După ce articolul meu despre dreapta românească din online a fost share-uit de părerologi consacrați precum Lucian Mîndruță și Moise Guran, am hotărât că nu-i de ajuns. Noul meu scop în viață e să fiu promovat de avangarda proletariatului românesc. Ca să ating acest obiectiv nobel, am hotărât să fac o analiză a categoriilor de oameni de stânga care-și fac veacul în online-ul românesc.

Oricât de tentat aș fi să generalizez, să-i bag pe toți în aceeași oală, aș minți dacă aș spune că stânga românească este omogenă, că toți cetățenii de stânga ar fi uniți în cuget și simțiri. În mare parte, e o împărțeală pe facțiuni rivale, ca la dreapta spectrului politic. Există stângiști pro și anti-UE, marxiști și non-marxiști, putiniști și anti-putiniști, naționaliști și internaționaliști, anteniști și non-anteniști și aș putea merge cu categorisirile astea antitetice la infinit.

Dar n-o să fac asta, ci o să-i împart în categorii cât mai cuprinzătoare din punct de vedere ideologic:

Maestrul Dan Alexe îi biciuiește nemilos pe fanii prea înfocați ai pieței libere

Să fim bine înțeleși, când spun „social-democrați", nu mă refer la PSD și electoratul său. PSD-ul, precum toate partidele mari care s-au perindat la putere, se află într-un limbo ideologic și n-are rost să-l pomenim într-o discuție despre principii. Așadar, social-democratul căii a treia, în general om frumos, cu facultate terminată la SNSPA sau Universitatea București, preia multe dintre temele stângii mainstream din Occident și e un monument de empatie. Autentică sau mimată, această empatie se manifestă față de orice categorie defavorizată a societății: săraci, romi, homosexuali, refugiați, minorități religioase, bătrâni, persoane cu dizabilități și Tyrion Lannister.

Împrumuturile occidentale se văd cel mai clar în plan social. Dacă stânga europeană sau americană vorbește despre căsătorii între persoane de același sex, la fel face și social-democratul. Dacă universitățile din afară predică despre justiție socială sau corectitudine politică, asta propovăduiește și academicianul român care predă politologie sau sociologie pe la facultățile de șomeri.

Dacă un ONG-ist rom urlă despre discriminare economică sau hate speech, social-democratul e acolo ca să-l susțină. Feminism, ecologism, LGBT, corectitudine politică, secularism, acțiune afirmativă - toate astea sunt fenomene pe care social-democratul căii a treia le susține, din simplul motiv că e anul curent și n-ar vrea să se trezească de partea greșită a istoriei.

Spre deosebire de alte categorii ale stângii, social-democratul de tipul ăsta e mai degrabă adeptul economiei mixte decât al celei planificate. Nu dorește acapararea tuturor mijloacelor de producție de către stat și nici distrugerea capitalismului, ci îmblânzirea Pieței prin taxare progresivă și reglementare. Deși nu uită niciodată să manifeste compasiune față de săraci și clasa muncitoare, dorește în primul rând întărirea clasei de mijloc și sprijinirea micilor întreprinzători, în dauna marilor corporații. Profeții acestui tip de socialism nu sunt zmei revoluționari precum Marx și Lenin, ci reformiști ca Eduard Bernstein sau John Maynard Keynes.

Pentru că provine, în general, din medii intelectuale, social-democratul constată cu ocazia fiecărui an electoral că PSD e prea corupt și populist ca să-i reprezinte interesele. E aproape mereu forțat să voteze candidați de dreapta, pentru că, la modul obiectiv , oferta dreptei e mai curată și tolerabilă decât cea pesedistă.

După alegerile prezidențiale din 2014, apăruse pe facebook un grup pentru înființarea unui partid nou de centru-stânga, dar între timp a fost deturnat de marxiști sau alte neamuri de socialiști radicali care nu păreau să observe acel „centru" din denumirea grupului. USB, Nicușor Dan, Clotilde Armand? Simpatici, dar cam deviaționiști de dreapta, observă unii comentatori social-democrați. Nici Remus Cernea și consoarta lui histrionică nu-s demni de luat în seamă, pentru că par mai preocupați de maidanezi și delfini decât de soarta proletariatului uman.

