Războiul viclean al industriei corporatiste de PR împotriva activismului de internet

Imagine de Cei Willis

Poate că ție ți se pare grozav internetul, cu filmulețele lui tâmpite și fascinantele teste de genul „Ce fel de prințesă ești?”, dar gândește-te și la amărâții din PR. Ăștia iau teancuri de bani de la cei mai nasoi oameni din lume ca să se asigure că guvernele sunt de aceeași părere cu ei. Pe vremuri, acești promotori ai dictatorilor criminali și ai poluării îngrozitoare puteau vorbi cu politicienii pentru a-i convinge în timpul unor mese de prânz din cluburi private. Acum sunt obligați să facă munca diavolului la lumina ecranului de laptop și nu în atmosfera persuasivă creată de lumânări parfumate și whiskey scump.

În lumea Twitterului, jurnalismul cetățenesc (descris de către lobbyiști drept un factor iritant major) și petițiile online reușesc să strângă milioane de semnături în câteva ore, așa că regulile jocului s-au schimbat. Un astfel de lobyyist comercial e James Bethell, a cărui firmă, Westbourne Communications, activează în domeniul apărării împotriva ceea ce numește „tactica de insurgență” a organizatorilor de campanii online (în cazul de față, insurgență înseamnă să ai o opinie negativă și un blog/cont de Twitter). Printre clienții ei actuali se numără firma de fracturare Cuadrilla, care încearcă să convingă oamenii din Lancashire și Sussex că e o idee grozavă să pompeze tone de apă toxică sub casele lor. Westbourne a mai condus și campania de apărare a HS2 în fața comunităților care nu aveau chef să le circule prin fața caselor trenuri rapide cu două sute de kilometri pe oră. Fie că e vorba de o autostradă nouă, o licență de fracturare sau o cale ferată, ai nevoie de aprobarea guvernului – ceea ce înseamnă că trebuie să angajezi o firmă precum Wesbourne pentru a arunca un ochi la proteste.

Din păcate pentru lucrătorii la aceste firme, acum, aproape orice om din țară a ajuns organizator de  campanii, după cum a spus Bethell într-un interviu pentru Radio 4 în 2011. „Toată lumea a văzut Aripa Stângă și are cont de Google, deci are inteligența și strategia, plus tehnologia, de a se ocupa de o campanie.”

Dar cum reușești să lupți împotriva activismului ăstuia democratic?

„Trebuie să lupți cu ei la fiecare colț de stradă”, spune Bethell. „Nu poți sta cu mâinile-n sân în timp ce oponenți tăi fac orice au chef. Trebuie să ieși în junglă, să le folosești tacticile și să fii mereu cu un pas înaintea lor.”

Dacă ne luăm după analogiile militare de top, e evident că internetul e un câmp de luptă crucial. E o unealtă foarte folositoare pentru corporatiștii care vor să afle cu ce fel de dușman au de-a face. Poate că tehnicile lor de supraveghere nu se compară cu cele ale Agenției Naționale de Securitate, dar monitorizarea corporatistă a cetățenilor-activiști a fost întotdeauna  tactică de anduranță și s-a investit mult în ea. Astăzi, lobyyiștii comerciali operează sisteme de monitorizare sofisticate care au scopul de a detecta pericolele online. Asta înseamnă că dacă vorbești de urât o companie mare într-un comentariu de 140 de caractere, ai toate șansele ca ei să te găsească. Jobul lor e să filtreze o mare de conținut nasol și să găsească influențatorii.

„Probabil că persoana care face multă gălăgie nu e cea influentă”, le-a spus colegilor lui Mike Seymour, fost șef al departamentului de criză la compania gigant de PR Edelman, în timpul unei conferințe din noiembrie 2011. „Trebuie găsită persoana influentă, mai ales dacă aceasta reușește să adune oameni împotriva ta”. În timp ce vorbea, protestele Occupy apăreau la știri în întreaga lume. Seymour a explicat că, odată ce influențatorii sunt identificați, se activează posturile de ascultare care sunt gata să surprindă și să dea alarma la primele semne de activitate a activiștilor.

