FYI.

This story is over 5 years old.

Film

​Un musulman gay și-a filmat în secret pelerinajul la Mecca

Filmul e destul de sinistru pe alocuri și vorbește despre lucruri despre care saudiții nu vor să vorbești pentru că vor să fie văzuți într-o lumină pozitivă.

Toate fotografiile sunt capturi din film.

„Eu îi zic filmul selfie saudit", mi-a zis realizatorul de film și activistul LGBT din New York, Parvez Sharma. Suntem la Festivalul de Film Documentar din Sheffield și discutăm despre noul lui film, Un păcătos la Mecca, înainte de premiera europeană.

Filmat în secret, în mare parte cu un iPhone, documentarul lui foarte personal e unul dintre puținele povești vizuale despre hajj – pelerinajul sfânt la Mecca pe care îl face fiecare musulman o dată în viață (atâta timp cât e capabil fizic și financiar) – pentru că filmatul e interzis în locul sfânt.

Publicitate

Sharma a mai făcut și alte filme controversate. Ultimul lui documentar, Un jihad pentru dragoste, despre musulmanii gay, a fost interzis în țările din Orientul Mijlociu. E surprins de intensitatea reacțiilor negative de data aceasta, multe din partea unor oameni care nici n-au văzut filmul. „Deja am primit pe mail o grămadă de amenințări cu moartea ", mi-a zis el.

„Ca musulman, ești obligat să nu te legi de Mecca. Dar prin acest film, eu am încălcat această regulă. Am întins coarda. Și ce e mai problematic e faptul că sunt un musulman gay." Și atunci de ce l-a făcut? Ne-am întâlnit cu Sharma ca să aflăm.

VICE: Ai primit atât reacții pozitive, cât și negative, la acest film. Ce îi enervează mai tare pe oameni: faptul că vorbești despre sexualitatea ta în contextul pelerinajului sau faptul că ai filmat acolo?
Parvez Sharma: Cred că ambele. Filmul meu anterior, Un jihad pentru dragoste, e despre perspectiva bărbatului gay musulman. În filmul acesta mă declar musulman, îmi accept religia, dar în condițiile mele. Asta îi deranjează pe oameni. Dar și faptul că am îndrăznit să merg în cel mai sacru spațiu din Islam și să filmez cu un telefon și două camere mici le-a stârnit furia oamenilor.

Când ai pornit în pelerinaj, știai că vrei să-l filmezi?
Călătoria personală a fost mai importantă decât filmarea. Dar creierul meu de realizator de filme s-a gândit: „Ar fi culmea să nu documentez această călătorie minunată pe care o voi face o dată în viață. " Cât am fost prin Arabia Saudită, n-am știut dacă o să scap de acolo cu viață. Nu aveam idee dacă oamenii o să afle sau nu cine sunt. Dacă mi-ar fi căutat numele pe Google, ar fi aflat totul despre mine și tot ce am făcut în trecut. Nu știam dacă filmarea o să supraviețuiască și o s-o pot scoate din țară.

Publicitate

În luna în care am fost în Arabia Saudită am fost oprit de poliția religioasă care mi-a șters o parte din filmări. Oamenii mai fac fotografii în timpul pelerinajului pentru că vor să păstreze amintirea locului. Dar o fotografie se face în două secunde.

Ca realizator de film, atragi mai mult atenția, pentru că încerci să filmezi din unghiuri diferite. Poliția religioasă umblă de colo-colo cu bețe în mână și, dacă te prind, te trosnesc. E ridicol. Am încasat-o de mai multe ori.

Sunt momente în care oamenii îți fac cu mâna la cameră. Alteori apar oameni care te ceartă că filmezi într-un loc atât de sfânt. Cum te-a făcut să te simți experiența asta?
În film, fac o distincție între versiunea saudită a Islamului – Islamul Wahhabi – și versiunea mea, care e complet diferită. Versiunea saudită e regresivă, periculoasă, violentă. Rădăcinile ideologiei ISIS vin din Islamul Wahhabi. E interzisă reprezentarea formei umane, așa că fotografia e interzisă, conform legii din țară. Dar oriunde mergi, în schimb, vezi imagini cu afurisitul de Rege. Mi se pare o ipocrizie crasă.

