Copiii din Mexic au ajuns să-și vadă părinții împușcați din cauza războiului drogurilor

„Bună, mă cheamă David", zice un băiețel pe un ton sarcastic. Prietenii lui râd de felul în care vorbește engleza. „O fut pe mă-ta."

David are nouă ani, e tuns periuță, poartă un tricou decupat și crește în Ciudad Juárez, oraș de graniță în Mexic, care s-a bucurat trei ani la rând, din 2008 până în 2010, de titlul îndoielnic de cea mai violentă metropolă din lume.

Când subiectul a ajuns la cartierul lui, a căzut masca de puști dur. A zis că viața e „grea" și că se simte „nasol" când vede chestii. „Ce gen de chestii?", l-am întrebat. „Ca atunci când l-au omorât pe tata", mi-a zis el foarte repede.

David a spus că și-a văzut tatăl împușcat când pleca la serviciu și că n-a știut de ce se-ntâmplat una ca asta. „Mă gândesc tot timpul la asta", a continuat. „De ce l-au omorât?"

Dar pentru David cel mai rău e când doarme. A zis că are coșmaruri cel puțin două nopți pe săptămână, în care sunt uciși oameni. Apoi se trezește speriat, transpirat și trist. Toate sunt simptome ale tulburării de stres post-traumatic.

„Îmi doresc o viață nouă, o viață altfel. Un loc unde să pot trăi cu familia, cu tata", a spus încet. „Când mă fac mare, nu vreau să fiu trist. Vreau să fiu fotbalist."

Juárez e un oraș cu cicatrice, care încă tremură la amintirea unui război sângeros pentru teritoriu între cartelurile rivale de droguri, care-a împânzit străzile cu cadavre în perioada 2007-2012. În 2010, cel mai sângeros an de până acum, în Juárez aveau loc opt crime pe zi, în medie.

După trei ani cu titlul de cel mai violent oraș din lume și anul următor pe locul doi, Juárez a alunecat în afara primelor 10 în 2012. Guvernul susține că scăderea asta reflectă succesul eforturilor pe care le-a depus pentru mai multă siguranță. Alții susțin că are mai mult de a face cu victoria cartelului Sinaloa al lui El Chapo Guzmán împotriva cartelului local din Juárez, pentru controlul asupra rutelor de trafic din oraș.

Iar acum că violența a scăzut, impactul ei pe termen lung a devenit mai vizibil.

„Avem mulți copii foarte afectați, care au resentimente și sunt furioși, iar acum ne confruntăm cu adolescenți care comit crime de mare amploare", a spus José Luis Flores, directorul Rețelei pentru drepturile copiilor din Ciudad Juárez, AC. „Acum începe să se contureze o întreagă generație cu stres post-traumatic, de care nici n-are nimeni grijă."

Flores i-a indicat pe cei două sute de mii de copii care, conform estimărilor, au crescut în plină criză a violenței și cei 14 mii de copii care și-au pierdut un părinte. Un număr mult mai mare de copii au asistat la uciderea altor rude, prieteni și străini.

„În timpul războiului drogurilor, ei [cetățenii din Juárez] au fost constant traumatizați", a zis Kathleen O'Connor, profesor asistent la Școala de asistente a Universității din Texas El Paso (UTEP). „Dădeau tot timpul peste împușcături și cadavre în stradă. Și toți se temeau să iasă din casă."

Dr. O'Connor, care a publicat patru lucrări pe tema stresului post-traumatic la locuitorii adulți din Juárez, spune că nu cunoaște niciun studiu serios al problemei la copii.

„Copiii traumatizați vor avea numeroase probleme ca adulți, dacă problema e ignorată. Iar (guvernul) nu face, practic, nimic pe tema asta."

În timpul cercetării, a auzit numeroase povești despre crime, tortură, șantaj și dispariții și-a inventat cuvântul narco-traumă, ca să explice problemele de sănătate mintală pe care le-au provocat. Spune că de multe ori e vorba de traumă cronică, alcătuită din mai multe evenimente pe parcursul unei lungi perioade de timp, o abordare care vine în contrast cu concepția obișnuită despre tulburarea de stres post-traumatic, care e văzută ca reacție la un singur incident.

„Copiii traumatizați vor avea numeroase probleme ca adulți, dacă problema e ignorată", a spus aceasta. „Iar [guvernul] nu face, practic, nimic pe tema asta."

El Paso e despărțit de Juárez de un gard, un mic râu și câteva poduri. El Paso se clasează constant printre cele mai sigure orașe din America – într-un contrast izbitor cu reputația orașului vecin.

De la biroul ei, Dr. O'Connor poate să vadă cartierul periculos Felipe Ángeles, care se află la marginea vestică a orașului Juárez și în care locuiește David cel de nouă ani. Și de pe drumurile prăfuite ale cartierului se poate vedea campusul imaculat al UTEP.

La un centru after-school din Felipe Ángeles, am stat la masă cu patru fete de vârstă pre-adolescentină și am întrebat-o pe Diana, 12 ani, dacă îi place cartierul ei. „Păi, nu, dar ce pot să fac?", a zis ea.

