Filmul ăsta îți arată de ce românii nu sunt încă pregătiți pentru o scenă de sex pe bune

Un grup mare de bărbați se unduiesc într-o orgie sexuală, ca-ntr-o versiune contemporană a unei scene demne de filmele lui Pasolini.

Lumini roșii, muzică porno, doi bărbați pleacă împreună spre casă dintr-un club de sex din Paris. S-au îndrăgostit la prima vedere. Au făcut sex fără prezervativ. Unul dintre ei are HIV.

Moment delicat. Liniște.

Ceea ce ți-am relatat mai sus este firul roșu al primelor 20 de minute din filmul Paris 05:59 (Théo et Hugo dans le même bateau), care urmărește în timp real, pe durata unei ore și treizeci de minute, povestea a doi tipi gay din Paris care-și pierd capul unul după altul într-o noapte.

Deși are toate premisele unui film porno sau a unuia cu tentă socială, filmul regizat și scris de tandemul Olivier Ducastel și Jacques Martineau, este, de fapt, un film despre dragoste și riscurile pe care ți le asumi atunci când te aprinzi după cineva.

Ce nu ți-am spus la începutul acestei introduceri e că cele 20 de minute din film încep c-o penetrare orală, continuată de una anală. Totul filmat de o cameră care nu se ferește de nimic.

Filmul ăsta m-a dus cu gândul la reacțiile de la scenele de sex explicite dinLove-ul lui Gaspar Noe, care au fost împărțite între gargara pudibonderiștilor și a celorlalți care s-au plictisit de moarte, pentru că filmul nu e cine știe ce și pornhub-ul e gratis oricum.

Dar de data asta merită să înduri reacțiile obosite ale celor care n-au știut la ce-și cumpără bilet, pentru că Paris 05:59 este un film bine construit, bine jucat și care-și spune povestea într-o manieră directă, folosindu-se de sexualitate ca să-ți arate cât de incomozi suntem încă cu expunerea ei în filme de artă. Mai ales când e vorba de doi bărbați gay.

Am fost curios să aflu mai multe despre cum folosesc creatorii filmului sexualitatea pentru a vorbi despre dragoste sau despre cum a fost pentru actori să nu trucheze sexul pe platou, așa că l-am contactat pe Jacques Martineau, unul din cei doi regizori și scenariști, și i-am pus o serie de întrebări.

Filmul va fi prezentat în premieră în România la TIFF, în Cluj, în perioada 25 mai – 5 iunie, în secțiunea No limit.

VICE: Jacques, să trecem direct la scena despre care va vorbi toată lumea. Spune-mi, cum a fost să filmați acea secvență lungă în care actorii fac sex în fața camerei ?
Jacques Martineau: Scena de sex a fost un experiment. Voiam să fim siguri că poți filma actul sexual în afara conceptelor morale.

Eram toți foarte concentrați să filmăm scenele intime cât mai natural, așa cum ni le-am imaginat când am scris proiectul. A devenit o chestie secundară faptul că actorii aveau erecții pe bune. În plus, povestea din spatele personajelor era mai puternică decât orice.

Principal pentru noi toți era felul în care se privesc personajele. Asta am urmărit. Trebuia să cred că oamenii ăștia se îndrăgostesc și că sunt înnebuniți unul după altul.

N-ați avut probleme în a găsi finanțatori, cu atât de mult conținut explicit în film?
Ba da, am știut de la început că vom fi în cateogria filmelor „pirat", complet în afara circuitului de finanțare francez. A trebuit să găsim surse alternative de finanțare, dar chestia asta ne-a oferit mai multă libertate.

Ce reprezintă pentru tine nuditatea?
„Ce"? Aș spune că nu prea multe. Iubesc nuditatea. Filmatul și privitul corpurilor goale e o plăcere, pentru că trupul uman e frumos. Toată pictura și sculptura clasică se bazează pe reprezentarea corpului uman, de cele mai multe ori gol. E ca și când ai aduce un omagiu naturii umane, ceea ce e un scop foarte nobil al artei, nu?

Ce înseamnă pentru cinema-ul de azi, în general, prezența sexului explicit pe ecrane?
Probabil înseamnă că măcar putem să arătăm toate aspectele vieții umane. Sexualitatea este foarte importantă. Merită să fie arătată.

