Românii au o relaţie ciudată cu mâncarea. Sunt împărţiţi în extreme, la un pol mâncătorii de shaorma şi cartofi prăjiţi cu ceafă de porc, iar la celălalt veganii al căror corp este un templu închinat Oliviei Steer. Modul în care alegem să judecăm înainte să băgăm în noi şi cum să ne tratăm corpul este influenţat de mulţi factori, de la cultură la educație. Eu încă nu înţeleg cum pot unii să fie atât de dezinteresaţi, încât să se îndoape cu mâncare nesănătoasă până se transformă singuri în fiinţe supraumane de peste 200 de kile, se îmbolnăvesc de diabet, colesterol sau chiar ajung imobilizaţi la pat .

Vina pentru epidemia de obezitate este aruncată de cele mai multe ori pe stilul grăbit al vieţii şi pe accesibilitatea mâncării preparate rapid. E săţioasă şi satisfăcătoare, dar goală de orice nutrimente esenţiale pentru funcţionarea unui organism sănătos. Mulţi susţin că soluţia ar fi un stil de alimentaţie cât mai apropiat de natură, cât mai puţin procesat, şi cât mai apropiat de modul în care o făceau oamenii în urmă cu câteva sute de ani.

Cand auzi numele unui fel de mâncare care se termină în „ţărănesc", îți zboară gândul la un platou plin de cărnuri şi murături, sau la ciorbe condimentate. Însă realitatea nu era asta. Ţăranii români trăiau uneori în condiţii de maximă austeritate, iar faptul că femeile găseau ceva de pus pe masă chiar şi în vremurile grele, de secetă sau sărăcie, te face să le admiri.

Ţăranii români aveau o alimentaţie asemănătoare cu cea susţinută de vegetarienii care cred că omul poate supravieţui pe seminţe şi frunze. Dar erau grav malnutriţi şi, în mod deprimant, alegeau o alimentaţie săracă cu bună ştiinţă. Chiar dacă aveau acces la lapte, ouă şi produse de origine animală, de multe ori preferau să le ofere la schimb pentru alte produse, cum ar fi farduri sau tesături, şi să se hrănească cu ce le mai rămânea prin cămară.

Când ne gândim la reţete tradiţionale româneşti, ne vin în minte sarmale, ciorbe, tocăniţe, plăcinte şi prăjituri. În general, chestii înecate în belşug, grăsime şi condimente aromate care fac o bunicuţă îmbrăcată în port popular să zâmbească cu obrajii rumeni, satisfăcut. Ignorăm perioadele din istorie de sărăcie cruntă, în care oamenii chiar mureau de foame şi pentru supravieţuire se recurgea inclusiv la canibalism.

Ca să văd ce mâncau ţăranii români, care erau foarte inventivi în a combina ingrediente puţine şi uşor accesibile, am reprodus câteva dintre reţetele cele mai populare din perioadele de sărcăcie ale secolelor trecute. Experiența a fost distractivă, dar m-a şi întristat profund.

Chestia asta a fost foarte ciudată la gust şi extrem de searbădă. Se ştie că mămăliga era alimentul de baza în spaţiul rural românesc şi că o combinau, din lipsă de carne sau alte produse de origine animală, cu tot felul de plante comestibile ce puteau fi crescute pe un petic de pământ.

Eu am combinat-o cu morcovi, iar rezultatul a fost o amestecătură de morcovi nefierţi şi mămăligă cu cocoloaşe. Nu este, în mod sigur, o mâncare pe care mi-o doresc după o zi grea de săpat pe câmp.

Timp de preparare: 15 minute

Cost: ½ KG de mălai - un leu, un kilogram de morcovi - 2,5 lei

Metodă: Cât timp am aşteptat să fiarbă apa, am curăţat morcovii şi i-am tăiat în bucăţi cât mai mici. M-am gândit să îi pun în apă înainte de a pune mălaiul, ca să am timp să se fiarbă, dar a fost o greşeală. Drept pentru care nu am reuşit să amestec cum trebuie mămăliga.

Notă: 6/10 pentru creativitate, morcovul fiert pe jumătate a mai atenuat monotonia unei fierturi de mălai simple, fără a aduce insă un aport nutritiv semnificativ.