Odată ce au aceste informații, PR-ii se pot pune pe treabă. Reacția Westbourne la criticile despre compania HS2 a fost de a anula și a contra rapoartele de presă nepotrivite, după cum le-a explicat Bethell avocaților din Statele Unite. Westbourne a sfătuit lobbyiștii din State că e nevoie să aleagă criticile cu o acuratețe de lunetist și să le facă de căcat, a explicat el la o conferință în 2012. Westbourne se lansează în campanii agresive prin care dau oponenților sentimentul că le vor desființa absolut orice argument. Aceasta e „o parte epuizantă, dar crucială” a procesului de lobbying, spune Bethell.

O metodă eficientă de a combate „informațiile negative” ale activiștilor online e prin postarea de informații pozitive. Care nu sunt deloc la fel de drăguțe precum sună.

Demo de schimbare a reputației, de la Simplifilm, Vimeo.

Există sute de companii care se oferă să manipuleze căutările Google astfel încât conținutul negativ să nu fie de găsit. Un videoclip promoțional pentru o astfel de companie, Reputation Changer, promite să facă să dispară tot conținutul negativ. Asta se face prin crearea de conținut nou, pozitiv, care păcălește motoarele de căutare să pune conținutul „fantomă” înainte de cel negativ.

BP, de exemplu, a manipulat Google în ajunul dezastruoasei deversări de petrol din Golful Mexic. BP a reușit să-și plaseze mesajul despre cum „BP ajută lumea” în topul căutărilor Google asociate cu deversarea de petrol. Astfel, ONG-urile și comunitățile afectate cu buzunare mult mai mici decât ale lor n-au reușit să-și transmită mesajul despre cum „BP își bate joc de noi și distruge lumea în care trăim”.

Agențiile de lobby sunt și în domeniul optimizării motoarelor de căutare. Creează bloguri false pentru clienți, care sunt făcute să pară că au fost create total independent de client. Apoi publică pe ele comunicate de presă pe care nu le-a văzut niciun jurnalist, doar ca să fie altceva de citit pe Google atunci când un client se confruntă cu ostilități din partea activiștilor. „În mediul online, trebuie să vii mereu cu conținut pozitiv care să împingă în jos informațiile negative”, și-a sfătuit colegii un postac de la agenția globală Burson-Marsteller în 2013, în timpul unei dezbateri. „Bineînțeles că și noi facem asta”, spune expertul în PR Tim Bell. „Oricine își dorește să apară cele mai bune informații despre ei pe prima pagină, nu?”

O altă tehnică preferată a postacilor e modificarea articolelor de pe Wikipedia, un site urât de industrie pentru popularitatea lui fenomenală și pentru faptul că o comunitate minusculă de editori e capabilă să decidă dacă o corporație are o secție de „Controverse” pe Wiki sau nu. „O organizație ridicolă…creată de o mână de tocilari” - asta e perspectiva lui Tim Bell, a cărui firmă de PR e una dintre cele mai ocupate pe Wikipedia.

„E important ca Wikipedia să recunoască faptul că suntem o sursă valoroasă de informații precise”, a declarat Bell pentru site-ul PR Week. Asta vine din partea cuiva a cărui companie a manipulat reputațiilor dictatorilor, a guvernelor represive, a companiilor poluante de petrol și arme contra unor taxe frumușele și a câștigat un contract din partea administrației Statelor Unite în Irak pentru a promova conceptul de democrație.

Încercările piariștilor de a manipula informația nu sunt ceva nou. Ce s-a schimbat e sofisticarea tehnologiei și noile tactici pe care aceasta le face posibile, cum ar fi crearea de bloguri false sau de grupuri online.

Potrivit unui alt piarist de vază din Marea Britanie, conservatorul Peter Gummer, piariștii au de gând să domine tot spațiul digital. I-a asigurat pe delegații de la al 20-lea Congres Mondial al Relațiilor Publice din Dubai, 2012: „Nu avem niciun motiv pentru care să nu facem asta. Acesta e momentul nostru.”

Tasmin Cave și Andy Rowell au scris o carte întreagă despre asta. Se cheamă A Quiet Word: Lobbying, Crony Capitalism and Broken Politics in Britainși a fost publicată de Bodley Head. O puteți achiziționa aici.

Traducere: Oana Maria Zaharia