România prematură: Am vorbit cu medicii care refuză să facă avorturi și cu pacienții refuzați

Ilustrație de Sorina Vazelina

Acum fix patru ani, într-o noapte de martie, într-un salon pustiu din Maternitatea Giulești, un bărbat stătea la marginea unui pat, plin de sânge pe mâini, plin de sânge pe haine. Lângă el respira extenuată pe cearceaful înroșit, soția lui. Iar între ei zăcea mort un fetus cam cât un pumn.

Liliana Ghimpețeanu se afla la capătul unei nopți în care avortase singură, ajutată doar de soțul ei, atât cât se poate pricepe un bărbat neinstruit la moșire. Culmea e că erau lipsiți de medic tocmai într-un spital. Doctorul care ar fi trebuit să îi asiste la procedura de avort parcă intrase în pământ după ce a apucat să-i spună mamei, în treacăt, la ultima vizită, că religia lui nu acceptă întreruperea unei sarcini.

„Am ajutat-o, am pus-o în poziția care este pentru a naște și i-am spus cum să stea, cum să respire, când să împingă, cum m-am priceput și eu", povestește acum soțul, Iulian Ghimpețeanu.

Conform Institutului Național de Statistică (INS) și Eurostat, România are cea mai mare rată de femei care recurg la avort precum Liliana Ghimpețeanu, din UE,dar şi cei mai puţini medici dispuşi să le asiste. În ultimii ani s-a dublat numărul de spitale unde doctorii refuză să întrerupă o sarcină nedorită, de cele mai multe ori invocând motive religioase. În țară sunt sute de medici care, oricât de multe bisturie ar folosi, nu mai pot separa biserica de spital, ştiinţa de religie şi lumea halatelor albe de cea a sutanelor negre.

Când am vorbit cu Ionel Cioată, tocmai ce îşi făcea curăţenie în cabinetul său de obstretică-ginecologie din Timișoara și dăduse întâmplător peste o carte pe care o citise mai demult, între consultaţii. Se numea Mamă, ai grijă – călăuziri pentru creşterea şi educarea ortodoxă a copiilor , de Irineu Episcop de Ecaterinburg şi Irbik. „Lumea ar fi mai bună dacă femeile ar citi-o", mi-a spus. Iar noi, dacă am răsfoi paginile din viaţa medicului Cioată şi ne-am duce înapoi la paginile din iarna anului 1999, l-am regăsi pe doctor pe scările Catedralei Ortodoxe Mitropolitane, plângând.

„Atunci a coborât peste mine pronia divină, ca să folosesc un cuvânt duhovnicesc!". Fusese să se împărtăşească şi, atunci când i-a spus preotului că e medic ginecolog şi că face avorturi, i s-a spus că nu va fi niciodată mântuit. „Eram tensionat şi sufletul meu fierbea atunci, şi asta a fost picătura care umpluse paharul, se adunase de mult. Plângeam pentru câte suflete nu le-am lăsat până atunci să vină pe pământ, pentru asta plângeam. Era un zbucium extraordinar. Am învăţat atunci că Dumnezeu m-a înzestrat cu tot ce e mai frumos în om, adică şi-a pus chipul lui aici şi eu îi întorceam faţa şi eram pe altă cale".

Medicul Ionel Cioată nu a fost dintotdeauna un om religios. Dar la 35 de ani a trecut prin momente grele. A divorţat de prima soţie cu care avea un copil de cinci ani şi un altul de doi. A urmat o perioadă de traumă. „Iar atunci, sprijinul meu pentru decizia ca să mă liniştesc a fost numai Dumnezeu, orice altceva am încercat nu a fost nimic, absolut nimic". La câţiva ani de la divorţ, a plecat în pelerinaj la Muntele Athos, iar acolo perspectiva asupra chiuretajelor în fetuşi sănătoşi i s-a părut din ce în ce mai puţin medicală. „Un lucru îl ştiu clar: ştiu că din momentul în care se face unirea între cele două celule la fecundaţie, Duhul Sfânt pune punctul pe I, este momentul hotărâtor, e un miracol şi din acel moment putem vorbi de viaţă, de individ, de ce vreţi dumneavoastră".

În România, o femeie însărcinată din trei alege să facă avort, conform INS. Sunt 130 de mii de avorturi la cerere pe an, adică ai putea popula numai cu nenăscuți un oraș de dimensiunea Buzăului. Iar în condițiile acestei avalanșe de întreruperi de sarcină avem cei mai puțini medici pe cap de locuitor. Iar acești puțini medici devin și mai puțini, când e vorba de un avort.

