Cum am făcut revelionul în cimitir cu mama şi cu tata, la țară-n România

Anul ăsta mă hotărăsc să fac Revelionul la țară cu ai mei, ca să nu mai ajung cu diverse găști prin locuri dubioase, făcând lucruri prostești. Speram la o seară la gura sobei, cu salată boeuf și program artistic la televizor și toate celelalte lucruri care ajută un suflet zbuciumat să-și găsească liniștea. Uitasem că ultima oară când m-a prins noaptea dintre ani cu ei acolo și-au pus costumele de baie, au ieșit în curte într-o zăpadă cât casa și s-au hârjonit penibil, în timp ce eu stătem în prag și mă gândeam că 11 ani e o vârstă decentă să-mi încep viața pe cont propriu. Când eram și mai mică, tata și cu unchi-miu se îmbrăcau în drag, mai exact în țigănci însărcinate, și făceau „show complet". Nu știu care era faza cu sarcina, poate pentru că erau amândoi niște grași.

Îmi amintesc de toate astea când taică-miu îmi toarnă a treia țuică fiartă și îmi propune să facem Revelionul în cimitir, ca sataniștii. Cuvintele lui exacte sunt: „Să aprindem dealul cimitirului!". Apoi îi spune maică-mii că a fost ideea mea. Maică-mea zice că ea nu vine, că n-are cu cine lăsa câinii, așa că trebuie să-i încărcăm pe toți în Matiz ca să nu roadă ușile. Pe drum, prinsă de spiritul sărbătorii sau ceva, deschid geamul și urlu și fluier la săteni. Le explic alor mei că asta-i o sărbătoare cathartică și că trebuie să dau afară toți demonii ca să încep anul curată ca lacrima. Ar încerca și maică-mea dacă n-ar fi înnăbușită pe bancheta din spate de două javre mici și grase ca niște cârnați și de un maidanez al satului găsit lângă poartă. Eu țin în brațe o sacoșă plină cu artificii d-alea mari, care i-au rămas lui taică-miu de la o nuntă la care a fost prea beat ca să le mai aprindă.

Ajungem în cimitir pe la 12 fără un sfert și încuiem câinii în țarcul de deasupra mormântului familiei ca să nu schelălăie și să alerge ca disperații la marea bubuială. Taică-miu se închide cu ei ca să le țină companie, în timp ce maică-mea aprinde lumânări pentru morți, ca să-i aducă și pe ei la petrecere. Pentru câteva minute e întuneric și liniște. Tata știe deja harta distracției pentru toată comuna: „Uite, acolo, peste pod, e fabrica de chinezi. Ăia încep primii și dau cele mai tari artificii. În dreapta e casa primarului, dar el nu dă decât niște bășini. Mai mișto e aici în spatele bisericii unde s-a mutat o franțuzoaică, da, și-a luat casă, nu vezi cum a împopoțonat-o?" Când dinspre casa franțuzoaicei se aud niște bubuituri, știu că trebuie să-ncepem treaba. Înfig în gardurile mormintelor toate artificiile care ar fi trebuit să stea pe tortul miresei. Bombele mari le pun pe pământ și prima pe care-o aprind se destabilizează și îmi pârlește sprâncenele. Maică-mea își amintește că vrea să aprindă lumânări și mătușilor Rodica și Didina care sunt exilate pe la capătul cimitirului, așa că ia o torță cu scântei din gard și alunecă cu ea printre morminte ca o lamie.

Monumentul lui Popa Marcu

La final, îl prind pe tacă-miu că ascunde artifica cea mai mare pentru nu știu ce ocazie. O iau și o aprind pe mormântul lui Popa Marcu. Eu am o relație foarte intimă cu mormântul lui Popa Marcu pentru că este turnat în beton și era perfect pentru șotronul și coarda sau ca scenă când mă credeam eu Mirabela Dauer. Tot el are și cel mai fițos monument din tot cimitirul – un bloc din marmură pe care tata mi-a zis că l-a furat, a șters textul de pe el și și-a gravat toate realizările. Sunt convinsă că lui Popa Marcu i-a plăcut compania pentru că era băiat de gașcă. Avea o amantă, pe Anișoara, căreia i-a făcut casă chiar în spatele parohiei, din banii strânși pentru clopotniță. Ajungea la ea prin grădină. Când Anișoara a rămas gravidă, Marcu i-a băgat o pernă la burtă nevesti-sii Margareta, și așa au avut ei singurul copil. Pe Marcian, care s-a făcut rău și îi bătea și pe popă, și pe Anișoara, dar pe Margareta nu, că i-a fost ca o mamă. Asta nu scrie pe monument.

Ne plictisim repede și ne întoarcem acasă. Câinii sunt traumatizați și, de parcă n-ar fi suficient că de obicei nu fac nimic decât să fie grași și să privească înainte, acum nu fac nimic decât să fie grași și să privească înainte. Noi bem și dansăm și cântam pe ceva grotesc de la TVR1 și, în vârtejul distracției, o mușc pe Piti (cățeaua a mai rea) de ureche, ca să participe și ea la antren. Asta, fără niciun pic de simț al umorului, se-ntoarce, scoate un scheunat jalnic și mă mușcă de nas. Ai mei se opresc din dansat, fără să știe ce s-a-ntâmplat. Se uită la mine, eu cu sânge pe față. Plâng și râd și repet șocată: „M-a mușcat de nas!". Tata se întoarce spre maică-mea și zice: „Pe mine mă îngrijorează copilul ăsta." De parcă eu aș fi inițiat tot tămbălăul și de parcă eu sunt aia îngrijorătoare a familiei.

La mulți ani!