Dacă te-ai uitat la prea multe filme cu FBI, CIA și alte agenții americane, cu siguranță te-ai gândit, măcar o dată, să dai la Psihologie. Pare o știință mișto, să fii profiler de oameni: te uiți la ei și din două riduri, trei grimase și o șuviță de păr care stă aiurea să știi tot ceea ce ei nu spun. Se tot vorbește despre limbajul non-verbal, ca și cum ar fi cheia care deschide toate porțile.

Asta e concepția comună. Adevărul, din care s-ar putea să înțelegi cât de importanți sunt, de fapt, psihologii pentru o țară, l-ai putut vedea zilele astea, de când cu drama din Colectiv. Și, mai ales, cu discuțiile despre recuperarea psihologică a supraviețuitorilor și familiilor acestora. De aici se înțelege că psihologia nu este doar atunci când ai probleme la mansardă și te duci la doctor să te facă bine, ci o disciplină nobilă și care poate ajuta mult comunitatea.

Problema este unde și cum poți profesa o astfel de meserie în România. Mulți studenți vin la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, blocându-se ca la Jurnalism doar pe primul cuvânt: psihologie. E ușor de intrat, și anual sunt, în medie, vreo cinci oameni pe loc. La ieșire, acei oameni n-ajung în niciun sistem, că încă nu este niciun interes pentru psihologi. Unii mai ajung în penitenciare (dacă au medie mare, că sunt cele mai bune locuri), spitale de psihiatrie sau în cabinete de psihopedagogie din licee (acel cabinet pe care îl ocolesc toți și unde doamna psiholog ajunge când vrea ea).

Celor mai mulți studenți le plac cursurile de Psihologie Socială și Psihiatrie, că sunt singurele când pare că facultatea are sens. Înveți cam la ce să fii atent când vorbești cu un om, cum funcționează societatea, de ce masele sunt la fel ca cel mai prost om din ele și de ce niciodată lucrurile nu se schimbă peste noapte. Cei mai mulți chiulesc însă, pentru că, oricum, e banal ce află și n-o să le folosească. Ei vor chestii practice, nu teorie. Aceștia sunt fix oamenii din clasa a 10-a (când faci un fel de Psihologie la liceu), care se dau bine cu profesoara ca să nu le fie trasă în jos media de ora asta.

Ca profesori, printre cei mai apreciați e Marius Stanciu, de la seminarul de Teoria Cunoașterii, care iese cu studenții la bere, are câteva glume în repertoriu și pare inteligent. Poate și pentru că vocabularul pe care îl folosește are atât de mulți termeni academici, pe care studenții îi ocolesc în cărți, încât e deja cu mult peste medie. Dacă tipul ăsta e de treabă, Andrei Ion e amuzant fix prin atitudine. În urmă cu un an, în semestrul al doilea, a uitat că a început facultatea și a venit prin martie, odată cu prima floare.

Pe listă se mai trec Florinda Golu, Adrian Gorbănescu, Vasile Constantin sau Laurențiu Mitrofan, dar depinde cum te prind și pe tine. Dacă dai pe la cursuri, s-ar putea să-ți placă de vreunul.

Citisem într-o carte deșteaptă, „Fundația și imperiul‟ a lui Isaac Asimov, că viitorul este al oamenilor care vor combina psihologia cu istoria. Când mă interesam de cum este viața la Psihologie, am aflat că se vor cere tot mai mulți psihologi, deoarece lumea o ia razna tot mai mult, de la an la an.

Bine, exagerez, dar probleme reale, precum depresia, sunt de luat în seamă, tocmai de aceea cererea pentru psihologi va fi mare. Nu știu câți dintre absolvenți pot trăi cu speranță până atunci, dar unii dintre cei cu care am vorbit mi-au spus că vor să se facă psihoterapeuți, specialiști în formare, specialiști în mecanismele cognitive și comportamentale. Specialiști.

Și cum într-o țară atât de prosperă nu se face să ai specialiști șomeri, cei mai mulți ajung în cabinete, organizații, licee, instituții publice care au nevoie de așa ceva, sau în sistemul de penitenciare. Măcar până găsesc ceva mai bun.

La Jurnalism mai ai speranța că te poți angaja după anul I, dar la Psihologie nu-i atât de ușor. Nu te bagă nimeni în seamă. Așa că uiți de domeniu puțin și, în cele mai nasoale cazuri, te duci să împarți fluturași, să dansezi în cluburi, să fii consultant de vânzări la chiloți și sutiene în magazine sau le spui alor tăi că ai nevoie de bani. Viața la Capitală e scumpă, trebuie să înțeleagă și ei asta.

Altfel, probabil că ai mai putea lucra în mediul educațional. Sunt fete care au ajuns să primească niște bani de la grădinițe private, ca să aibă grijă de viitorul acestei țări. Doar pentru că au reușit să se abțină de la a-i pocni și de la a plânge în hohote din cauza stresului, au dovedit că merită niște bani.

