Sectanţii bunului simţ

Ilustrație: Sam Taylor

Citesc uluit cum un critic literar (pe nume Daniel Cristea-Enache) îl muştruluieşte public pe un traducător şi scriitor român, stabilit demult dincolo de graniţe (pe nume Jan Cornelius). Îi reproşează că a fost plătit din bani publici, adică din impozitele românilor. Mai exact, un critic literar, şi nu unul oarecare, un neica nimeni apărut peste noapte, ci unul care este considerat chiar important – nu ştiu exact pe ce merite – în „structura” lumii literare, este foarte indignat că un nesimţit de traducător român a fost plătit pentru că a muncit şi a ajutat literatura română să spargă graniţele. A fost plătit puţin, oricum, comparând preţurile unei traduceri cu orice altă ţară normală, care se asigură să-şi promoveze afară cultura.

Răspunsul lui Jan este uluitor, aproape ajunge să se scuze, să se apere, pentru că a fost plătit pentru serviciile sale, ca orice individ angajat în acest sistem capitalist: „Şi, oare, dacă ICR m-ar fi plătit efectiv pentru toate traducerile, ar trebui să-mi fie, ar trebui să le fie traducătorilor ruşine să ia bani de la ţara pentru care lucrează? N-am furat acei bani, am muncit pentru ei. Am muncit pentru cultura română”.

Cu câteva ore înainte aflasem că directorul Akademie Schloss Solitude, domnul Jean-Baptiste Joly, pe care am avut şi eu onoarea să-l cunosc, când am primit o bursă în Germania acum doi ani, ca de altfel mulţi autori români care au beneficiat de sprijin din partea acestei instituţii, îi transmite public lui Radu Boroianu, secretar de stat în Ministerul Culturii, să facă, domnule ceva, pentru autorii români, că „sunt incredibil de săraci, n-au niciun fel de sprijin şi condiţii pentru a crea. În felul ăsta literatura română va dispărea…”. Ca un soi de consolare pentru directorul Academiei, domnul secretar de stat a spus că „nu doar scriitorii suferă de sărăcie în România, ci şi artiştii plastici şi alte categorii de artişti”, relateaza Radu Aldulescu, cel care ne spune povestea. Problema statutului român, să înţeleg, era dacă am fi câştigat ceva, noi scriitorii, în a cărei breaslă, nu foarte mândru, mă regăsesc şi eu.

Despre felul cum au fost trataţi de mass-media şi învârtiţi în jocurile lor mizerabil-politice un Cărtărescu sau un Patapievici, nici nu vreau să-mi amintesc.

Două ore mai târziu, nimeresc pe Youtube un interviu cu Vizante, al cărui fan (nedeclarat, evident) sunt. Actor de rangul întâi, povesteşte la emisiunea Brandu lu Chinezu, că indiferent dacă joacă o sută de piese sau una, el primeşte acelaşi salariu fix, ca angajat la teatru de stat: 1 600 lei. Cu banii ăştia continuă poate să­-i ia copilului său pâine, lapte, dar nu poate să-l şi educe, să-i cumpere o carte sau să­-l trimită să vadă lumea. Noroc cu alte proiecte…

La related, aceeaşi emisiune, un interviu cu Florin Piersic Jr.. Nu mă abţin şi clickuiesc. La sfârşit vorbeşte despre cărţi şi menţionează că noi, ăştia care mai citim, ăştia normali adică, nu care citesc non-stop, zilnic, ci aşa, din când în când, suntem deja o sectă. Inevitabil ajung şi la interivul cu Dragoş Bucurenci care e întrebat pe ce a spart 200 000 de euro sau pe-acolo în SUA, la Standford. Da, zice, într-o lume în care cu banii ăştia lumea îşi ia o maşină sau o casă, eu i-am investit în educaţie. Și râde. Dar cam râde singur, în jur o linişte cinică cuprinde camera în care se filma şi ai senzaţia că ea năvăleşte de-acolo în tot oraşul.

Recent, de vreo două luni adică, mă aflu în Timişoara, lucrez de zor în linişte la romanul meu, pe care îl tot pregătesc de doi ani. Am marele confort de a fi fost primit de viitorul meu socru, scriitorul şi profesorul universitar Daniel Vighi, la al cărui laptop tastez și aceste rânduri. Într-o zi îl văd foarte mâhnit şi nici n-apuc să-l întreb ce i s-a întâmplat, că-mi şi spune că nişte studenţi i-au făcut reclamaţii scrise pentru că, la Facultatea de Litere fiind, îi trimite pe la lansări de carte să ia contact cu autorii contemporani şi mai mult, îşi permite s-o predea pe Hertha Muller, în loc de Păunescu.

Îmi doresc să am o concluzie, dar exemplele pot continua. Mi-am actualizat CV-ul în schimb, c-o să-mi caut cât de curând de muncă, şi-am trecut la hobby-uri bunul simţ.

Andrei Ruse este scriitor, promoter cultural și inițiator al proiectului Hyperliteratura.ro Urmăriți-l pe Andrei pe blogul său.