Fetele au menționat un anumit incident care le rămăsese tuturor în minte, când un om a fost împușcat chiar în fața lor, pe vremea când erau în școala primară. „Eu am văzut doar un pic", mi-a explicat Diana și-apoi a schimbat subiectul.

N-a fost singurul incident care a afectat-o pe Diana în timpul războiului drogurilor. Tatăl ei a fost ucis când ea avea șapte ani. Și ea, ca și David, zice că nu știe de ce și, ca și băiețelul mai mic, a vorbit despre efectul de lungă durată al anilor de teroare.

„Mi-e frică tot timpul", a zis Diana. „Mă simt foarte în nesiguranță. De fiecare dată când merg pe stradă, îmi fac griji c-o să mă răpească cineva."

Daniela, supraveghetorul centrului Felipe Ángeles, stătea și ea cu noi la masă. Daniela lucrează pentru un grup care se numește OPI, care vine de la Organizația Populară Independentă. Grupul administrează centre gratuite after-school în cartierele periculoase ale orașului. Aici, Daniela conduce activități cu copiii, în încercarea de a le oferi un mod prin care să se simtă bine, să le întărească încrederea de sine și să-i țină în siguranță, departe de stradă. În unele zile cântă, în altele fac artă, orice chestie pozitivă pe care pot s-o facă, cu un buget limitat.

„Acum ies un pic mai mult din casă. Înainte nu ieșeam deloc, nu mergeam la petreceri. În adolescență, mi-am petrecut timpul închisă în casă, din cauza violenței."

Și, în fiecare zi, Daniela vede cicatricele războiului drogurilor pe chipurile copiilor de la centru.

„O văd în copii. Reflectă în interior toată violența care-a fost aici", a spus. „Poartă cu ei consecințele tuturor lucrurilor care s-au întâmplat."

Adolescența Danielei, care are doar 22 de ani, a fost marcată de uciderea prietenilor ei și de răpirea unui văr. Războiul a marcat-o și pe a.

„Acum ies un pic mai mult din casă. Înainte nu ieșeam deloc, nu mergeam la petreceri. În adolescență, mi-am petrecut timpul închisă în casă, din cauza violenței," a spus, în timp ce fetele care stăteau lângă ea priveau în pământ. „Nici la film nu mergeam, pentru că mi-era frică să nu mă răpească sau să mă omoare."

Chiar și înainte ca numărul de crime din Juárez să înceapă să doboare recorduri, orașul avea deja o reputație sinistră dintr-un alt motiv. În anii '90, Juárez a devenit cunoscut la nivel global din cauza disparițiilor și a crimelor împotriva femeilor din oraș – a femicidului.

Autoritățile mexicane n-au prea dat semne că sunt dispuse să abordeze efectul pe termen lung al vreunuia dintre aceste fenomene asupra orașului. Când președintele Mexicului, Enrique Peña Nieto, a făcut prima vizită prezidențială la Juárez, în ianuarie 2015, el și guvernatorul statului Chihuahua, César Duarte, s-au lăudat cu exemplul pe care-l dă Juárez în lupta Mexicului împotriva infracționalității.

„Anumite orașe, în mod special Ciudad Juárez, au cu totul altă atmosferă acum, decât aveau chiar și cu doi sau trei ani în urmă", a spus Peña Nieto. A folosit incidența scăzută a crimelor din oraș ca să sublinieze o scădere mai amplă, la nivel național, a crimelor, care a fost de-atunci deturnată.

La câteva luni după vizita președintelui, situația deplorabilă a copiilor din Juárez a ajuns pentru scurtă vreme pe prima pagină a ziarelor din Mexic, când cinci copii cu vârste cuprinse între 1 și 15 ani au legat un băiat de șase ani, într-un joc de secuestro – răpire – pe care apoi l-au torturat și l-au ucis.

„Ăsta e statul care spune «nu s-a-ntâmplat nimic la Juárez»", a spus Catalina Castillo, directorul OPI. A pus accent pe lipsa de măsuri luate de guvern și pe bugetele minuscule la care au acces grupurile precum cel pe care-l conduce. „Nu vor să se ocupe de inimile frânte ale copiilor noștri."

Era ora șase seara când a început să se golească centrul after-school. Alejandro, 11 ani, a rămas în urmă să aștepte.

„Tata a murit. Mă rog, a plecat la serviciu, a venit o mașină și au tras în dubița în care era el", a spus Alejandro. Avea șase ani când s-a întâmplat și-a zis că a mai văzut și mulți străini împușcați.

„Acum mă simt prost, sunt trist. Numai la asta mă gândesc toată săptămâna… Îl visez în fiecare noapte," a continuat. Ce altceva mai visezi? „Bătăi, împușcături. Nimic altceva."

Traducere: Ioana Pelehatăi

Urmărește VICE pe Facebook

Mai citește despre Mexic:
Vânarea baronului drogurilor, „El Chapo"
Ce pot învăța cartelurile de droguri de la corporaţii precum Coca Cola şi McDonald's
Tărâmul vrăjitorilor din Mexic