Sacrificiu sângeros în Indonezia

Un războinic Pasola pe cale să arunce o suliţă către membrul unui clan rival. Or fi suliţele boante în zilele noastre, dar din când în când pot să ucidă luptătorii şi spectatorii.

Sumba este o insulă de mărimea Jamaicăi din arhipelagul Indonezian care a fost izolată de restul lumii de atât de mult timp că tradițiile animiste locale au supraviețuit până-n ziua de azi. Este locul de desfășurare a bătăliilor ritualice numite Pasola, care se organizează-n fiecare an în Februarie și Martie. Pasola este o luptă între clanuri rivale care o ard călare și-și aruncă sulițe unii către alții pentru a fertiliza solul cu sânge de om.

Pentru a ajunge în Sumba din Bali, ne-am suit într-un mic avion cu elice  şi am zburat vreo oră. Majoritatea pasagerilor erau navetiști sumbanezi, dar erau și surferi musculoși în căutare de valuri libere, afaceriști occidentali și indonezieni, probabil speculatori imobiliari. Terenurile sunt la mare căutare în Sumba, pentru că insula este binecuvântată cu plaje perfecte și se preconizează că va deveni o destinație turistică de mare succes.

În timp ce coboram deasupra câmpurilor de orez brăzdate de palmieri și a dealurilor cutreierate de cai sălbatici, am trecut de pâlcuri de case din bambus acoperite de paie, cu ogrăzi noroiase în care-și făceau veacul porci, găini, câini și alte soiuri de lighioane. În contrast, aeroportul modern, terminat doar pe jumătate, din Tambolaka pare nelalocul lui. Deocamdată, Sumba este mult prea sălbatică pentru a atrage turiștii de ocazie. Clanurile ce populează insula încă mai practică vânătoarea de capete, vrăjitoria și sacrificiile de sânge specifice religiei esoterice Marapu, iar legislația indoneziană permite aplicarea legilor și tradițiilor locale. Noi venisem să filmăm pregătirile pentru bătălia Pasola din Wanukaka, un sat în vestul insulei, unde membrii clanului Praibakul, de la puberi la moși, își pregătiseră sulițele și caii pentru lupta anuală împotriva clanului vecin, Waihura. Lupta era programată să înceapă câteva zile mai târziu, cu toate că asta se putea schimba în funcție de cum citeau șamanii locali luna.

Şamanul Pajura Bapak Kameme Bili savurează o ţigară înaintea meciului anual de box, ce are loc înainte de Pasola.

Înainte de a intra-n Wanukaka, ne-am oprit lângă niște grajduri putrezite de pe marginea drumului, pentru a ne aproviziona cu nucă de betel și țigări de cuișoare Gudang Garam, cadouri pentru șaman și războinicii Pasola. Am aranjat să stăm cu Rudy, un urmaș al familiei regale Mamodo din Wanukaka. Casa lui de la periferia satului era înconjurată de dealuri împădurite și câmpuri de orez, pe care fermierii împingeau pluguri grele de lemn trase de bivoli. Arăta ca o versiune mai frumoasă a secvenței de început din Apocalypse Now. Rudy nu ajunsese încă, așa că sora sa, Monica, ne-a servit cu ceai îndulcit pe veranda din fața casei, care era „împodobită” cu fălci de porc. „Fălcile animalelor și craniile simbolizează belșugul. Arată că familia are multe animale și își permite să mănânce carne”, a explicat ea.

Pe veranda laterală, vărul lui Ruby, Dedi, un tânăr și aprig războinic Pasola, își lustruia sulițele, iar o țigară-i atârna-n colțul buzelor. L-am întrebat despre pregătirile sale. „Nu ne pregătim. Doar mergem acolo și luptăm pentru că trebuie, pentru recoltă”, a zis. „Dacă ești lovit de o suliță și începi să sângerezi, înseamnă că recolta va fi bună”. Dedi a luptat în Pasola de la vârsta de 14 ani și ne-a arătat cicatricile ce-i acopereau tot corpul. „Durerea din momentul în care ești lovit de suliță este incredibilă, mai ales dacă ești nimerit în cap”. S-a oferit să ne ducă la un meci de box fără mănuși din noaptea aceea, numit Pajura și care-n mod tradițional are loc înainte de Pasola. Am acceptat cu entuziasm, nu înainte de a fi avertizați că spectatorii sunt deseori pocniți și că unii luptători își înfășoară pumnii cu pietre, coarne sau cioburi de sticlă. Un bătrân al familiei a adăugat că Pasola era mult mai sângeroasă înainte. „Guvernul a interzis doar de vreo 40 de ani folosirea sulițelor cu vârf metalic și a cuțitelor cu lamă lungă parang, purtate de fiecare sumbanez în timpul luptelor. Acum folosesc sulițe boante”, ne-a spus bătrânul.

