FYI.

This story is over 5 years old.

18+

De acum poți să dai comandă de sex oral virtual

BlowCast permite unui utilizator să cumpere o partidă simulată de sex oral de la zeci de videochatiste amatoare sau profesioniste.
sexul-in-realitate-virtuala

Când vine vorba de inovații tehnologice, trebuie doar să te uiți la industria pornografiei ca să vezi viitorul. După ce a adoptat toate tehnologiile care apar, industria de divertisment pentru adulți a trecut prin tot de la e-commerce la streaming de videouri, așa că e clar că e la curent cu avangarda ultimelor revoluții din tehnologie: realitatea virtuală și internetul lucrurilor.

Publicitate

În acest moment sexul în realitate virtuală și dildo-urile conectate la internet (aka teledildonics) țin de trecut, pentru că o platformă de videochat numită CamSoda (aceeași companie care i-a oferit lui Ken Bone o sută de mii de dolari ca să facă un livestream sexy) vrea să ducă tehnologiile astea la următorul nivel cu BlowCast, o piață cu sex oral la comandă.

În esență, BlowCast permite unui utilizator să cumpere o partidă simulată de sex oral de la zeci de videochatiste amatoare sau profesioniste. Treaba funcționează în felul următor: o videochatistă care vrea să ofere un blowjob simulat primește un Kiiroo Pearl, un dildo cu vibrații care a fost modificat de CamSoda să strângă informații senzoriale în timp ce modelul face o felație dispozitivului. Informațiile astea sunt încărcate apoi într-un depozit din BlowCast și un utilizator poate alege un blowjob în funcție de model și de recenziile altor useri.

Clientul va avea un „tub" conectat la internet (de fapt un Fleshlight high-tech) care preia informațiile senzoriale de la dildoul videochtistei și le redă în tub. Când e completat de un clip, simulează experiența unui blowjob de la un anumit model.

Publicitate

Deși ți se pare că sună bine-n teorie, există niște provocări tehnice care trebuie depășite.

„Asta nu se simte ca sexul real cu o persoană, dar e cel mai mișto lucru pe care-l poți obține din mediul ăsta până-n momentul de față", a declarat pentru Motherboard președintele CamSoda Daron Lundeen. „Transferă ceea ce se întâmplă, ca să simți exact ce fac fetele respective dispozitivului."

Dar cum stă treaba în privința siguranței dispozitivului? Hackerii au arătat deja că teledildonics-urile existente permit accesul și unei a treia persoane, care, pe lângă detaliile intime, vine și cu un risc asupra sănătății, dacă ai un motor capabil să aplice presiune puternică în jurul penisului.

În cazul BlowCast, dispozitivele sale sunt găzduite de rețeaua Kiiroo, iar Lundeen spune că cele două companii au avut o groază de discuții despre siguranța utilizatorilor.

„La CamSoda încercăm să facem tot ce ne stă în putință ca să ne protejăm utilizatorii, de aceea instrumentul folosește rețeaua Kiiroo în care avem încredere că-și poate administra dispozitivele", a zis Lundeen. „Dar nu poți să nu le oferi oamenilor o nouă tehnologie doar pentru că ți-e teamă că există vreun hacker prin preajmă."

Lăsând la o parte problemele de securitate, Lundeen și colegii săi de la CamSoda văd în BlowCast vârful aisbergului când vine vorba de sex virtual. Dacă videochatista se află în posesia unuia dintre dildourile hackuite de CamSoda, iar clientul are un tub, atunci blowjoburile pot avea loc în timp real în loc să descarci din biblioteca BlowCast o variantă de blowjob înregistrată.

Publicitate

Lundeen speră că odată ce mai mulți oameni încep să folosească serviciul, non-profesioniștii vor urca și ei blowjoburi simulate pe site, doar ca să se dea mari.

„Sunt o groază de oameni care-s curioși cum fac felații", a zis Lundeen pentru Motherboard. „Vom trimite dispozitivul de înregistrare tuturor, deci toți vor putea să încarce un blowjob. Asta înseamnă oameni reali care au parte de experiențe reale de sex virtual."

Citește și Cum mi-am depășit teama de sex oral

Conform lui Lundeen, există și potențialul ideii de siguranță sexuală prin BlowCast în viitor. El aduce în discuție un soi de glory hole virtual unde sursa sexului oral simulat e necunoscută utilizatorului, ar putea fi un bărbat, o femeie sau cineva care nu se identifică cu niciun sex.

Pentru moment, BlowCast găzduiește doar blowjoburi simulate de la 50 de modele diferite care lucrează cu CamSoda. Dacă un client are 250 de dolari de cheltuit pe un tub, atunci poate accesa și toate blowjoburile astea gratis pentru primele 30 de zile. Până la urmă, toate blowjoburile vor fi disponibile pentru o taxă unică de un dolar fiecare.

Urmărește VICE pe Facebook

Mai citește despre sex oral:
La ce se gândesc oamenii când fac sex oral
Dieta alimentară influențează gustul spermei
Cum te ajută datul de limbi la sănătate