E oficial: trăim într-o ţară suprarealistă. Liviu Dragnea, noul președinte PSD: „Domnul Iliescu a fost un dizident în regimul trecut." Genul ăla de declaraţie care te face să te-ntrebi dacă nu cumva te-ai întors în distopia stalinistă. „Domnul Ion Iliescu nu cred că poate fi asociat cu dictatura comunistă", a spus Dragnea ieri, la congesul PSD.

Pe bune, chiar asta a zis. Oamenii ăştia sunt reali sau ne-am teleportat cu toţii într-un univers paralel? Cum să zici că Iliescu nu poate fi asociat cu dictatura comunistă, când toată viaţa şi-a închinat-o marelui Partid Comunist Român şi când se plimba pe la Moscova, la „studii"? Cum să spui despre Iliescu, astăzi, că a fost dizident, când principala lui grijă a fost să-l submineze pe Ceauşescu tocmai pentru a prelua el puterea?

Dacă asta înseamnă luptă anticomunistă, dacă „dizidenţa" lui înseamnă că Ceauşescu l-a trimis în provincie ca şef de filială locală, tocmai pentru că speculase dorinţa lui de putere, atunci Corneliu Coposu a fost secretarul general al PCR.

Fie a dat o epidemie de disonanţă cognitivă în PSD, fie a dat în ei un soi de complex oedipian în care membrii măreţului partid se identifică cu muma Iliescu (eu aş zice „ciuma") şi vor să-şi castreze tatăl, acest sistem comunist din care se trag cu toţii, dar pe care nu-l pot nega prin niciun moment de reculegere şi prin nicio scuză faţă de victimele fostului regim.

Dragnea a oferit un circ de o nesimţire incredibilă. A cerut scuze în numele partidului pentru victimele comunismului şi i-a pus lui Iliescu eticheta de dizident, dar a tăcut mâlc pe tema implicării lui Iliescu în mineriade, deși și-a cerut scuze și pentru asta. Sute de oameni morţi sau răniţi „mulţumită" dizidentului Iliescu, cel care a chemat minerii la „plantat panseluţe" în buricul capitalei. Asta e dizidenţa lui Iliescu, dizidenţă pe care majoritatea românilor şi-o doreşte cu panseluţe deasupra, într-un ultim gest simbolic de condamnare a mizeriei umane.

Suprarealismul e la el acasă în PSD. Te uiţi la discursurile din mirobolantul congres şi te întrebi dacă eşti în România anului 2015 sau în Rusia. Serios, am fost la Moscova, în 2011, într-un infotrip, şi m-am simţit ca într-un film de propagandă sovietică. Ne bucurăm că turiştii spun că Bucureştiul e un oraş frumos graţie contrastului dintre arhitectura modernistă şi betoanele de tip sovietic, dar să vezi cum e Moscova, cu secera şi ciocanul peste tot, de nu înţelegi dacă Stalin mai trăieşte sau dacă Lexusul parcat pe banda a doua nu se trage dintr-un capitalism înfloritor.

Cam aşa e şi în PSD. Avem un capitalism vag funcţional, cu o clasă mijlocie care dă din coate cum poate, dar cu potenţial de creştere, cu generaţii tinere care iubesc ideea de antreprenoriat, iar Iliescu vorbeşte de întoarcerea la ideologie. „Se propune o clarificare ideologică. Trebuie o reafirmare a orientării de stânga. (…) PSD trebuie să producă idei."

La ce mai are nevoie măreţul partid de clarificări ideologice? S-a văzut clar că ideologia comunistă e bine înfiptă în ADN-ul partidului. În fond, ironia este că acest al ţâşpelea congres s-a ţinut taman la Sala Palatului, iar pe scenă a urcat chiar Marele Tartor, Nemuritorul. Dar să revin la ideologie: PSD, în buna sa tradiţie, a mai pus de o escrocherie, pentru că, aşa cum explică şi jurnalistul Dan Tăpălagă, asta e, o minciună sfruntată, o prelungire chinuitoare pentru noi, ceilalţi, a cultului personalităţii - Dragnea a fost singurul candidat, votat ca pe vremea lui Ceauşescu, da sau nu, bineînţeles că şi câştigător cu un covârşitor procentaj de 97%.