După o cină cu tăieței prăjiți și carne de câine, Dedi și prietenii săi, euforici după ce băuseră baxul de bere pe care li-l dădusem, au hotărât că-i timpul să ne îndreptăm către meciurile de box din Teneta. Să mergi călare pe motocicleta unui războinic Pasola beat, pe drumuri de junglă, fără cască, pentru a ajunge la un meci de box fără mânuși ar putea suna alarmant, dar călătoria sub stele a fost destul de mișto. Cred c-am tot mers vreo 45 de minute, pe lângă păduri nesfârșite de palmieri și roiuri de lilieci, când, deodată, drumul s-a terminat lângă un câmp de vegetație ce-mi ajungea pân' la umeri. Dedi și prietenii săi au continuat să tureze motoarele la maximum prin iarba înaltă, până am am ajuns la o cărare îngustă care ducea către plajă. Ajunsesem devreme. Câțiva oameni stăteau pe nisip, trâgând cu sete din țigări Gudang Garams pentru a îndepărta roiurile de țânțari din jur.

Dedi ne-a condus la un cort unde câțiva oameni se adunaseră-n jurul unui șaman care stătea cu picioarele-ncrucişate și-și pregătea nucile betel într-un mojar de lemn. Era Pajuraratu, adică doar pentru o noapte era cel mai cool arbitru de box din lume. Ne-a explicat regulile luptei într-un dialect local, printr-o legendă stufoasă. Povestea era despre un bărbat care se pierduse pe mare și a cărui nevastă se căsătorise cu un alt bărbat, fapt ce a dus la o luptă între clanuri și s-a sfârșit prin schimbul de nyale sfânt, o râmă de mare care apare o dată pe an și determină ziua în care începe Pasola. Chiar ș-așa, nu ne-am dumirit prea tare în privința tehnicilor. Între timp, sute, dacă nu mii de oameni se adunaseră pe plajă și mulți alții coborau treptele aglomerate.

Un şaman care încerca să prindă viermi sfinţi  nyale care vin la mal doar o dată pe an, pentru a vesti ziua luptelor Pasola. Oamenii cred că succesul viitoarelor recolte depinde de culoare viermilor.

Deodată, întreaga mulțime a format un cerc în jurul unei lupte care tocmai începuse. Apoi, au izbucnit lupte aleatorii peste tot. Singura regulă era că dacă un tip din clanul Praibakul dibuia pe cineva din clanul Waihura, trebuiau să pună de-o bătaie. Dedi ne-a reasigurat că șamanul avea scoarță de copac pentru a trata rănile.

Când cameramanul nostru a fost lovit în stomac și politicieni locali alcoolizați au început să se ia la trântă cu lumea, am simțit că-i timpul să ne mișcăm și am petrecut două ore la coadă ca să urcăm scările înguste.

Rudy e consultant legal pentru Fundația Sumba, o organizație caritabilă nonprofit care a construit școli, clinici de tratament pentru malarie și aprovizionează satele cu apă potabilă. În dimineața de după zbor, unul din colegii lui, Claus Bogh, un doctor danez, care își petrecuse mare parte din ultimul deceniu pe insulă, a servit un ceai cu noi pe verandă.

„În Sumba, sângele simbolizează totul, de la mâncare, la război și viață”, ne-a spus. „La Pasola, dacă nu este sânge pe jos, șamanii nu vor opri jocul. Trebuie să se asigure că recolta de orez din anul următor va fi bună. Pentru asta, trebuie să curgă sânge.”

Ne-a spus s-avem grijă. „Un spectator a fost ucis acum câțiva ani. O suliță l-a lovit fix în ochi și s-a stins în zece minute.” Ne-a avertizat că fiecare Pasola se termină-n haos, cu multe aruncări de pietre. De asemenea, ne-a confirmat zvonurile despre clanurile de vânători de capete.

Cel mai cunoscut şaman sumba, Dangu Duka mestecă nuci betel înainte de Pasola.

„Acum vreo doi ani, un clan a răpit o fată pentru că a refuzat să se mărite cu unul din membrii săi. Când clanul fetei a aflat despre asta, au mers după ea, i-au decapitat pe răpitori și au trimis înapoi capetele clanului din care făceau parte. În 1982, cred, a fost o ceartă de proporții între două clanuri și 200 de oameni au fost uciși, toți cu capetele tăiate”.

Mai târziu am aflat că, c-o zi înainte să părăsim insula, șapte oameni au fost decapitați într-o dispută pe terenuri, nu departe de locul în care stătusem noi.

După ce am vorbit cu doctorul danez, Rudy ne-a dus să întâlnim cel mai celebru șaman de pe insulă, Dangu Dulka, a cărui față devenise neagră pe jumătate. „Zeii din ceruri și cei de sub pământ ne spun când trebuie să aibă loc Pasola trimițând viermi nyale. Ne rugăm zeilor la răsărit și apus și măsurăm ciclurile lunare pentru a vedea când vor venii viermii”, a explicat șamanul. De asemena, râmele nyale prezic calitatea culturilor, în funcție de culoare și formă. „Solul are nevoie de sânge”, a zis. „Dacă cineva este ucis în Pasola, este tratată ca o problemă locală, n-are nimic de-a face cu legea indoneziană”.