„Nu te-a obligat nimeni să te faci ginecolog. Dacă eşti vegetarian, nu te angajezi măcelar!", exclamă vehement feminista Tudorina Mihai, membră a asociației Front. „ În nicio altă specializare medicală nu se permite medicilor să invoce obiecții de conștiință pentru a refuza prestarea actului medical. Este inadmisibil, de exemplu, ca un chirurg să refuze efectuarea transfuziei sau a unui transplant de organe din motive religioase. Permiterea obiecției de ordin religios în cazul unor acte medicale care afectează numai femeile dau imaginea societății patriarhale în care trăim, în care se duc în continuare bătălii pentru controlul asupra corpurilor femeilor și asupra restrângerea libertății lor."

Cert este că în tot acest timp, în nămolul din bătăturile sărace ale României se dezvoltă săli de avorturi paralele, unde mame fără voie îşi omoară fetuşii cu metode băbeşti. În ultimii ani, numărul cazurilor de femei care au suferit complicații post-avort după inducerea avortului în afara unităților medicale s-a dublat în 2012 comparativ cu 2009 (de la 53 de cazuri la 119), conform Ministerului Sănătații, Institutului Național de Sănătate Publică, Centrul Național de Statistică și Informatică în Sănătate Publică. Însă nimeni nu poate pune acest fenomen strict pe seama numărului mic de medici care mai fac în România avort, pentru că nu există studii printre femeile care avortează acasă.

De cealaltă parte, medicii care aleg să nu mai facă avort sunt susținuți de Colegiul Medicilor din România, care stipuleză în codurile de etică profesională că „Orice medic este liber sa refuze fară explicații cererea de intrerupere voluntară a sarcinii". Este o extensie a unor decizii internaționale ale breslei și e un drept reglementat inclusiv de instituții importante precum Parlamentul European.

De partea doctorilor sunt și organizațiile anti-avort, care susțin că o întrerupere de sarcină nu e tocmai un tratament ca oricare altul, pentru că el nu tratează o boală. „Avortul nu are scopul vindecării cuiva, pentru că nimeni nu este bolnav, cel puțin dacă suntem de acord că sarcina nu este o stare patologică. Cu alte cuvinte, este singurul caz în care doi oameni sănătoși, mama și copilul, se prezintă la medic, și de acolo unul pleacă bolnav, femeia, iar cel de-al doilea, copilul, pleacă mort", spune Bogdan Stanciu, președintele Asociației Pro Vita București.

„Ați văzut cum se face un avort la o sarcină mai mare de trei luni jumătate?", mă întreabă medicul ginecolog Gabriela Cristea. „Trebuie să scoţi copilul din burtică şi se foloseşte un cleşte cu care începi să tragi şi cu care începi să rupi: mâna, piciorul, îi zdrobeşti capul, îi scoţi capul şi aşa mai departe. Şi treaba asta am făcut-o de multe ori, până când am spus, pentru ce?".

Medicul Gabriela Cristea nu a mai ştiut pentru ce în preajma unui Crăciun, când a venit la ea o pacientă cu o sarcină mare. „Pe atunci nu aveam ecograf şi mi-am dat seama când am început să fac manevra, că aveam de-a face cu un făt la limita legii. Atunci m-am înfuriat, pentru că mama mă minţise. Şi în timp ce îi făceam manevra, i-am spus: «Doamnă, vă rog să-mi spuneţi că păcatul acesta e al dumitale şi numai al dumitale». Dar nu a spus nimic. Doamna în cauză nu a vrut să îşi asume responsabilitatea omorârii acelui copil şi considera că este şi vina mea. Şi am spus: de ce trebuie să fac eu treaba asta? Eu nu am făcut atâta şcoală ca să omor copiii altcuiva. Există diverse persoane care nu au probleme de conştiinţă şi care pot face treaba asta".

Dar realitatea e că în oraşul medicului Cristea sunt din ce în ce mai puţini medici care să nu aibă probleme de conştiinţă. Astăzi la Timișoara sunt cel puţin 18 medici care nu mai fac avorturi, un număr suficient ca să asiguri personal pentru toate secţiile de Obstretică-Ginecologie din spitalele de stat din același oraş.

„Una este să ai de-a face cu un caz izolat al unui medic care dintr-un motiv sau altul refuză să aplice la cerere o procedură medicală şi alta este când în anumite zone din ţară, pe perioade lungi de timp, întregi clinici medicale refuză să ofere nişte servicii medicale de bază", spune Toma Pătraşcu, preşedinte al Asociaţiei Secular Umaniste din România. Am pus mâna pe telefon și am vrut să văd dacă Pătrașcu are dreptate. Așa că, sub pretextul că trebuie să vin cu prietena mea să întrerupem o sarcină nedorită, am luat la rând spitalele patriei.

La Reghin, un oraș mic din Mureș mi s-a închis telefonul în nas.

Situația s-a repetat și în alte orașe la care am sunat. Am fost trimis la plimbare și la Spitalul Județean de Urgență Craiova, și la Spitalul Municipal Orăștie, și la spitalul municipal de Urgență Roman. La Maternitatea Cuza Vodă din Iași există săli de operație nou nouțe, abia dotate anul trecut. Numai că, în ciuda aparaturii pentru avort de ultimă generație, nu există mâini care să dorească să o manevreze.

