Salvați pădurile României!

FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

Salvați pădurile României!

Sute de mii de hectare au fost înstrăinate între 2003 și 2013 către fonduri de investiții străine, iar unele tranzacţii au avut la bază retrocedări frauduloase.
Ioana Moldoveanu
Bucharest, RO

În ultimii 20 de ani s-au tăiat ilegal 366 000 de hectare de pădure, care au cauzat peste cinci miliarde de euro. Așa spune Federația proprietarilor de păduri și pășuni din România - Nostra Silva, care va ieși sâmbătă la un marș de protest în centrul Bucureștiului. Noi știm însă că suma hectarelor e aproape dublă, în urma unui interviu dat de doi ingineri silvici de la asociația World Wide Fund for Nature, luna asta pentru VICE.

Publicitate

Pe lângă defrișările astea, alte sute de mii de hectare au fost înstrăinate între 2003 și 2013 către fonduri de investiții străine, iar unele tranzacţii au avut la bază retrocedări frauduloase. De exemplu, s-au vândut munţii Puru, Galbenu, Petrimanu, obţinuţi cu acte false şi înstrăinaţi unor investitori din Austria.

În plus, Ministerul Agriculturii, care ar trebui să susțină sectorul silvic, a propus zero subvenții din banii europeni între 2014 și 2020, în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală. Cu toate astea, programul a costat trei milioane jumătate de euro fără TVA și a fost întocmit de o firmă austriacă.

Oamenii vor scanda Sâmbătă, între orele 14-17, pe ruta Dealul Mitropoliei - Piața Unirii - Piața Universității împotriva tăierilor ilegale de păduri, a falimentării și înstrăinării lor. Dacă nu-ți miști curul pentru aer curat, măcar semnează petiția Salvați Pădurile României! de la calculatorul tău din biroul cu aer reciclat.