Săruri de baie, orgii, crime și software anti-virus

John McAfee

Dacă ai ceva de învățat de la multimiliardarul căutat de poliție John McAfee e faptul că drogul psihoactiv MDPV, cunoscut sub numele de sare de baie, se absoarbe cel mai bine prin metoda rectală. „Cântăriți cu grijă doza,” a scris McAfee pe un forum acum doi ani. „Aplicați o cantitate mică de salivă pe degetul mijlociu, apăsați-l pe doza pregătită și introduceți. Nu doare atât de mult cât vă închipuiți. Dacă îmi urmați sfatul, care poate părea scârbos unora dintre voi, veți fi răsplătiți pe măsură.”

Și nu se lăuda degeaba. John McAfee trăiește clipa mai mult decât 99,9 la sută din populația lumii.

A făcut yoga sexuală. A practicat sportul ridicol de fatal numit aerotrekking. A investit în iahturi, laboratoare chimice, bodyguarzi și arme și și-a băgat penisul în cât mai multe domnișoare posibil. Sfântul Graal era reprezentat pentru el, conform spuselor prietenilor apropiați, de „drogurile care induc femeilor un comportament sexual exagerat”. Trăia pentru plăcere. Pentru cele mai simple și mărunte plăceri.

Dar acum cineva a murit și nimic nu mai pare atât de distractiv.

Gregory Faull

Sâmbăta trecută, în casa lui din Belize, poliția a găsit trupul neînsuflețit al vecinului lui, Gregory Faull, împușcat în ceafă. De atunci, părintele software-ului anti-virus a fost pe fugă, oferind updateuri despre situația lui revistei Wired. Da, revistei Wired.

Le-a dezvăluit că și-a vopsit părul ca să se deghizeze. A spus că s-a ascuns de polițiștii care îi investigau casa îngropându-se în nisip, cu o cutie de carton peste cap. A afirmat că toată chestia era o conspirație împotriva lui, ca orice om care are ca pasiune drogul inducător de paranoia MDPV. Și, în caz că mai era nevoie de dovezi că e dezechilibrat mintal, s-a comparat cu Julian Assange.

Înainte să se nască omul care deține Tumblr, McAfee era regele protecției anti-virus. Inginer la Lockheed în anii’80, a pierdut o grămadă de timp încercând să repare erorile cauzate de viruși, după care i-a venit ideea unui program care să le șteargă automat. Prin 1992, compania McAfee era publică și a avut un profit de 100 de milioane. Prin 1994, a spus tuturor că Virusul Michelangelor o să distrugă toate computerele din lume pe 6 martie. Dar nu s-a întâmplat așa. A picat de prost. Dar era și bogat. Incredibil de bogat. S-a pensionat la 47 de ani. Ce urma să facă un om cu ambiția și viziunea lui pentru tot restul vieții?

Răspunsul, după cum s-a dovedit, a fost „s-o ia tot mai razna”. Un răspuns valabil pentru alte generații de bogătani plini de imaginație dinaintea lui.

Pe vremuri, McAfee fusese un adolescent hipiot. A urmat același drum de la Delhi la Nepal pe care l-a parcurs și Steve Jobs cu luni înainte să se hotărască să înființeze Apple. Dacă Jobs s-a dovedi a fi un Beatle al tehnologiei post-Maharishi, McAfee pare acum un Charles Manson. La fel ca Manson, a folosit tot acel focus spiritual pentru a-și descătușa mintea de barierele sociale. În lumea lui nu exista moralitate pioasă burgheză. Existau doar droguri, sex, putere și colecții de câini și arme.

Casa în care locuia fanul sărurilor de baie și al aerotrekking-ului, John McAfee

Sigur că da, toți afirmăm că dacă am fi super bogați, am ajuta umanitatea să evolueze. Am construi un orfelinat. Am face turul lumii. Dar cu toții știm că am folosi banii ăia ca să ne-o tragem cât mai mult. Am crea un complex fortificat într-un stat semi-sălbatic. Am construi, la fel ca McAfee, un templu yoghin sexual în care ne-am înconjura de femei vagaboande care ar depinde de noi din punct de vedere financiar. Am plăti cu inaima împăcată 150 de dolari taxiurilor care aduc din San Pedro femei noi care să se alăture petrecerilor poliamoroase alimentate de săruri de baie. Am putea dona, la fel ca McAfee, un iaht de milioane de dolari paznicului de coastă din Belize, sperând că o să treacă cu vederea chimicalele ciudate pe care le inventăm în laborator.

Tragedia lui McAfee se aseamănă cu cea a lui Midas. Dacă ar fi lucrat pentru Taco Bell în loc de Lockheed, astăzi McAfee ar merge de dimineață la muncă la fel ca toată lumea. Dar în loc de asta, societatea i-a dat deodată cuiva cu inteligența emoțională a unui cartof o sută de milioane de dolari. După care s-a alarmat când 20 de ani mai târziu, decizia s-a dovedit a fi una proastă.

E o poveste tristă. Dar nu e singura din istoria economiei. De 20 de ani ni se bagă pe gât povești glorioase cu vrăjitori ai tehnologiei care au făcut primul miliard dintr-un foc. Când oamenii ăștia se îndepărtează de companiile pe care le-au înființat și se trezesc liberi în lume cu cecuri infinite, așteptați-vă să se întâmple cele mai ciudate lucruri. Ce-o să facă puțoiul ăla de Zuckerberg când ajunge la 35 de ani? O să mai aibă 50 de ani de trăit. Imaginați-vă în ce Caligula corporatist s-ar putea transforma miliardarul când ajunge la vârsta lui McAfee.

Silicon Valley a fost construit pe vremuri pe baza unui optimism naiv conform căruia tipii de treabă vor conduce tehnologia următoarelor generații. Motto-ul Google includea expresia „Nu fi rău”. Dar nu există niciodată garanția că va fi respectat. E august 1969, iar epoca de pace și dragoste a software-ului a eliberat niște minți, dar le-a distrus pe altele. Pun pariu pe zece dolari că în zece ani, tipii de la MySpace o să le amenințe cu pistolul pe două prostituate minore care cerșesc îndurare într-o cameră de hotel din Bangkok.

Urmăriți-l pe Gavin pe Twitter: @hurtgavinhaynes

Traducere: Oana Maria Zaharia