FYI.

This story is over 5 years old.

High hui

Familiile victimelor care au murit de supradoză din cauza Silk Road s-au răzbunat

Vineri, operatorul site-ului Silk Road, Ross Ulbricht, a fost condamnat la închisoare pe viață.

Vineri, operatorul site-ului Silk Road, Ross Ulbricht, a fost condamnat la închisoare pe viață. În timpul procesului, rudele persoanelor care au murit din cauza drogurilor cumpărate pe site au încercat să convingă juriul că infracțiunile lui Ulbricht au făcut victime.

Guvernul a prezentat tribunalului cinci scrisori de la părinții și frații a trei persoane care au murit după ce au luat droguri cumpărate de pe Silk Road.

Publicitate

În scrisori, rudele victimelor susțin că cei dragi lor ar fi încă în viață dacă n-ar fi existat Silk Road. Mai mulți au insistat ca judecătorul să-i dea lui Ulbricht cea mai dură sentință posibilă: închisoare pe viață.

Într-o scrisoare, tatăl unei victime pe nume Bryan a spus că a fost atât de șocat de moartea prin supradoză de heroină a fiului său, atlet recunoscut, încât a angajat o echipă de detectivi să investigheze cazul. A spus că echipa a descoperit că fiul său făcuse tranzacții pe Silk Road, inclusiv cea care dusese la moartea lui. A spus că au descoperit că Bryan mai încercase droguri în trecut, dar nu făcuse excese și îi mergea bine până să descopere Silk Road în 2013.

„Investigația noastră a descoperit că Bryan, care se lupta din greu cu dorința de a lua din nou heroină, a fost convins s-o facă pentru că site-ul era foarte accesibil și i se respecta anonimitatea", a scris tatăl lui Bryan.

Tatăl a povestit cum anonimitatea și accesibilitatea site-ului a extins piața pentru droguri ilicite și l-a îmbogățit pe Ulbricht. A numit site-ul „malefic" și pe Ulbricht „un sociopat".

Tatăl a avut câteva cuvinte dure și pentru susținătorii lui Ulbricht care spun că site-ul a scăzut violența cauzată de consumul de droguri și cazurile de moarte prin supradoză.

„De când a fost arestat Ulbricht, familia noastră a fost asaltată de declarațiile suporterilor lui care îl proclamă „erou". Le spun tuturor că infracțiunile lui Ulbricht n-au făcut victime și că atitudinea guvernului față de el e nedreaptă", a scris el. „Evident că declarațiile lor sunt nu numai ofensatoare, dar și false și absurde."

Publicitate

Sora victimei a scris și ea că Ulbricht ar trebui să primească cea mai dură sentință permisă de lege, pentru a descuraja înființarea altor site-uri pe genul Silk Road.

În scrisori au fost incluse și declarații din partea mamei și fiicei unei victime pe nume Preston Bridge, un adolescent australian care a sărit de la balcon și a murit după ce a luat droguri cumpărate de pe Silk Road. Se crede că ar fi fost vorba de LSD sintetic.

Nu am nicio îndoială că Preston ar fi în viață astăzi dacă n-ar fi luat drogurile cumpărate de pe Silk Road, a scris sora victimei, Aimee. A spus că după moartea fratelui are tendințe sinucigașe și ia antidepresive.

În scrisoarea finală, o mamă povestește cum și-a pierdut fiul din cauza drogurilor de pe Silk Road. A spus că fiul ei se lupta cu dependența de ani de zile, dar Silk Road i-a facilitat accesul la droguri.

„De multe ori m-am temut că o să mă trezesc la ușă cu un necunoscut căruia Jake îi datora bani. Uneori mă temeam pentru siguranța noastră", a scris ea. „Se pare că ar fi trebuit să mă tem mai degrabă de internet. Internetul face totul prea ușor. Silk Road îi ajuta pe oameni să cumpere și să vândă droguri în siguranță, oferea o platformă căreia i-au căzut victime persoanele slabe și vulnerabile. "

Traducere: Oana Maria Zaharia

Urmărește VICE pe Facebook.

Mai multe despre partea întunecată a internetului:
Petreceri techno și polo cu capre moarte la Festivalul Silk Road Droguri, pedofili şi asasini pe Deep Web În Rusia poți angaja asasini plătiți ca și cum ai comanda pizza