Stângistul de acest tip este pro-UE, dar anti-austeritate, sceptic în privința NATO și a intervențiilor militare din Orientul Mijlociu, dar totodată anti-expansionism putinist. Oricât de critic ar fi la adresa războaielor din Irak și Afganistan, social-democratul dă, totuși, dovadă de claritate morală și admite că există rele mai mari în lume decât militarismul american. Drept consecință, stângiștii din această tabără vor fi deseori acuzați de trădare și fraternizare cu dușmanul neoliberal, de către socialiștii aflați într-o luptă continuă împotriva exploatării omului de către om.

Dan Alexe, Mantzy, Alina Mungiu-Pippidi, Radu Ghelmez, Claudiu Crăciun și Sorin Cucerai în momentele lor de luciditate.

Blogul lui Dan Alexe, România Curată, socialeast.ro și alte bloguri de oameni care au luat supradoză de empatie.

Socialistul de acest tip nu-și însușește neapărat toate metodele și practicile ortodoxiei marxist-leniniste, dar e de acord cu mare parte din critica lui Marx la adresa capitalismului. E mult mai revoluționar decât vărul său social-democrat și preferă violența și nesupunerea civilă în dauna reformei. Deși nu neapărat nostalgic ceaușist, se opune anti-comunismului agresiv practicat de dreapta și social-democrații centriști.

Toate cauzele nobile ale social-democraților sunt preluate de socialiștii marxiști, doar că lupta pentru justiție socială e luată mult mai în serios. De exemplu, un centrist relaxat precum Dan Alexe nu se va feri să mai dea câte o glumiță misogină din când în când, dar, pentru revoluționarul veșnic încruntat care scrie la Critic Atac, lupta împotriva inegalităților și a nedreptăților sociale este un job care necesită dedicare totală, fără pauze de umor și ironii fine.

Socialistul marxist nu-i vreun boem cu pieptul dezgolit, care între două partide de sex pasional mai bagă două vorbe de bine despre săraci. El își ia foarte-n serios rolul de avangardă a proletariului și adoptă un look de stoic, compus din veșminte monocromatice și bască de „Ceaușescu inspectând lucruri".

Pentru socialistul marxist, nu există compromis între economia planificată și cea de piață. Totul trebuie planificat central, renaționalizat și redistribuit. Profit, privatizare, competitivitate, globalizare? Cei patru călăreți ai apocalipsei neoliberale. Socialistul e dușman declarat atât al capitalului străin, cât și al celui autohton. Bogăția e semn de decadență burgheză și corupție morală, marea proprietate înseamnă furt, iar Mâna Invizibilă e o forță periculoasă și imprevizibilă care trebuie castrată prin taxare și reglementare agresivă.

La nivel declarativ, această stângă este pro-democrație, dar dacă e s-o iei la bani mărunți, singurele interese legitime sunt cele ale proletariatului. Clasa de mijloc ducă-se dracului, că oricum e îmbuibată, elitistă și obsedată de anti-corupție.

În planul luptelor interne, socialistul marxist are o retorică suspect de asemănătoare cu cea a conservatorului răsăritean. Lupta împotriva corupției e finanțată de Marele Licurici și aliații săi neoliberali, deci trebuie sabotată la fiecare pas, chiar și atunci când există riscul de a spăla imaginea unor siniștri fără principii din PSD.

Indivizi precum Ponta, Dragnea sau Oprea, oricât de mult ar fi întinat nobilele idealuri ale socialismului științific, măcar sunt de-ai noștri și au luat două-trei măsuri stângist-populiste care să satisfacă din nevoile proletariatului veșnic exploatat. Mișcările de stradă sunt bune atunci când se strigă împotriva forțelor de dreapta și a investitorilor străini (ianuarie 2012 și septembrie 2013), dar nu tocmai convenabile atunci când duc la înlocuirea unei guvernări PSD-iste cu una tehnocrată (noiembrie 2015).

Deși circumspect în privința intervențiilor străine în scena politică internă, multe din modelele socialistului marxist provin din exterior. Privește cu ochi umezi și plini de speranță la mișcări politice precum Syriza (Grecia), Podemos (Spania) sau la lideri de partid care promit să întoarcă stânga pe calea cea dreaptă, gen Jeremy Corbyn (Marea Britanie). Uniunea Europeană e văzută drept o forță neoliberală care ori trebuie reformată radical, ori distrusă, NATO e unealta imperialistă a Statelor Unite, iar Putin e un rău necesar care nu trebuie deranjat din lupta sa de eliberare a popoarelor est-europene de sub jugul ocultei occidental-soroșiste. Terorismul islamic? Cauzat de colonialism, imperialism, discriminare și inegalitate, desigur.

