FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Selfie-urile te fac să te crezi mai sexy decât ești în realitate

Selfie-urile au schimbat modul în care ne vedem noi pe noi.

Fotografie de Patrick Nygren, via Flickr

E clar, selfie-urile au acaparat lumea modernă. Le facem vineri noaptea când suntem în club, când călătorim prin lume în vacanțe sau în cele mai prețioase momente ale vieții noastre. Ba câteodată chiar le folosim în loc de interviuri pentru job. Dar toată această nebunie a selfie-urilor a schimbat fundamental modul în care te văd oamenii și, în același timp, modul în care ne vedem noi pe noi, arată ultimele cercetări.

Publicitate

Un studiu al Universității din Toronto spune că selfie-urile te fac să fii considerat mai narcisist de către oamenii din jurul tău. În plus, dacă ești unul din cei care își fac selfie-uri oriunde apucă, e posibil să ajungi să ai o părere deformat de bună despre tine. Sigur, toate chestiile astea sunt destul de evidente, dar acum sunt confirmate și de știință.

Cercetătorii au realizat studiul ăsta pe 198 de persoane, dintre care o sută spuneau despre ei că își fac regulat selfie-uri. Toți subiecții și-au făcut câte un selfie, dar și un portret de modă veche, după care s-au evaluat pe ei înșiși. Au estimat cât de atractive și simpatice vor considera prietenii lor cele două fotografii, dacă le postează pe social media. Apoi, cercetătorii i-au rugat pe oamenii din public să se uite pe fotografiile celor 198 de subiecți și să le evalueze: cât de atractiv, simpatic și narcisist pare că e cel din poze.

Nu doar că cei mai mulți participanți aveau impresia că arată mult mai bine în poze decât credeau oamenii din public, dar aceștia din urmă au apreciat, în general, mai mult portretele decât selfie-urile. În plus, oamenii din public au considerat că entuziaștii de selfie-uri sunt semnificativ mai narcisiști în selfie-urile lor decât restul.

Citește și: E ok să râzi când cineva moare din cauza unui selfie?

Studiul sugerează, deci, că să-ți faci selfie-uri nu e decât un mod de a le arăta oamenilor ce vrei tu să vadă, dar nu neapărat și ce vede restul lumii. Iar chestia asta poate fi considerată narcisistă și, în final, să te facă să te simți mai sexy decât ești cu adevărat. Dar, hei, până la urmă, ce e rău cu puțină iubire de sine? Până una-alta, suntem în Luna Masturbării, deci e în regulă.

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe despre selfie-uri:
Doctorii au început să-și facă selfie-uri lângă vaginele femeilor, în timpul nașterii
Am vorbit despre selfie-uri cu Mihai Trăistariu
Lasă-mi bățul de selfie în pace