Îți dai seama ce fel de oameni locuiesc într-un bloc după afișele de la avizier. Eu am stat vreo trei ani într-o garsonieră, într-un bloc securist din centrul Bucureștiului. Știu că era securist pentru că ședințele de bloc se numeau, iar când se întâmplau, președintele vorbea de la o catedră, în fața a două rânduri de bănci, în holul blocului. Se făcea prezența, exista o ordine de zi și se votau hotărâri de bloc. Dacă le încălcai, te lua dracu', te scoteau în fața blocului și dădeai socoteală, inclusiv pentru absențe. Din cauza asta, dacă ședința mă prindea în casă, acolo rămâneam trei-patru ore până se termina, indiferent de cum îmi dădea asta programul peste cap. Dar cum de ce ți-e frică nu scapi, m-am trezit într-o vineri, după ce miercuri împlinisem în garsoniera mea 23 de ani alături de 27 de oameni, cu o gloată de vecini la ușă care se uitau la mine ca agent Smith din Matrix și mi-au zis: „Domnișoară, apartamentul 16 a fost unul dintre punctele de pe ordinea de zi de la ședința de bloc de astăzi". M-a trecut un fior rece pe șira spinării și le-am promis că n-am să mai împlinesc niciodată 23 de ani.
După asta m-am mutat într-un bloc de creștini, unde în hol nu se mai întâmplă lunar dări de seamă, ci are loc un fel de social media analog, în care avizierul este wall-ul administratorului, unde postează orice, de la întreținere, la urări de bine și insulte. Câteodată primește like, tot analog.
Administratorul are un dușman care îi fură lista de la avizier și face diverse rele blocului numai ca să îl rănească pe el. Eu bănuiesc că dușmanul este o vecină de pe la ultimele etaje, care a venit odată la mine să mă convingă că administratorul fură și să-l dau la ziar. Discuția asta probabil că ne-a apropiat foarte mult pentru că, de atunci, de câte ori mă vede mă întreabă când mă mărit.
De altfel, în lift miroase mereu a urină, dar cu asta s-au obișnuit și nu se mai întreabă„care e nemernicul(a) care se pișă pe podeua liftului". E OK să te piși în lift, atâta timp cât nu arunci cu apă după omul de serviciu. Aici nu mai cred că e implicată vecina de sus.
Coșul din colț este chiar Recycle Bin, acolo se aruncă spam-ul sosit în cutia poștală. Unde e hidrantul, pe dreapta, nu se vede, stau niște stikere cu programul Rokolectiv. Când a fost, eu am postat. De Crăciun, se împodobește avizierul cu globuri și cu beteală. Și cu o icoană.
Tot de Crăciun, cuvintele sfinte se bolduiesc cu altă culoare.
De 1 martie, noi, femeile, primim mărțișor.
În fiecare an altul.
De 8 martie primim o floare. Îmi place că menționează mereu că sunt 43 de apartamente. E ca un punct de reper. N-am să uit niciodată că stau într-un bloc cu 43 de apartamente, indiferent cât de amețită sunt și cât de târziu ajung acasă. E ca o prelungire de adresă. „Unde stați?" „La un apartament din cele 43".
Ai spune că e reply, dar eu numesc asta like analog.
Când găsește o imagine care face cât o mie de cuvinte, administratorul postează pliante. A se remarca cât de mult muncesc ăia de la deranjamente lift.
Asta e nasol, dar anunțul trebuie făcut cumva și așa e cel mai ieftin. Și cel mai diplomat. E echivalentul mesajului de facebook „Toată lumea care a dat like vecinului de la apartamentul 21 este invitată să dea acum attending la acest event". Eu dau mereu Maybe.
Publicitate
Publicitate