REPREZENTANȚI DE MARCĂ

Costi Rogozanu, Vasile Ernu, băieții de la Rezistența Urbană (i-aș fi băgat la social-democrați în urmă cu doi-trei ani), Sorin Cucerai în momentele lui nu tocmai lucide, colaboratori Critic Atac cu nume greu de pronunțat și reținut.

Critic Atac, Rezistența Urbană, activenews când n-o dă-n conservatorisme prea evidente și alte fițuici cu finanțări obscure.

Național-ceaușiștii, care sunt mulți la număr și a căror ideologie e o variantă rudimentară și fățiș totalitară a gargarei socialist-marxiste. Îi găsești concentrați pe grupuri sau pagini de facebook în care miorlăie neîncetat despre cum plătise Ceaușescu datoria externă. Din fericire, nu-s suficient de instruiți ideologic ca să voteze un partid cu adevărat comunist în dauna PSD-ului. Cei care au habar de ideologie sunt puțini, iar tentativele lor de a reinventa roata prin inițiative lemnoase gen Partidul Socialist Român (fost Alianța Socialistă) impresionează doar ingineri și strungari proaspăt ieșiți la pensie.

Apoi, ar mai fi diversele soiuri de libertarieni și anarhiști de stânga care repetă papagalicește chestii auzite la omologii lor occidentali. În general, sunt tineri care au descoperit adevăruri ce nu se vor știute prin mișcări gen Anonymous (nu-mi spargeți contul de facebook, pls!!), Zeigeist sau Venus Project, iar profeții lor sunt filosofi obosiți din Occident care au impresia că imperialismul american e sursa tuturor relelor. Preiau multe dintre temele de discuție ale social-democraților și ale marxiștilor, doar că soluția lor nu e mai mult Stat, ci distrugerea sa și apoi organizarea proletariatului în cooperative, comune și alte chestii utopice care încep cu „c".

Mici grupulețe de stânga pot fi găsite și-n ONG-urile care luptă pentru drepturile minorităților de tot felul, doar că gradul de euforie revoluționară variază de la ONG la ONG sau de la membru la membru. De exemplu, într-un ONG feminist poți avea atât membre moderate, care-n alte privințe au convingeri mai degrabă centriste, cât și membre mai radicale, care scriu pentru Critic Atac și văd conspirații neoliberale ale Patriarhatului la tot pasul. Aceeași poveste e valabilă și-n cazul ONG-urilor rome sau LGBT.

În ultimii ani, o nouă stângă pare să răsară din rândurile tocilarilor anxioși care și-au irosit tinerețile printre dank memez și jocuri video. E o stângă influențată masiv de scandalul Gamergate, o stângă care deși în zona economică păstrează aceeași retorică despre inegalitate, top 1% și necesitatea redistribuirii, în plan cultural se declară dușmani înverșunați ai corectitudinii politice și ale tentativelor de limitare a libertății de exprimare. Practic, sunt echivalentul stângist al puțoilor alt-right.

Admit c-am avut și eu scurte perioade-n care am căzut pradă ideilor naive ale stângii. De exemplu, între 2011 și 2012, după o lungă perioadă de băsism euforic pe plan intern, am avut cel puțin șase luni în care, raportându-mă mai mult la ce se întâmpla în Statele Unite, m-am considerat de centru sau centru-stânga. Urmăream aproape zilnic The Young Turks pe Youtube, Obama era cel mai cool președinte ever, iar republicanii-mi păreau cu toții niște habotnici siniștri. Dar, slavă Domnului că există terorism islamic și, după episodul Benghazi, m-am întors spășit în brațele reacționare ale Dreptei.

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe despre politică:
Propaganda rusească din România nu are nicio treabă cu tinerii activiști, deștepților
Campania anti-hipsteri de la europarlamentare arată că dreapta e la fel de penibilă ca stânga
Am petrecut o săptămână cu extrema dreaptă din Ungaria