FYI.

This story is over 5 years old.

High Hui

Legalizarea marijuanei medicinale nu duce la creşterea consumului în rândul tinerilor

Un studiu arată că, după legalizarea marijuanei, numărul de consumatori a rămas neschimbat.

Foto via Wikimedia Commons.

Luni, jurnalul academic The Lancet Psychiatry a publicat un studiu care analizează date strânse în decursul a 24 de ani din cele 48 de state americane continentale despre efectele legalizării marijuanei medicinale. Concluzia? „Rezultatele studiului, coroborate cu date anterioare, indică faptul că legalizarea marijuanei medicinale nu duce la creştere consumului de marijuana în rândul adolescenţilor."

Publicitate

Studiul a fost coordonat de Deborah Hasin, de la Columbia University, o profesoară de epidemiologie. Ea şi colegii ei au analizat evoluţia consumului de marijuana în rândul elevilor de clasa a 8-a, a 10-a şi a 12-a din 1991 şi până în 2014. Datele statisticile pe care le-au folosit au fost strânse de o organizaţie numită Monitoring the Future.

În perioada studiată, 21 de state au legalizat marijuana medicinală. Statisticile au arătat că în aceste state, consumul de marijuana în rândul tinerilor era într-adevăr mai ridicat. În state precum California, Oregon şi Michigan, adolescenţii erau cu 27% mai predispuşi să consume în mod regulat marijuana decât cei din statele unde marijuana era interzisă.

Interesant e faptul că după legalizarea marijuanei, numărul de consumatori a rămas neschimbat. Cu alte cuvinte, adolescenţii nu simţeau o tentaţie mai mare de a consuma marijuana atunci când au apărut magazinele de marijuana medicinală. (În rezumatul studiului, cercetătorii menţionează că „la creşterea consumului de marijuana şi la legalizarea uzului său medicinal au contribuit alţi factor de risc de la nivel statal." Cu alte cuvinte, statele tolerante au consumatori mai mulţi şi sunt mult mai predispuse să legalizeze marijuana.)

Într-un comentariu din acelaşi jurnal, Kevin Hill scria „Studiile recente, printre care şi cel de faţă, sugerează că legalizarea marijuanei medicinale nu conduce la creşterea consumului în rândul adolescenţilor, iar viitoarele decizii legislative în această prinvinţă ar trebui să ia în consideraţie rezultatele cercetărilor."

Publicitate

În 2012, un studiu asemănător din partea CDC-ului, dar mai puţin amplu ca cel din Lancet, ajungea la aceeaşi concluzie. Alt studiu CDC din acelaşi an indca o creştere a consumului de marijuana în rândul adolescenţilor, dar după cum a explicat la momentul respectiv economistul Daniel I. Rees de la University of Colorado, „Acestea sunt dovezi superficiale. Nu există statistici care să dovedească faptul că legalizarea duce la creşterea consumului."

Alt studiu din Journal of Adolescent Health din 2013 nu a înregistrat nicio „creştere a consumului de marijuana în corelaţie cu legalizarea marijuanei medicinale."

E bine de ştiut, însă, că legalizarea totală a marijuanei poate duce la creşterea consumului în rândul tinerilor. Anul trecut, o lucrare publicată în International Journal of Drug Policy care analiza date statistice furnizate de organizaţia Monitoring the Future sugera că 10% dintre studenţii care nu erau dispuşi să încalce legea şi să consume marijuana ar fi consuma-o dacă ar fi legală.

Traducere: Mihai Niţă

Urmăreşte VICE pe Facebook.

Citeşte mai multe despre marijuana:
Adevărul despre marijuana e o minciună Nu, nu există supradoză fatală de marijuana Iarba medicinală vindecă epilepticii din 29 de state, dar nu şi din România Te prostește fumatul de marijuana? Fumătorii răspund la ultimele cercetări