În tot acest timp, își strivea banane pitang și le mesteca cu praf de cretă și o plantă verde pe care o ținea într-un mic sac de paie. Am încercat și noi. Bananele pitang aveau gust de boabe de cafea înmuiate-n clor. Urmându-i exemplul, am scuipat cantitățile considerabile de salivă roșie pe care nuca le produsese și ne-am bucurat de un sentiment relaxant de euforie.

Seara, ne-am dus în satul sfânt Ububewi, unde trei șamani erau pe cale să dea startul ritualului Pasola. Dedi și prietenii lui ne-au dus până aproape de sat, dar s-au oprit în mijlocul unei drum prăfuit de junglă, unde ne-au spus că trebuie să mergem mai departe pe jos , pentru că zgomotu' motocicletelor ar deranja ceremonia sacră. Când am ajuns în vârful dealului, șamanii se relaxau pe o verandă mestecând banane pitang. Ratasem primul ritual, sacrificarea unor pui pentru a citi viitorul în măruntaiele lor. De-ndată ce lumina lunii a crescut în intensitate și odată ce șamanii și-au pus țoalele festive pe ei, au ridicat coșurile de banane pitang și bidoanele de ulei de cocos și s-au instalat pe un megalit străvechi ce se înălța deasupra junglei și a văii luminate de lună. Au cântat imnuri șamanice şi au zumzăit la lună pentru a chema viermii nyale. Fără a se opri din cântat, au coborât de pe deal pe plajă, unde viermii de mare ar fi trebuit să-și facă apariția.

O suliţă i-a spart nasul acestui luptător Pasola. Cel care a aruncat-o a făcut un dans al victoriei sub aclamările mulţimii. Sumbanezii depind de recolta de orez şi cred că trebuie să verse sânge pentru a fertiliza solul.

I-am urmat, încercând pe cât posibil să evităm crevasele adânci abia vizibile în întuneric. În timp ce mergeam, mai mulți săteni ni s-au alăturat. Am ajuns pe plajă la primele ore ale dimineții şi am privit răsăritul în timp ce șamanii intrau în mare pentru a prinde viermii pe care-i tot chemau de la miezul nopții. După 20 de minute, au venit înapoi pe plajă cu prada. Sute de oameni s-au înghesuit pentru a auzi previziunile legate de viitoarea recoltă. Viermii din acel an erau verzi și maro. Verdele arăta că plantațiile de orez vor fi acoperite de mușchi, iar maroniul avertiza în privința unor probleme cauzate de insecte. Nu erau vești prea grozave. Pe la şapte dimineața, luptătorii Pasola au venit călare pe caii lor împopoțonați. Când soarele era deasupra lor, a început prima luptă. Veneau tot mai mulți oameni, se înghesuiau să ajungă mai aproape de sulițele zburătoare. După o oră jumate, războinicii Pasola, acum deja încălziți,  au plecat spre cealaltă parte a satului.

Mii de oameni s-au adunat, toți încercau să ajungă mai în față. Unii s-au cățărat în copaci pentru a vedea mai bine. Luptătorii, care lansau neobosiți sulițe unii către alții, nu păreau să simtă căldura și dădeau impresia că nu le este frică de nimic. Ei cred că moartea în timpul luptei este onorabilă și c-așa te poți alătura strămoșilor tăi. De fiecare dată când cineva era lovit, războinicul care aruncase sulița își ridica mâinile-n aer victorios, iar membrii clanului său aclamau.

Câteva ore mai târziu, bronzul nostru se apropia de gradul unor arsuri de gradul doi. Puţin înainte de trei dup-amiaza, când simţea că lupta nu se va termina niciodată, cameramanul nostru, disperat după umbră, a furat umbrela înflorată a unei familii pentru a trage un pui de somn sub ea. Tocmai când se instalase-ntr-o poziție confortabilă, membrii unui clan, enervați de lipsa vărsării de sânge, au început să arunce pietre către luptători și mulțime. În acel moment, poliția înarmată indoneziană, care până atunci nu prea-și făcuseră simțită prezența, au tras focuri de mitralieră-n aer, ca să provoace panică și să împrăştie astfel mulțimea, inclusiv pe războinicii călare.

Așa cum a promis Claus, Pasola s-a încheiat în haos. Dedi, care a luptat cu îndârjire mult timp, a făcut un tur final al victoriei, iar ochii îi sticleau a mândrie. Apoi a călărit spre casă, unde ne-am alăturat lui și familiei sale pentru ospățul Pasola. În timp ce am moțăit pe veranda lui Dedi, între preparate de orez, tocană de câine, orez prăjit cu viermi nyale și pitangs, m-a lovit gândul că Pasola nu este neapărat despre vărsare de sânge și are mai mult de-a face cu restabilirea păcii, îndepărtarea agresiunii și rezolvarea disputelor dintre clanuri. Odată ce-ai trecut peste frica de a fi călcat în picioare sau lovit de sulițe, haosul pare de-a dreptul eliberator.

Traducere: Răzvan Filip

Vezi și documentarul Sacrificii cu sânge în Sumba