Teodora a făcut practică la Pediatrie la Spitalul Clinic de Psihiatrie Profesor Doctor „Alexandru Obregia‟ și la Asociația pentru Intervenție Terapeutică în Autism. La asta a doua te poți angaja, după facultate, ca ajutor pentru un copil care suferă de autism. Practica înseamnă voluntariat, dar sunt șase luni (sau 300 de ore) de experiență. Câștigi cam o mie de lei pe lună și ce trebuie să faci e să-l duci la grădiniță, să vorbești cu el, să îl ajuți să se integreze.

Tot după absolvire, te poți angaja ca terapeut și ai șanse să ajungi la un centru specializat, cu vreo 2 000 de lei pe lună. Chiar și 3 000, dacă faci ședințe de terapie cu copii. În loc să le dai meditații, îi ajuți cu integrarea socială sau orice alte probleme ar mai avea.

„La practică te duci cu speranțe și cunoștințe destul de șubrede, pur teoretice, și realizezi că lucrurile nu sunt chiar cum te așteptai. În lucrul cu copiii renunți la orice concept pe care îl ai despre cum se educă un copil și încerci să reziști tentației de a răsfăța copiii și te gândești că ai o sarcină de dus la bun sfârșit‟, explică Teodora.

„Din păcate, în anul II, locul de practică ți-l cauți singur, trebuie să bați pe la uși și să aplici pe la diverse companii sau cabinete care doresc să ia practicanți. De multe ori, trebuie să și plătești psihologul respectiv pentru a te primi. Cei mai mulți se înghesuie la cabinete, pentru a învață despre terapie, sau prin organizații. Penitenciarul rămâne mereu tentant, deși, înainte să ajungi acolo și să vezi cu ochii tăi, tot auzi zvonuri cum că pleci obosit psihic, că mediul de lucru este destul de deprimant și trebuie să dai dovadă de multă tărie de caracter‟, spune Cătălina, încă studentă.

Despre ce poate face un psiholog în sistemul penitenciar din România am vorbit cu Andreea. Lucrează la Giurgiu și are pregătire pe consiliere psihologică și, eventual, poate să și bată deținuți cu bastonul, dacă se întâmplă vreo revoltă și e cazul. Prima chestie pe care am aflat-o e că scena aia clasică, în care psihologul te întreabă ce crezi despre viață și despre tine, n-are nicio legătură cu pușcăria. Acolo, te bazezi mult pe limbaj non-verbal, mai ales când participi la diversele cursuri de educare și reeducare.

„Știi toate poveștile pe care le auzi și vezi despre închisori? Nu e chiar așa, dar uneori e nasol, se întâmplă să fie o presiune tăcută. Există constant un joc al puterii între gardieni, psihologi, alții din personal și deținuți. Nu e neapărat să-ți arate ție că sunt mai tari, ci să le arate altora. Și asta e obositor. Câștigi undeva între 2 000 de lei, până spre 1 000 de euro, dacă ai suficientă experiență și reziști. Încă nu știu ce înseamnă să reziști, sunt de doi ani, dar cred că e cel mai motivant loc în care să fii, ca psiholog. Nu tratezi nebunia, nu tratezi copii, ci tratezi niște oameni neintegrați sau greu integrați social și care, uneori, au probleme mai mari decât nebunia‟, îmi povestește Andreea.

Iuliana are aproape de 40 de ani și a decis că vrea să lucreze într-un cabinet de psihologie pornind de la exemplul frizerilor sau dentiștilor: chiar dacă oamenii n-au acum probleme, cândva tot vor avea. Oferă diverse tipuri de ședințe, de la examinări pentru permisul auto la consiliere de cuplu, ca să vezi dacă e cazul să te gândești la divorț sau nu. „O să sune foarte cinic ce zic, dar, până la urmă, nimeni nu practică vreo meserie, pe bani, doar de dragul altor oameni. Mă bucur acum că, în ultimii doi ani, au început românii să dea atenție mai multă depresiei și altor boli psihice. În loc de sinucideri, ei se pot trata, iar eu, în loc să mă bazez doar pe predat sau pe consiliere la grădinițe și școli, câștig bani așa‟.

Ședințele cabinetelor costă de la 50-60 de lei, până la peste 200 de lei, în funcție de reputație și de clienții pe care îi ai. Contează foarte mult cine te recomandă și cui, așa îți crești baza de oameni care vin la tine.

Adevărul trist despre Psihologie este că n-are un cult al ei, un mit creator. Mai apar psihologi pe la TV, Cristian Andrei fiind unul mai cunoscut, dar tot nu l-ai putea arăta cu degetul pe stradă și lumea să-l recunoască. Apoi, cel mai des, psihologii absolvenți și angajați ascultă oameni care n-au cu cine să vorbească sau n-au încredere în ei. Sau alți oameni n-au timp să-i înțeleagă, cum e în cazul copiilor. Dacă vrei să fii tipul acela de om, încărcat cu problemele tuturor celorlalți (de la care iei bani, ce-i drept), Psihologia este o facultate pentru tine. Poți încerca, măcar.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și despre alte meserii:
Mi-am căutat de lucru cu zilierii români de la Londra care muncesc pe nimic
Cum arată lumea vrăjitoarelor de lux din România
Întrebarea zilei: De ce vrei să te faci polițist?