În trecut, Ministerul Saudit de Informații a permis realizarea câtorva filme despre hajj, dar realizatorii erau însoțiți de oameni trimiși de ei ca să se asigure că perspectiva lor respectă întocmai cerințele Islamului. Ce am făcut eu e complet diferit. Filmul e destul de sinistru pe alocuri și vorbește despre lucruri despre care saudiții nu vor să vorbești pentru că vor să fie văzuți într-o lumină pozitivă.

Publicitate

În Mecca, vizitezi un mall și arăți tot gunoiul rămas în urmă. E clar că ai fost șocat de comercializarea orașului. Crezi că saudiții sunt vinovați pentru asta?
Am multe de zis împotriva saudiților. Saudiții au distrus istoria islamică intenționat și sistematic, timp de mai multe decenii. Asta a făcut Arabia Saudită tot secolul XX și la începutul secolului XXI.

Un alt lucru interzis de Islamul saudit e închinarea la idoli, așa că mormintele strămoșilor Islamului din Arabia Saudită nu mai pot fi identificate. Au distrus prima casă în care a locuit profetul Mohamed cu soția lui și au construit în loc un șir de toalete publice.

Mecca se transformă în Mecca Vegas. Orizontul e în continuă schimbare. Construiesc hoteluri de șapte stele și mall-uri. În filmul Kingdom Tower apare de mai multe ori o clădire. Arhitecții au primit ordine s-o construiască mai mare decât Big Ben-ul, pentru că trebuia să fie cel mai înalt ceas de pe fața pământului. Depășește în înălțime Kaaba (o structură sfântă din cea mai sfântă moschee a Islamului, Al-Masjid al-Haram). La doar câțiva metri de acest loc antic a apărut acum un Starbucks. E de-a dreptul obscen.

Cunoști mulți alți bărbați gay care trăiesc în Arabia Saudită? Cum e viața de zi cu zi pentru ei?
Am ajuns să cunosc multe persoane gay din Arabia Saudită datorită ultimului meu film. Am stabilit o rețea underground destul de vastă și am trimis DVD-urile peste graniță. În multe orașe saudite, inclusiv în Riyadh și Jeddah, oamenii au organizat seri cinematografice în care l-au proiectat în dormitoare și sufragerii. Mulți mi-au trimis mesaje și mi-au spus că le-a schimbat viața.

Publicitate

Le-am recomandat să nu vorbească despre asta, e mai sigur pentru ei. Atâta timp cât nu te plimbi prin Arabia Saudită cu un steag LGBT, ești ok. Dar dacă se află că ești gay, nu mai ești în siguranță. E o țară care nu respectă drepturile omului, în care decapitările publice sunt la ordinea zilei. Trebuie să oprim chestia asta.

Filmul tău țintește Islamul Wahhabi, dar nu-ți faci griji că lumea o să-l interpreteze ca pe o critică generală a Islamului?
M-am gândit mult la asta în ultimele săptămâni. Musulmanii de azi sunt în stare de asediu. Fugim de noi înșine și mai ales de Occident care ne portretizează subiectiv. Musulmanii vorbesc mult despre islamofobie. Am întâmpinat chestia asta zilnic.

Dar nu cred că oamenii o să-l considere un film islamofob. Filmul e aproape ca o rugăciune. E un film foarte pro-Islam ; e un film anti-saudit. E ușor să-ți dai seama de asta. Cât despre cei care-și fac o părere fără să fi văzut filmul, pe ei nu-i pot controla.

Ce impact practic ai vrea să aibă filmul tău?
În acest film mă iau de cea mai secretă și dezgustătoare monarhie din lume. Chiar cred că documentarul poate acționa ca un agent social. Oare voi reușesc să stârnesc o Primăvară Arabă în Arabia Saudită? Nu știu sigur. Oare voi putea schimba faptul că americanii sunt în pat cu saudiții? Probabil că nu. Dar, totuși, simt că filmul îi va face pe oameni să privească altfel Arabia Saudită.

@rachsh

Traducere: Oana Maria Zaharia

Urmărește VICE pe Facebook.

Citește mai multe despre Islam:
Statul Islamic a publicat un ghid amuzant de supravieţuire în Occident, pentru agenţii secreţi jihadişti Statul Islamic a distrus artefacte antice din Mosul O trupă rock din Arabia Saudită riscă moartea pentru black metal