giorgio - fotograful – ca să vorbim cu Ulisse, proprietarul în vârstă de 60 de ani al bordelului, şi cu mâna lui dreaptă, Nicola.

Am fost întâmpinaţi la recepţie şi conduşi înăuntru. Am aflat rapid că Ulisse îşi pusese deja pijamalele şi o lăsase pe neapoata lui Diandra, în vârstă de 19 ani, să aibă grijă de lucruri. Diandra ne-a povestit câte ceva despre cum funcţionează bordelul: „Clienţii intră în hol, plătesc taxa – care include o băutură – după care fetele se aliniază în faţa lor."

Diandra ne-a dat un sfat în cazul în care vom fi vreodată în căutare de sex în viitor: „Nu alegeţi niciodată prima fată, acelea sunt cele mai disperate."

Trebuie să fii înregistrat ca să poţi practica prostituţia ca profesie în Elveţia, ceea ce înseamnă că numai cetăţenii UE au voie să facă asta. Până anul trecut, guvernul elveţian mai închidea ochii la chestia asta, iar bordelurile erau pline de fete din America de Sud şi Europa de Est, dar de când a luat-o în serios, au mai rămas doar românce.

Diandra la recepţie.

În ciuda faptului că totul pare să meargă ca la carte, bordelul are totuşi probleme cu poliţia: „Fetele noastre au viză, dar poliţia mereu găseşte ceva ce nu-i place. Ba că preţurile sunt prea mari, ba că fetele noastre abordează clienţii, ceea ce n-au voie să facă."

Am rugat-o pe Diandra să ne lase să vorbim cu câteva fete, aşa că ne-a dus într-un lounge pentru VIP-uri, unde puteam să ne alege fata dintre mai multe. Prima cu care am vorbit a fost Paola, o româncă de 27 de ani care lucrase înainte în Spania, dar se mutase în Elveţia acum vreo doi ani. Nu părea să aibă rezerve despre stilul ei de viaţă, deoarece „un job e un job şi o fac pentru bani".

Paola face orice – „totul, totul" – în camera ei roz cu mobilă IKEA: se pişă pe oameni, linge picioare, sodomizează bărbaţi şi se îmbracă în costume. Odată s-a costumat în câine, ceea ce mă îngrijorează când mă gândesc la câinii din casa omului care i-a cerut asta. Mulţi dintre clienţi sunt italieni căsătoriţi, dar spune că n-ar mai călca niciodată în Italia, unde prostituatele sunt „groaznice, nu se spală niciodată şi o fac prin maşini".

Întorşi înapoi în hol, am dat de Sofia, o româncă de 26 de ani, care ne-a făcut o piruetă sexi pe tocuri şi ne-a condus într-o cameră de la etajul doi. Sofia trăieşte în Elveţia de cinci ani şi nu pare deloc doritoare să plece. „Oceano e cel mai tare!" ne spune. Sofia vorbeşte şapte limbi străine, are diplomă în ştiinţe economice şi a lucrat ca chelneriţă după ce şi-a terminat studiile. După care şi-a dat seama că nu e făcută pentru asta şi s-a mutat în ţara bricegelelor multifuncţionale ca să-şi vândă trupul.

Dar şi în prostituţie, ca în orice profesie, ai nevoie de timp să înveţi. „La început, nu eşti obişnuită să faci lucruri cu oameni pe care nu-i cunoşti," spune Sofia. „Când am avut primul client, n-am ştiut să-i fac sex oral, l-am şi rănit. L-am revăzut după trei ani – de data aceea a plecat mulţumit şi m-a complimentat. M-am bucurat."

Rosanna, o româncă de 31 de ani, a băgat capul pe uşa camerei Sofiei şi s-a aşezat şi ea cu noi pe pat. Rosanna e în Elveţia de doar cinci luni, dar şi-a dezvoltat deja o reputaţie şi are clienţi fideli. Ne-a spus că i-ar plăcea să se întoarcă în cele din urmă în România, să-şi deschidă un salon de coafură şi să facă un copil, dar are de gând să mai stea o vreme în Elveţia să facă bani. Vecina de graniţă, Italia, are şi ea o industrie sexuală aglomerată, dar Rosanna se teme că lucrul în Italia e mai riscant: „Mereu e cineva care le ia banii fetelor."