Să nu se mire careva, după spectacolul grotesc de duminică, când vede ştiri precum opoziţia pesediştilor la proiectul de lege pentru sechestrarea averilor furate. Stand-up comedia de la Sala Palatului nu e decât o mască pentru propăşirea vechilor obiceiuri. Dar, sa fim serioși, nici cu PNL nu ne e rușine, și ei au procedat la fel. Aceleaşi obiceiuri pe care, acum, le regretă Victor Ponta. Serios, Ponta a recunoscut că, în 2012, a schimbat legi pentru a-l demite pe Băsescu. E drept, nu-i pare rău că le-a schimbat, ci că a făcut-o în zadar şi că, de fapt, şi-a sculat ţara-n cap în loc să mai câştige nişte simpatie.

Decât să rezolve nişte probleme, mai bine-şi iau liber ca să meargă la moaşte. Serios, Camera Deputaţilor şi-a schimbat programul, săptămâna trecută, ca legiuitorii să pupe şi ei ceva. Mă mir că n-a ajuns şi Elena Udrea pe-acolo, eventual cu speranţa de a scăpa de puşcărie după ce, la tribunal, a fost turnată că i s-a pus pe masă o traistă cu nouă sute de mii de euro, bani de pantofi şi genţi.

Apoi, te uiţi la Dosarul Microsoft şi rămâi cu gura căscată când vezi cu câtă lejeritate se vorbeşte de şpăgi de zeci de milioane de euro. Fostul ministru al Comunicaţiilor, Gabriel Sandu, spune că a fost cel mai prost ministru din istoria României, poate o scăpa de vreo condamnare, Dorin Cocoş a cerut nouă milioane euro (NOUĂ!), la proces povesteşte amuzat că erau atât de mulţi bani, că nu mai ştiau cum să-i împartă, iar Niro nu-şi mai aduce aminte pe unde are conturi.

Asta aşa, ca să înţelegi ce probleme au parveniţii României, în timp ce statul te pune să plăteşti 712 lei anual pentru o dobândă de o sută de lei primită la un depozit bancar. Hai să repetăm împreună: parlamentarii au respins legea privind sechestrarea averilor făcute din tunuri şi şpăgi! Măcar averea lui Voiculescu a fost scoasă la licitaţie, cu atât să ne mai consolăm şi noi.

Pentru că da, DNA-ul a devenit singura sursă de consolare. De la politicieni nu mai ai pretenţii. Alina Gorghiu, copreşedinta PNL, se plimbă pe centură ca să aibă motiv să se plângă pe Facebook că a stat o oră pentru zece kilometri. Andreea Vass îşi programează să nască în weekend, ca să se întoarcă luni la muncă, făcând nişte sacrificii nemaipomenite, tot aşa cum şi soţul ei se sacrifică când încheie pe firma proprie, doar în 2014, peste 50 contracte cu statul. Oamenii ăştia vor ajunge, cu toţii, la groapa de gunoi a istoriei. Vor fi priviţi drept ce sunt.

Ce e mai trist e că tot noi ajungem să ne plângem de milă. Şi, de ce nu?, să le plângem şi lor de milă. Nici nu mai e de mirare că atâţia români se întorc la sfinţi şi fac coadă la Parascheva şi la Arsenie Boca. Bine, nu e ca şi când, în acelaşi bun sfânt spirit, BOR n-ar fi pusă pe căpătuială.

Biserica Ortodoxă Română e o afacere extrem de profitabilă. Se vând binecuvântări, se impun norme de vândut lumânări, preoţii sunt mutaţi disciplinar pe baza rapoartelor de performanţe, mitropoliţii îşi cumpără BMW-uri de 100 000 - 150 000 euro, ai zice că e o corporaţie, nu o religie. Dar nu-i nimic, pe Boca l-au descoperit şi chinezii şi încep să facă concurenţă, Arsenie Boca a ajuns aplicaţie în App Store, trebuie doar să aştepți un pic pentru a vedea cum se dezvoltă circul.

Iar în România, cea mai înfloritoare industrie a ajuns cea a păcănelelor. 12 000 de săli de joc, 70 000 de aparate, 1,2 miliarde euro încasări anual. Da, ai remarcat bine, nu există nicio ştire amuzantă azi.

Urmărește VICE pe Facebook

Mai citește despre comunism:
Viciile Ceaușeștilor: de la șeptică la pișat pe stridii și sex
Povestea cavalerului fără cap care bântuie România
Viaţa de zi cu zi în România comunistă