FYI.

This story is over 5 years old.

18+

Cum te ajută datul de limbi la sănătate

Vaginul e plin de bacterii sănătoase și îi dă peste nas chiar și Activiei.

Vaginul tău e plin de aceleași bacterii probiotice pe care ți le pun ăștia și-n toate produsele sănătoase, de la iaurt la ceaiul kombucha. Dacă vaginul e plin de bacterii sănătoase și oamenii bagă-n ei câte bacterii sănătoase pot, atunci de ce se nu mâncăm mai mult din vagin?

Până la vârsta asta ar fi trebuit să afli că vaginul adăpostește miliarde de bacterii. Termenul oficial pentru ecosistemul ăsta genital este microbiomul vaginal, dar mie-mi place să-i spun gașca mea personală din păsărică. Numai că nu-i ca gașca aia cu care o arde Leonardo DiCaprio ca să-i facă bine la orgoliu. Microbiomul vaginal nu lasă bacteriile rele să înflorească și să preia controlul asupra pizdei. 70% dintre vagine conțin preponderent aceeași specie de Lactobacillus, care produce acid lactic și păstrează nivelul pH-ului acolo jos la pragul de 4,5.

Publicitate

Știi pe unde se mai găsește Lactobacillus? La tine-n intestin. Bacteriilor din intestinul tău li se mai spune frecvent și probiotice. Flora asta poate să afecteze tot, de la digestie la alergii și eczeme la sindromul Alzheimer. Pe măsură ce se-adună studiile despre importanța bacteriilor intestinale, piața e inundată de produse care pretind c-o să te-ajute să-ți reglezi propriul ecosistem de pădure tropicală. Probioticele sunt adăugate la mâncăruri gen iaurt, dar și la alte chestii, precum șamponul și crema de ras.

Dar nu pot să nu mă gândesc că nu ne folosim de-o scurtătură simplă, care ne-ar face tuturor viața mai ușoară. Dacă vaginul e plin de bacterii sănătoase și oamenii bagă-n ei câte bacterii sănătoase pot, atunci de ce să nu ne înfruptăm mai mult din vagin?

„Cred c-ar fi posibil, dar mai degrabă improbabil", zice d-na dr. Helena Mendes-Soares de la Mayo Clinic. „Nu știu de niciun studiu care să [se fi] interesat de chestia asta". Jur că nu pot să-mi dau seama de ce nu.

Ca să fie folositor pe post de probiotic, lichidul vaginal ar trebui să conțină destule bacterii sănătoase încât să se simtă efectul, care în Canada și-n Italia e definit drept un miliard de unități care formează colonii per porție. În plus, bacteriile ar trebui să poată să treacă în siguranță în intestinul gros (unde o ard bacteriile astea sănătoase), fără să fie distruse de sucul gastric.

Citește și De ce e mai bine să nu faci sex oral

Publicitate

Câte bacterii sunt într-o porție de pizdă? Mai mult, cât ar fi o porție? Conform dr. Mendes-Soares, într-un gram de lichid vaginal se află circa 100,000, până la 100 de milioane de celule de Lactobacillus. Deci, pentru ca o ședință de stat cu fața cuiva între picioare să aibă proprietăți probiotice, persoana călărită ar trebui să înghită între zece și 10 000 de grame (10 kilograme) de lichid vaginal. Una dintre astea două variante pare fezabilă. Cealaltă, mai puțin.

Să presupunem că ai o pădure de-asta tropicală mai luxuriantă, deci partenerul tău nu trebuie să înghită decât zece grame. Cum am putea să ne asigurăm că astea zece grame ajung intacte în intestinul gros? Un studiu din 2005 a arătat că prezența glucozei în sucurile gastrice protejează Lactobacilli, în timp ce traversează tractul gastro-intestinal. Fluidul din pizdă nu e neapărat recunoscut pentru conținutul său ridicat de glucoză. Dar dacă mânânci mâncare înainte să treci la alte chestii, ai șanse să-ți iei zaharurile de care ai nevoie în sucurile gastrice. Bacteria lactobacilli e în mod natural rezistentă la aciditate, deci are șanse să ajungă din gură în intestin, chiar și fără un scut de glucoză.

Cu toate astea, o altă problemă când încerci să vânezi probiotice din natură e cea a contaminării. Când îi faci sex oral cuiva, „se mai transmit și alți membri actuali ai comunității", spune Mendes-Soares, „și buni și dăunători". Cu alte cuvinte, e posibil să înghiți și Lactobacilli, dar și alte bacterii dăunătoare. Apoi, trebuie să mai iei în calcul și riscul de BTS-uri.

Publicitate

Pentru unii, partea problematică a formulării „pizdă cu probiotice" e aia cu probioticele. Într-o postare pe blog din 2009, doctorul Mark Crislip, specialist în boli infecțioase și autor de podcast-uri, s-a declarat sceptic cu privire la toată industria probioticelor. Una dintre rezervele sale majore a fost că speciile de Lactobacillus și Bifidobacterium care se găsesc în probiotice nu-s neapărat aceleași specii care se găsesc și-n corpul uman. Din punctul ăsta de vedere, fluidul vaginal se pișă pe Activia. Știm sigur că-i același tip de bacterie ca cel care se mai găsește prin corpul uman, pentru că, iată, provine dintr-un corp uman. Mergem direct la sursă.

Încă n-avem un verdict clar dacă probioticele chiar sunt atât de sănătoase pe cât vrea să te convingă Jamie Lee Curtis. Există destule dovezi științifice că probioticele pot să aibă un efect asupra sindromul colonului iritabil, diareei provocate de antibiotice și alte probleme gastrointestinale. Dar n-avem la fel de multe dovezi că a lua probiotice are efecte pozitive pentru sănătate pe termen lung, care-ar putea să-ți prelungească viața. Există studii inițiale despre efectul pozitiv al Lactobacillus asupra colesterolului. Asta ar fi o chestie super importantă, pentru că bolile de inimă sunt principalul ucigaș în State. Până acum, rezultatele arată promițător, dar studiile au conchis că e nevoie de mai multă muncă de cercetare.

Cu o chestie sunt de acord și ăia din tabăra pro-probiotice și-ăia din tabăra anti: probioticele îți rămân în sistem doar dacă refaci rezerva în mod regulat. Ca toate celelalte chestii din dietă, fofoloanca are efecte benefice asupra sănătății doar dac-o mănânci regulat.

Traducere: Ioana Pelehatăi

Urmărește VICE pe Facebook

Mai citește despre sexul oral:
Sunt un bărbat heterosexual și nu fac sex oral
Cum mi-am depășit teama de sex oral
De ce unii bărbați nu vor să facă sex oral