În timp ce vorbeam cu fetele, am auzit-o pe Diandra la telefon certându-se cu educatoarea fetiţei ei pentru că uitase s-o ia de la grădiniţă, aşa că s-a grăbit să plece şi ne-a lăsat cu Nicola, omul din tura de noapte de la Oceano. Omul e un workaholic de nivelul lui Trump: „Primesc 30 până la 40 de telefoane pe zi, sunt contabil, psihiatru, preot şi băiat bun la toate. A, şi translator din română, deşi nu ştiu româna."

Nicola are 38 de ani şi a lucrat în această industrie în ultimii 20 de ani.

„Era mult mai distractiv înainte," ne-a spus. „Erau multe brazilience, care sunt iubitoare de distracţie – şi m-am şi căsătorit cu două dintre ele.Braziliencele trăiesc pentru sex. Se trezesc cu gândul la sex, apoi se culcă visând la sex toată noaptea. E o linie subţire între sex din plăcere şi sex pentru bani la ele. Româncele nu sunt aşa, ezită în relaţiile cu clienţii, se poartă urât cu ei şi trebuie să le spui ce să facă – până şi faptul că trebuie să zâmbească."

Nicola a intrat în afacerea asta ca toţi bărbaţii: a intrat pe uşa din faţă ca client şi apoi a sfârşit prin a agăţa fete pentru bordel. Simţind că e genul care se laudă mult, l-am întrebat cât profit are bordelul într-o lună. „Nu ştiu, noi luăm doar chiria pe camere şi atât, îmi spune. Dar era mai mişto cu braziliencele – ele mergeau la shopping în fiecare luni cu banii câştigaţi în weekend şi făceau concurs: care cheltuia mai mult era câştigătoarea."

Lui Nicola îi place să ne spună poveşti vulgare şi perverse, despre cum un client a vrut să vadă cât de multă apă poate ţine în fund o prostituată şi despre cum şi-au pierdut toate fetele minţile când au venit la bordel câţiva jucători de la AC Milan.

Deodată, Nicola o tuleşte de lângă noi şi se întoarce cu Emily, pe care ne-o prezintă cu mândrie – e preferata lui, ultima rămasă dintre sudamericance. „Eu îi spun blondina, pentru că e neagră, dar are trăsături foarte rafinate," ne spune Nicola. Emily nu locuieşte în Elveţia şi preferă să facă naveta zilnic de la Roma, unde locuieşte împreună cu mama şi fata ei. Emily ne spune că a fost greu la început: "Am plâns şi uram să fac asta – mă simţeam murdară,"dar acum i se pare o activitate potrivită de a face bani cât timp studiază să fie contabilă.

În momentul acela a sunat telefonul – venise un client pentru Emily – aşa că ne-a mulţumit şi a plecat, împreună cu Nicola. Trebuia să-şi înceapă tura şi avea de-a face cu un val de conjunctivită care afecta bordelul. „Dacă se îmbolnăveşte o fată, se îmbolnăvesc toate."

Am înţeles că trebuie să plecăm, aşa că am urcat în maşină şi ne-am pornit înapoi în Italia. Vorbind despre experienţa noastră la Oceano, ne-a dat seama că viziunile noastre liberale nu erau atât de liberale pe cât credeam noi. Înainte ne obligam să credem că prostituţia era ca orice alt job, atâta timp cât e legală, dar greşeam.

Ne imaginam cu naivitate că o să intrăm într-o clădire unde fetele – prostituate legal şi contractual – nu sunt văzute ca nişte curve, ci ca nişte doamne de companie pe timp de noapte. Dar am descoperit că nu e atât de diferit la Oceano faţă de străzile Italiei. Sigur, primeşti casă şi masă, dar asta nu schimbă faptul că îţi petreci majoritatea timpului făcând sex cu bătrâni libidinoşi pentru bani.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește și:
Scot Sothern speră să vă scârbească fotografiile lui cu prostituate
Convorbire cu o curvă
Debutul meu ca prostituată masculină online
Cum m-a prins Poliţia la târfe
Vezi și documentarul VICE Prostituatele Domnului