„Medici de o anumită vârstă nu mai doresc să facă avorturi la cerere şi în general medicii după patruzeci de ani au refuzat să mai facă avorturi la cerere, bine, sunt şi tineri care nu fac avorturi la cerere", spune directorul medical Maria Stamatin. Stamatin îi susține pe colegii ei. „Eu consider că nu avortul rezolvă problemele de medicină reproductivă, acest lucru se rezolvă… sunt atâtea mijloace de contracepţie… nu avortul este cel care trebuie să-l promovăm".

Un sondaj telefonic la peste 60 de spitale cu secții de obstretică ginecologie din țară, realizat de Centrul Euroregional pentru Inițiative Publice în 2010, arată că astăzi numărul spitalelor care nu mai fac fac avort la cerere s-a dublat. Iar fenomenul se accetuează în perioada posturilor de Crăciun și de Paști. În aproape jumătate din spitalele chestionate nu se mai făceau avorturi în preajma acestor sărbători legale. Medicul obstretician Gabriela Cristea știe că această practică e generalizată în breasla ei: „Așa se moștenește la noi: majoritatea ginecologilor nu chiuretează în perioada de sărbători, inclusiv ateii. S-au întâmplat de multe ori accidente în acele perioade."

O rezoluţie din 2010 a Parlamentului European protejează dreptul medicilor de a refuza să facă avort, dar în același timp obligă statele să reglementeze acest drept astfel încât „să nu afecteze în mod disproporționat femeile, în special cele cu venituri mici și care trăiesc în mediul rural". Așa că o singură țară din Europa, Suedia, a considerat că problema e la medicii care refuză avortul și a interzis dreptul obstreticienilor de a practica meseria, dacă nu își asumă întreruperea de sarcină. Restul țărilor au încercat să găsească soluții în a găsi suficienți medici fără probleme de conștiință care să opereze avortul și în cele mai retrase colțuri ale țării.

Dar în România, din lipsă de bani sau din lipsă de chef, astfel de idei sunt avortate înainte de a se naște. Iar lucrurile nu ar fi atât de grave, dacă nu ar exista și situații când convingerile religioase ale medicilor interferează direct cu sănătatea pacientei. Iar lucrul ăsta s-a întâmplat acum patru ani, în București, în cazul soților Ghimpețeanu, când au fost abandonați de medici în acel salon pustiu din Maternitatea Giulești.

Cu câteva săptămâni înainte „de scena de Auschwitz", cum o numește Iulian, aflaseră că Liliana poartă un copil cu o mutație genetică rară, așa că s-au decis să întrerupă sarcina. Medicul i-a făcut injecția care trebuia să provoace avortul, dar nu a mai asistat mama și la travaliul de apoi, așa cum ar fi trebuit. Chiar dacă conducerea spitalul a încercat ulterior să dezvinovățească medicul spunând că acesta și-ar fi îndeplinit obligațiile, Colegiul Medicilor i-au dat dreptate lui Iulian Ghimpețeanu după mai bine de un an de anchetă. „Afirmația medicului că a urmărit travaliul pacientei nu poate fi susținută, deoarece nu se regăsesc consemnate în foaia de observație niciun fel de înscrisuri în acest sens", se arată în decizia comisiei de disciplină a Colegiului Medicilor.

Cu toate acestea e greu de spus dacă ce a pățit Liliana Ghimpețeanu e un caz izolat sau o practică comună în spitalele României, pentru că nu există cercetări amănunțite. „Avortul la cerere este atât de hulit de toată lumea, încât femeile preferă să nu vorbească despre faptul că au trecut printr-o astfel de experiență sau că s-au confruntat cu un abuz atunci când au mers să acceseze acest serviciu medical", spune avocatul Iustina Ionescu, avocat la Centrul Euroregional pentru Inițiative Publice.

Medicul care s-a ascuns de soții Ghimpețeanu a fost sancționat cu vot de blam de colegiul medicilor. Astăzi profesează la același spital. Liliana Ghimpețeanu este și acum sub tratament medicamentos în urma șocului psihic suferit atunci. Iulian Ghimpețeanu are tot timpul în timpane un sunet ascuțit, pe care nu și-l poate scoate nicicum. E plânsul avortonului de atunci, al avortonului abia ieșit din pântecele mamei și mort după câteva minute. „Plângea cum plânge un copil".

Urmărește VICE pe Facebook

Mai citește despre avort:
Întrebarea zilei: Ar trebui sau nu interzis avortul? De ce e tabu să vorbim despre o sarcină pierdută? Clinicile false de avorturi din America Activista care le ajută pe femei să își facă singure avorturi Mirese moarte și avorturi forțate: Politica copilului unic încă distruge vieți în China