Cea mai veche lulea românească a fost descoperită în ruinele cetății de la Suceava: este inscripționată cu anul 1571. Nu putem ști cu siguranță dacă din luleaua asta a tras unul din răzeșii lui Ștefan cel Mare, sau vreun mercenar neamț, dar fumatul a prins repede printre români, care pe vremea aia erau în rând cu Europa.

În 1576, principele Transilvaniei Christophor Bathory primea cadou de la niște soli turci o pipă și un săculeț cu tutun, dar cronicarul nu ne spune dacă alteța sa a binevoit să pufăie dohan. În Transilvania obiceiul fumatului a fost combătut încă din vechime: în 1621 senatorii din Mediaș au dat o lege prin care fumatul era interzis cu desăvârșire, iar cei prinși cu luleaua în gură riscau o amendă de cinci florini – cam 17,5 grame de aur. Cei care nu puteau plăti amenda erau aruncați în închisoare și ținuți acolo până își achitau datoria.

În Țara Românească „iarba dracului‟ a prins foarte repede rădăcini puternice. Un anume Mareș îi scria judelui brașovean Draut la 1670 cerând să-i fie înapoiate mai multe mărfuri confiscate, printre care se găsea și „niște tutun". Negoțul cu tutun luase deja în vremea asta avânt: la 1671 principele Transilvaniei Mihail Apafi le dădea voie negustorilor din Țara Românească să treacă cu sacii de tutun spre Ungaria care erau impozitați, însă nu aveau voie să-și vândă marfa în orașele ardelenești. Cel mai probabil Mihail Apafi era nefumător: sub domnia sa Dieta Transilvaniei a discutat de mai multe ori problema fumatului, interzicându-l în orice spațiu public și aplicând amenzi din ce în ce mai mari fumătorilor.

Însă tocmai faptul că problema a fost reluată în 1670, 1683, 1686, 1688, 1689 ne arată că fumătorii ardeleni nu se grăbeau pe vremea aia să respecte legile.

La Dieta din 1670, principele Apafi a stabilit următoarele amenzi pentru fumătorii prinși în flagrant: 50 de florini pentru marii nobili, 12 florini pentru nobilimea obișnuită și șase florini pentru țărani. În interogatoriul tip pentru răufăcători, trădători și vrăjitoare din acea vreme bănuitul era obligatoriu întrebat și dacă fumează – ceea ce constituia o dovadă circumstanțială că nu era om cinstit.

În 1686 a fost interzisă cultivarea tutunului în Transilvania, contrabandiștii de tutun erau pedepsiți cu confiscarea totală a averii. După creșteri succesive, amenzile pentru fumătorii transilvăneni au ajuns în 1689 la 200 de florini pentru marii nobili, 50 de florini pentru mica nobilime și 12 florini pentru țărani – iar recidiviștii riscau să ajungă la închisoare, chiar dacă își plăteau amenzile. Abia după 1700 a început să fie cultivat tutunul în Transilvania, deși restricțiile privind fumatul în orașe au rămas valabile până în secolul al XIX-lea.

La sud de Carpați fumatul beneficia însă de înalta protecție a voievodului. Constantin Brâncoveanu l-a tratat în 1688 cum se cuvine pe solul italian Luigi Ferdinando Marsigli, care povestește așa:

Predecesorul voievod, Șerban Cantacuzino, dădea scutiri pentru cultivarea tutunului, însă Brâncoveanu, deși era fumător, urmărea cu cea mai mare atenție colectarea taxelor pe tutun și nu s-au păstrat scutiri de la el. Taxa a primit și un nume propriu în vremea asta: „tutunărit".

Tot din vremea lui Brâncoveanu avem pictura din pridvorul mănăstirii Hurezi: aici este redat arzând în focul iadului „călugărul care bea tutun", redat cu camilafcă și o pipă lungă între dinți – nu e clar dacă era vorba de un avertisment pentru toți fumătorii sau doar pentru fețele bisericești dedate la „iarba dracului‟.

Boierii moldoveni nu au fost surprinși în 1652 să-l vadă fumând pe cazacul Timuș la nunta cu fiica lui vodă Vasile Lupu, i-a deranjat însă faptul că acesta pufăia „un tutun puturos" - însă cazacul a dat dovadă de proastă creștere de mai multe ori, precum atunci când și-a scos pumnalul la masă și a început să-și curețe doliul de sub unghii, dar mai ales după nuntă, când a încercat s-o violeze pe soacră-sa.

În Moldova impozitul pe tutun a fost introdus mai târziu, la 1694, când era considerat „un obiceiu nou în țară" - iar cel care a introdus acest impozit a fost Constantin Duca vodă, ginerele lui Brâncoveanu – de la care a avut cel mai probabil această idee. Alt voievod al Moldovei, Dimitrie Cantemir avea obiceiul să se trezească înainte de răsăritul soarelui, servea cafea și tutun, după care se apuca de lucru.

Dacă în Ardeal inițial s-a încercat eliminarea fumatului prin legi, în Țara Românească s-au modificat textele sfinților părinți. În textul Viața Sfântului Vasile cel Nou a fost introdus în secolul al XVIII-lea un fragment care arată ce urmează să pătimească sufletele fumătorilor:

Însă blestemele sfinților părinți împotriva fumătorilor nu se apropie de eseul scris de Nicolae Mavrocordat (1680-1730) prin anul 1709:

În concluzie, pe la noi, fumatul a fost încă din vechime precum astăzi: condamnat vehement, supus amenzilor și accizelor care au umflat buzunarele statului, dar românii au făcut tot ce i-a dus capul.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește mai multe despre fumat:
Întrebarea zilei: Cum vor face față bucureștenii legii anti-fumat?
Hai să ne lăsăm de fumat împreună
Tot ce trebuie să știi despre legea antifumat, înainte să comentezi aiurea pe net