Chiar dacă este o reţeta populară şi în prezent, varza călită era printre preferatele gospodinelor care nu aveau o găină de tăiat, ouă sau mălai prin cămară. Nu mi-a plăcut ce mi-a ieşit mie, dar cel mai probabil pentru că am supraestimat cantitatea necesară de apă. Arată, în orice caz, complet neapetisant.

Timp de preparare : 30 de minute

Cost: o varză - 3,5 lei, bulion - doi lei, o legătură de mărar - 1,5 lei

Metodă: După ce am mărunţit o jumătate de varză şi am reuşit să o înghesui în oală, am adăugat o lingură de ulei de măsline, ceea ce i-a dat o aromă nepotrivită. Sare, piper, câteva linguri de apă, mărarul mărunţit şi jumătate de conservă de bulion. Când am luat capacul, am constatat că varza se micşorase într-un mod alarmant şi din ceea ce credeam că va fi o cantitate îndestulătoare pentru o familie, am rămas cu puţin mai mult de o farfurie.

Notă: 7/10, pentru că aproape a putut fi considerată un fel de mâncare, chiar dacă unul trist şi anost.

Chestia asta m-a făcut să exclam şi să realizez că era ceva în neregulă cu oamenii din Banat, după care mi-am amintit că erau cunoscuţi pentru consumul de rachiu şi le-am atribuit asta ca scuză. Nu ştiu ce nevastă frustrată a venit cu ideea de a combina ouă cu castraveţi procesati termic şi făină. Arată ca o omletă distorsionată. Scârbos!

Timp de preparare : 15 minute

Cost: Ouă de la ţară, doi castraveţi - un leu, smântână – trei lei

Metodă: Am tăiat în fâşii castraveţii şi simţind că ceea ce fac e greşit, i-am pus în untul topit din tigaie, am adăugat sare şi piper şi i-am lăsat câteva minute sub capac. După care, din nou cu durere în suflet, am presărat peste ei puţină făină, o lingură de smântână şi am spart un ou.

Notă: 2/10, pentru că nu îmi explic de ce a existat vreodată reţeta asta. Mă bucur că nu a fost populară în regiunea din care provin.

Mămăliga pare a fi un produs versatil. Mă gândesc că în loc de tort înfigeau o lumânare într-o mămăligă aburindă, pe marginile căreia se prelingea o dâră roşie de gem. M-am entuziasmat la gândul că voi testa pentru prima oară un fel de mâncare despre care am auzit-o pe bunică-mea vorbind cu nostalgie.

Elanul mi-a pierit după ce am luat prima gură şi am constatat că am pus din obişnuinţă foarte multă sare în apa în care am fiert mălaiul. O combinaţie de mămăligă sărată cu gem nu este un desert pe care să mi-l doresc.

Timp de preparare : 10 minute

Cost: 1/2kg mălai - un leu, gem – trei lei

Metodă: Am fiert mămăliga şi am pus peste ea gemul de afine.

Notă: 7/10, cred că am greşit eu ceva în proces, pentru că mă aşteptam să fie un fel de mâncare și mai bun.

Ţăranii români obişnuiau să includă în reţeta asta şi ceva frunze de spanac sau cozi de ceapă, dar eu nu m-am încumetat. Aşa că l-am preparat simplu. Nu am ştiut exact dacă să îl combin cu lapte, ca pe fulgii de ovăz de la micul dejun, dacă să îi pun sare sau condimente. Am simțit o milă profundă faţă de persoanele care erau nevoite să mănânce aşa ceva. Gustul a fost o experienţă pe care o voi retrăi în următorul coşmar.

Timp de preparare : cinci minute

Cost: fulgi de ovăz – șase lei, mei – patru lei

Metodă: Am pus fulgii de ovăz şi meiul într-o farfurie şi m-am uitat nedumerită la ele. Apoi, am adaugat puţină apă şi sare şi le-am amestecat, până a ieşit un amestec cât de cât omogen.

Notă: 1/10, pentru că a fost, la propriu, un terci pe care nu l-am putut interpreta ca pe un fel de mâncare. Singurul aspect pozitiv al acestei reţete este că fulgii de ovăz şi meiul sunt alimente bogate în elemente nutritive, carbohidraţi, proteine şi vitamine.

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe despre rețete:
Am mâncat burgeri 18 zile în cinstea Americii
Am fost la castrat de porci și m-am îndopat cu fudulii
Am mâncat cotlet de pește și alte rețete absurde, vechi de zeci de ani