Noi am vrut să evităm clișeele care se folosesc în pornografie în mod uzual. Mă refer aici la inserturi de prim-plan ale actorilor, care maschează folosirea dublurilor pentru corp și așa mai departe.

A fost greu să găsiți actorii dispuși să participe la experiența asta alături de voi?
Ca să fiu clar de la început, am dat un anunț foarte explicit, ceea ce înseamnă că mulți candidați au renunțat sau au fost eliminați încă dinainte de probele video obișnuite.

Înainte să începem filmările, am făcut un test video cu cei doi actori, pentru scena de sex. Eram de față noi, un cameraman și asistentul lui. Am vrut, într-un fel, să le dăm o șansă să renunțe înainte să începem filmările, dar n-a fost cazul.

Am fost încântați de actorii noștri, Geoffrey și François, pentru că atunci când îi vedeam pe ecran, puteai să simți dragostea dintre ei. Iar tot ce urmăream noi era să spunem o poveste de dragoste.

O poveste de dragoste care începe cam riscant.
Începutul unei povești de dragoste este riscant. Dragostea în sine este riscantă. Nu spun că să te fuți fără prezervativ e o dovadă de iubire. E o acțiune care arată momentul în care realizăm că ne pierdem capul după cineva și acceptăm ideea că, mai devreme sau mai târziu, s-ar putea să plătim nasol pentru asta. Și riscul mai există și prin faptul că nimeni nu știe exact ce înseamnă „să fii îndrăgostit". Simți ceva, te decizi că e dragoste, dar nu există nicio cale să știi dacă se bazează pe ceva real sau nu.

Ați filmat în Paris, noaptea, în timp real. Cum v-ați hotărât să mergeți pe varianta plan-secvență și nu pe montajul clasic?
E cumva o dorința de-a noastră să explorăm un nou gen de cinema. Întotdeauna mi-au plăcut filmele care se întâmplă în timp real. Am văzut Locke, filmul lui Stevan Knight, și mi-a reconfirmat interesul.

Am optat pentru varianta plan-secvență pentru că ne ajuta atât pentru partea actoricească, dar și pe cea de detalii tehnice. Vremea de afară influențează foarte mult lumina din film. Uneori erau niște anomalii cromatice, pentru că, de exemplu, se reflectau farurile unei mașini pe fața unui actor.

Chestia asta într-un film cu un montaj tradițional ar fi fost o mare problemă de continuitate, dar în planurile secvență e mai ușor, pentru că privitorul e cu tine tot timpul și simte ce se întâmplă.

Treceau tot felul de mașini, ambulanțe, motociclete prin spatele actorilor, pe care nu ne-am fi gândit să le includem în montaj altfel. În spatele actorilor ne-am dorit să surprindem Parisul noaptea, așa cum e, gol, misterios, populat cu prezențe vagi, traversat de farurile mașinilor și de felinarele care stau aprinse toată noaptea.

Care-i atmosfera la lucru la voi pe platou?
Pe platoul nostru atmosfera e foarte prietenoasă. Momentul când filmezi e ceva extraordinar, e o oportunitate incredibilă și încercăm să nu-l distrugem prin crize sau stresând echipa.

Scenariul, deși e foarte cursiv, are o groază de răsturnări de situații. Cum ați ajuns la forma asta?
Nu mi-e ușor să-ți răspund, pentru că scrisul e o ceva foarte instinctiv. Nu e totul calculat dinainte. Încercăm pur și simplu să ne imaginăm ce-ar simți publicul văzând filmul.

Să găsim forma ideală pentru film a fost un proces lung. Am avut trei versiuni diferite ale poveștii înainte s-o alegem pe asta. Însă odată ce am ales-o a fost simplu și rapid să-l terminăm de scris.

Cum a fost filmul primit până acum?
Filmul a primit critici bune la Berlin, momentan este prezent în multe festivaluri peste tot în lume. A fost primit bine și în Franța, presa a scris excelent de noi. Avem unele din cele mai bune recenzii din cariera nostra.

Publicul e mai timid. Filmul merge bine în Paris, e mai greu în orașele de provincie… Dar oamenii par fericiți când văd filmul. Sperăm să-l vadă cât mai mulți oameni din lume și să-i facă să se simtă bine.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte chestii despre cultura gay:
Ghid de bune maniere pentru heterosexuali într-un club de gay
Jungla amazoniană e un paradis gay
Fotografii de la cea mai mare petrecere de evrei gay din New York