La 42 de ani, Claudiu Cobilanschi o arde „artistic grav de tot cu toate repercusiunile unei atari întreprinderi", după vorbele sale, adică a făcut artă conceptulă la ParadisGaraj, Die Kunsthalle Bukarest şi multe altele. Între instalaţii şi performance-uri, Claudiu s-a apucat de mai bine de un an să fotografieze sufrageriile suprarealiste de pe plaiurile mioritice şi, de la pescarul chinez la toate combinaţiile de mileuri, a adunat fragmentele astea de spirit şi stil românesc într-un Muzeu al Sufrageriilor online.
Publicitate
Pentru c-am copilărit şi eu într-o sufragerie d-asta ruptă din filme de Mungiu, cu statuete coclite cu Buda, sculpturi africane de lemn şi ceasuri de perete care imită ceasuri de mână, am fost curios să aflu ce-a descoperit cineva care a explorat România aia intimă pe care o vezi doar printre ficuşii decorativi de lângă canapeaua din camera de zi, aşa că i-am scris lui Claudiu.
VICE: Cum ţi-a venit ideea pentru proiectul ăsta?
Claudiu Cobilanschi: Sunt fascinat de sufragerii. Intram în casele unde eram invitat şi, ca oricine altcineva, priveam decoraţiunile, admiram mileurile şi lustruiam cu atenţia mea bibelourile casei. Aveam şi noi acasă vitrina de sub televizor, unde mama aşezase ritualic cel mai bun set de pahare şi câteva din animalele de ceramică: iepurele, câinii, coşuleţul gol etc. Puneţi aici şi colecţia mea de animale-bibelou (am fost la Cascadelor sâmbăta trecută şi am găsit cel mai mare tigru posibil) şi fandacsia-i (n.r.: fantezia) gata, nu? Am ideea de mai bine de un an şi a suferit multe modificări. Însă în forma pe care o cunoaşteţi abia dacă împlineşte zece zile.Am înţeles că-n una din forme trebuia să fie un tur al sufrageriilor. Cum ar fi venit asta?
Ah, ăsta ar fi fost cel mai tare tur al Bucureştiului. Între timp însă oamenii s-au isterizat, proprietatea privată înghite tot şi frica de reprezentare necontrolată a atins paranoia. Ar fi fost un soi de ghidaj prin câteva încăperi, o cafeluţă cu gazda, o măslină, o ocheadă în universal interzis al românilor.
Claudiu Cobilanschi: Sunt fascinat de sufragerii. Intram în casele unde eram invitat şi, ca oricine altcineva, priveam decoraţiunile, admiram mileurile şi lustruiam cu atenţia mea bibelourile casei. Aveam şi noi acasă vitrina de sub televizor, unde mama aşezase ritualic cel mai bun set de pahare şi câteva din animalele de ceramică: iepurele, câinii, coşuleţul gol etc. Puneţi aici şi colecţia mea de animale-bibelou (am fost la Cascadelor sâmbăta trecută şi am găsit cel mai mare tigru posibil) şi fandacsia-i (n.r.: fantezia) gata, nu? Am ideea de mai bine de un an şi a suferit multe modificări. Însă în forma pe care o cunoaşteţi abia dacă împlineşte zece zile.Am înţeles că-n una din forme trebuia să fie un tur al sufrageriilor. Cum ar fi venit asta?
Ah, ăsta ar fi fost cel mai tare tur al Bucureştiului. Între timp însă oamenii s-au isterizat, proprietatea privată înghite tot şi frica de reprezentare necontrolată a atins paranoia. Ar fi fost un soi de ghidaj prin câteva încăperi, o cafeluţă cu gazda, o măslină, o ocheadă în universal interzis al românilor.
Publicitate
De ce crezi că e nevoie de un asemenea proiect?
Suspectez compatrioţii de lipsă crasă a simţului umorului, deşi ne place când ni se spune că suntem şugubeţi. Şi tocmai de aceea mi se pare foarte util acest gest de recuperare a memoriei, acest exerciţiu de repoziţionare faţă de copilăria majorităţii urbane.Câte sufragerii ai adunat şi ce criterii trebuie să respecte să intre în muzeu?
