Dacă n-ai citit ştirile de săptămâna trecută, n-ai pierdut decât multe dezbateri inutile pe tema refugiaţilor sirieni. De două săptămâni încoace, în ciuda întoarcerii caniculei, plouă fără-ncetare cu ştiri despre imigranţi ilegali care abat discuţiile de la problemele noastre reale.

Tema refugiaţilor sirieni e mult prea complexă şi n-am nici cea mai vagă urmă de chef s-o comentez. Dincolo de mila faţă de nişte oameni care fug de război, n-o să scăpăm niciodată de ştirile cu pericolul islamismului, de uscăturile de peste tot care ar putea să explodeze în piaţa publică sau despre simplul fapt că „invazia" e a unor sirieni cu bani, care şi-au permis, totuşi, să plătească nişte mii bune de dolari ca să fie transportaţi ca sardinele peste baltă, şi care se gândesc, totuşi, la mai binele familiilor lor.

Lucrurile nu-s doar în alb sau negru, există destule nuanţe de gri dincolo de alegerea lor de a merge în ţările nordice - poate şi pentru că au fost mai primitoare cu ei, nu neapărat pentru că ar fi ajutorul social mai mare - sau că sunt mai mulţi bărbaţi decât femei şi copii - şi ăsta fiind un aspect explicabil, câtă vreme întâi pleacă cel care se descurcă mai bine ca să aşeze nişte ploi înainte de a-şi aduce şi restul familiei.

Dincolo de toate cifrele care împânzesc presa, de poveştile lacrimogene sau de spaimele noastre - de altfel, destul de întemeiate, câtă vreme vorbim de o cultură pe care nu o înţelegem și care nu e obligatoriu să o înţeleagă pe-a noastră, dar şi cu care trebuie să ne împăcăm -, hai să ne uităm şi pe la noi prin ogradă.

Să nu uităm că, dacă ne uităm pe cifrele noastre, o ducem la fel de prost ca refugiaţii arabi care ajung în Germania sau Suedia. Dacă te gândești că ajutorul primit de un refugiat sirian în Germania este de vreo 350 euro, iar leafa minimă pe care o primeşte un român e de vreo 250 de euro, noi o ducem chiar mai prost.

Evident, am exagerat un pic, dar are şi Eftimie dreptate când spune că noi n-am fost în stare să ne rezolvăm problemele cu propriii noştri refugiaţi - şi, da, ambii ne referim la o minoritate pe care n-am reuşit s-o integrăm. Spune-le ţigani sau romi, cert e că, în loc să ducem nişte politici serioase pe zona de educaţie, noi ne panicăm inutil, după care ne plângem când îi vedem cerşind pe lângă Turnul Eiffel. A cui e vina?

Ş-apoi, mai avem şi altele pe care ar trebui să le avem în vedere. Plângem de dorul Republicii Moldova, dar numai rar mai vedem şi-o analiză cu ceea ce se întâmplă, de fapt, acolo. Între timp, nişte băieţi şmecheri mai dau nişte tunuri prin România, mai coordonează nişte doctorate plagiate, iar noi spargem seminţe înjurându-i pe arabi după ce-am băgat o shaormă de la colţ.

Ş-apoi, să nu uităm de scandalul de săptămâna trecută, în care Daniela Raţiu, o colaboratoare ocazională a EVZ, acuza că a fost cenzurată după ce-a scris un articol nu tocmai pozitiv la adresa lui Gabriel Oprea, îl ştiţi, generalul Izmană, port-drapelul interesului naţional. Dan Tăpălagă face o analiză sumară a stării presei, care presă, la rândul ei, a ajuns refugiată.

Conducerea EVZ dezminte cenzura (între timp, din articolul publicat în Adevărul a dispărut partea în care autoarea spunea că a fost cenzurată, curaj, nu glumă!), dar nu trec bine două zile, că publică o odă greţoasă adusă măreţului om.

Elena Udrea cred că pocneşte de invidie, ea n-a avut parte niciodată de materiale scrise cu atât avânt muncitoresc. Şi nu degeaba pun accent pe subiectul ăsta cu Oprea, câtă vreme omul răsare ca un erou pe fondul unor clenciuri interne prin PSD, unde Dragnea îi dă brânciuri lui Ponta şi încă deloc subtil.

E drept că nu ducem lipsă nici de excepţii. Câteodată, te loveşte realitatea peste faţă cu câte-un material despre salariile sindicaliştilor din sănătate, că te-ntrebi cum de încă mai există ziarul Curentul.

Dar să ne întoarcem si la lucruri mai vesele. La Caracal, s-a făcut o centură ocolitoare a oraşului şi, în buna tradiţie românească, au uitat s-o lege de oraş. În fond, de ce-ai vrea să intri în oraş? Sau, şi mai bine, de ce ai vrea să ieşi? Cum ziceam, suntem refugiaţi în România.

Dac-ar fi, totuşi, să facem mişto de nişte prejudecăţi româneşti, hai s-o tratăm şi pe aia legată de diferenţele dintre ardeleni, munteni şi moldoveni. O ştii pe aia cu Ardealul care-i mai bogat şi mai organizat şi mai eficient? E adevărată. În Mureş, trei români întreprinzători au dezvoltat o afacere sănătoasă până i-a prins poliţia cu trei sute de kilograme de cannabis. Nu, nu, nu e vorba de grame, ci de kilograme. Un pic mai bine de un sfert de tonă.

Însă nivelul maxim e atins de Elena Băsescu, pe care a jefuit-o portarul. Eu o să mă abţin de la glume, o să spun doar că, în România, e normal să pleci de-acasă, în fiecare zi, fără să încui uşa. Îţi trebuie multă minte. Succesuri, fraţilor!

Urmărește-l pe Alex pe blogul său.
Vezi mai multe ilustrații de Vasile pe siteul său.

Urmărește VICE pe Facebook.

Citește și ce s-a întmplat luna asta:
Politica dâmbovițeană, între oculta mondială și șpaga în carburant
Casa Regală a României e la fel de tristă ca guvernul lui Ponta
Tot ce s-a întâmplat în România, cât ai ars-o la Untold sau la mare