​Știința a descoperit de ce părinții tăi nu suportă muzica pe care o asculți

Luna trecută, doi neurologi pe nume Oliver Bones și Christopher Plack, de la Universitatea Manchester și Universitatea Chineză din Hong Kong, au publicat un studiu care ar putea explica de ce părinților tăi nu le place muzica ta. Așa cum te așteptai, răspunsul e vârsta.

Studiul, intitulat Pierderea muzicii: Îmbătrânirea afectează percepția și reprezentarea neuronalăsubcorticală a armoniei muzicale, explorează efectul pe care îl are îmbătrânirea asupra auzului. Cei doi cercetători au descoperit că abilitatea creierului de a distinge între anumite sunete se diminuează pe măsură ce oamenii îmbătrânesc, ceea ce ar putea explica de ce bătrânii nu se mai omoară după muzică.

Studiul s-a concentrat pe diferența dintre acordurile consonante și acordurile disonante. Acești termeni descriu două lucruri opuse. Când un acord e consonant, conține două sau multe tonuri care se potrivesc. Sunetul e plăcut și confortabil. Dar atunci când un acord e disonant, sună haotic și zgârie auzul. Consonanța înseamnă, practic, sunete care merg împreună, în timp ce disonanța înseamnă sunete care merg separat. Asta e o generalizare, bineînțeles, dar multe muzici experimentale tind să folosească acorduri disonante, pe când muzica pop tradițională se bazează pe consonanță. Compară Aphex Twin cu Mumford & Sons, de exemplu.

Cu această definiție în minte, studiul a analizat două grupuri de participanți: unul sub vârsta de 40 de ani și celălalt peste. Apoi li s-a cerut fiecărui grup să noteze pe o scară cât de plăcut sună anumite perechi de note. În timpul experimentului, au fost înregistrate reacțiile neuronale ale participanților și s-a măsurat cum au reacționat neuronii la diverse perechi de sunete.

Pe parcursul experimentului, participanților mai în vârstă li s-au părut acordurile consonante mai puțin plăcute decât li s-au părut participanților mai tineri, a declarat pentru VICE cercetătorul Cristopher Plack. „Dar participanților în vârstă li s-au părut, în schimb, mai plăcute sunetele disonante." Asta a fost surprinzător, pentru că sunetele disonante sunt clar mai puțin armonioase din nenumărate motive matematice în care n-o să intrăm acum. Deci dacă sunetele consonante par mai puțin armonioase, iar disonanța e mai puțin deranjantă, înseamnă că pentru oamenii în vârstă se pierde mult din diversitatea muzicii. După cum a rezumat Plack, „percepția diferenței dintre consonanță și disonanță se reduce masiv."

Cercetările au mai arătat că pe măsură ce îmbătrânim, ne îmbătrânește și codarea temporală. Aceasta controlează timpul în care reacționează grupurile de neuroni, care are un impact direct asupra abilității noastre de a distinge sunete consonante față de sunete disonante. „Cu cât îmbătrânim, cu atât neuronii din creier sunt mai puțin capabili să reprezinte fluctuațiile rapide ale sunetului", a explicat Plack. „Probabil de asta ne ținem cu dinții de muzica pe care o cunoaștem și reacționăm mai puțin la ideile noi sau la muzică în general."

Co-cercetătorul studiului, Oliver Bones, spune că pierderea abilității de a auzi diferența dintre acorduri afectează puternic felul în care ascultăm muzica. „Nu ne-am putea bucura de muzică fără disonanță, pentru că dacă nu avem simțul disonanței, nu ne putem bucura nici de consonanță", a spus el. „Această diferență e tipică muzicii occidentale și determină gama muzicală. Gama de emoții evocate de muzică depinde de modul în care înțelegem gama", a adăugat el.

Și, deși codarea temporală ni se diminuează odată cu vârsta, încă există speranță. Dacă asculți multă muzică și gândești muzical, îți poți întări reacțiile neuronale la muzică, a spus Plack. „Deci, cu cât asculți mai multă muzică, cu atât mai puternice devin reacțiile neuronilor tăi."

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe despre muzică:
Frica de muzică Muzica tristă e deprimantă, dar e și sănătoasă pentru minte Cum să fii cu cineva care are gusturi muzicale total diferite de ale tale Doar pentru că nu-ţi place muzica, nu înseamnă că eşti mort pe interior