Sunt aproximativ 70 de fotografii pe Muzeul Sufrageriilor, care sunt redistribuite pe internet. Dar colecţia se autoexpandează, că primesc şi contribuţii personale care mi se par cele mai faine. În rest nu ştiu cum să cuantific informaţii despre sufrageriile de aici, pentru că scopul proiectului a venit în timpul vizitelor obişnuite. Cât despre selecţie, deocamdată proiectul îşi adună criteriile şi mă aflu în poziţia de a asculta mai multe puncte de vedere. Ce noroc!
Suspectez compatrioţii de lipsă crasă a simţului umorului, deşi ne place când ni se spune că suntem şugubeţi. Şi tocmai de aceea mi se pare foarte util acest gest de recuperare a memoriei, acest exerciţiu de repoziţionare faţă de copilăria majorităţii urbane.Câte sufragerii ai adunat şi ce criterii trebuie să respecte să intre în muzeu?
Sunt aproximativ 70 de fotografii pe Muzeul Sufrageriilor, care sunt redistribuite pe internet. Dar colecţia se autoexpandează, că primesc şi contribuţii personale care mi se par cele mai faine. În rest nu ştiu cum să cuantific informaţii despre sufrageriile de aici, pentru că scopul proiectului a venit în timpul vizitelor obişnuite. Cât despre selecţie, deocamdată proiectul îşi adună criteriile şi mă aflu în poziţia de a asculta mai multe puncte de vedere. Ce noroc!
Care sufragerie te-a impresionat cel mai mult şi de ce?
În Drumul Taberei, un prieten bun, la vârsta julesverne-ismelor, avea o colecţia imensă de cactuşi în sufragerie şi pe balconul aferent. Îi îngrijea, le făcea tot felul de diorame nisipoase, o iluminaţie specială, am început să furăm împreună puieţi din sera Grădinii Botanice etc. Sufrageria lui Florin era laboratorul natural care mă fascina fără să ştiu, era o lume atât de diferită faţă de sufrageria-dormitor pe care o aveam noi acasă.Ţi s-a întâmplat vreo experienţă ciudată cu vreun proprietar tipicar în vreuna din vizitele tale?
Asta cu proprietarii tipicari conţine o asumpţie destul de inexactă. Toată lumea e tipicară într-un fel sau altul. Un vecin pensionar îşi construise/adaptase toată sufrageria ca pe un atelier de electronică, avea lămpi şi lămpiţe peste tot. Sufrageriile astea erau echivalentele garajelor din poveştile de succes inovativ ale visului american. Garaj la bloc puţini aveau, aşa că rămânea cea mai mare camera la dispoziţie.
În Drumul Taberei, un prieten bun, la vârsta julesverne-ismelor, avea o colecţia imensă de cactuşi în sufragerie şi pe balconul aferent. Îi îngrijea, le făcea tot felul de diorame nisipoase, o iluminaţie specială, am început să furăm împreună puieţi din sera Grădinii Botanice etc. Sufrageria lui Florin era laboratorul natural care mă fascina fără să ştiu, era o lume atât de diferită faţă de sufrageria-dormitor pe care o aveam noi acasă.Ţi s-a întâmplat vreo experienţă ciudată cu vreun proprietar tipicar în vreuna din vizitele tale?
Asta cu proprietarii tipicari conţine o asumpţie destul de inexactă. Toată lumea e tipicară într-un fel sau altul. Un vecin pensionar îşi construise/adaptase toată sufrageria ca pe un atelier de electronică, avea lămpi şi lămpiţe peste tot. Sufrageriile astea erau echivalentele garajelor din poveştile de succes inovativ ale visului american. Garaj la bloc puţini aveau, aşa că rămânea cea mai mare camera la dispoziţie.
Publicitate
Am văzut că vrei să scoţi album cu muzeul ăsta. Când o să apară cartea?
Nu sunt la prima carte de artist şi aş putea să o scot mâine. Însă, de data asta, mi-aş dori mai multe colaborări, am câteva invitaţii în minte, aştept să se dezvolte unghiul de analiză a acestei capsule a timpului care este camera de zi.Găsești imaginile mai jos.Urmărește VICE pe Facebook
Nu sunt la prima carte de artist şi aş putea să o scot mâine. Însă, de data asta, mi-aş dori mai multe colaborări, am câteva invitaţii în minte, aştept să se dezvolte unghiul de analiză a acestei capsule a timpului care este camera de zi.Găsești imaginile mai jos.Urmărește VICE pe Facebook
