FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Tata a fost terorist

Tatăl a ales terorismul în defavoarea fiului său.

Zak în timpul vizitei la tatăl lui în Rikers Island în 1991 (Fotografie din arhiva lui Zak Ebrahim)

Pe 5 noiembrie, 1990, El Sayyid Nosair a intrat într-un hotel din Manhattan și l-a asasinat pe Meir Kahane, rabinul ultranaționalist care a fondat Liga Apărării Evreiești. Egipteanu Nosair a fost condamnat la 22 de ani de închisoare pentru crima comisă – prima crimă teroristă din Statele Unite de către un jihadist islamist – dar a reușit să coopereze de după gratii la bombardarea World Trade Center în anul 1993.

Publicitate

Zak Ebrahim avea șapte ani când tatăl lui l-a împușcat fatal pe rabinul Kahane și aproape 10 ani când bomba a fost detonată la World Trade Center, a ucis zece persoane și a rănit peste o mie. Când și-a vizitat tatăl la închisoare, micul Zak a crezut, la insistențele tatălui său, că acesta era nevinovat, cum am fi făcut cu toții la vârsta la care mama încă ne cumpără hainele. Abia un an mai târziu – când a citit detaliile rezultate în urma raidului poliției în casa lui în 1990 – și-a dat seama cine era, de fapt tatăl lui, și că alesese terorismul în defavoarea fiului său.

În prezent, Zak e în turneu cu un discurs prin care promovează toleranța și a scris și o carte: Fiul teroristului: O poveste despre alegeri, în care povestește despre copilăria lui și despre cum a reușit să scape de influența ideologiei radicale în spiritul căruia a fost crescut. M-am întâlnit cu el să povestim.

Zak Ebrahim la TED2014 – The Next Chapter, Vancouver, Canada (Fotografie de James Duncan Davidson)

VICE: Salut, Zak. Te rog să te prezinți.
Zak Ebrahim: Numele meu e Zak Ebrahim, iar pe 5 noiembrie, 1990, tatăl meu l-a asasinat pe rabinul Meir Kahane în New York City. Apoi s-a descoperit și că a colaborat la atentatul cu bombă de la World Trade Center în 1993. Așa că am încercat să folosesc experiențele din copilărie, când am fost înconjurat de ideologia extremistă, pentru a promova toleranța și acceptarea oamenilor diferiți de mine.

Publicitate

Care e cea mai veche amintire a ta din Pittsburgh?
Prima mea amintire e când am fost cu familia în Kennywood Park, un parc de distracții. Îmi amintesc în flashuri cum m-am dat în carusel cu tata și fratele meu.

Ai mai vorbit despre cum ai vizitat o fabrică de arme cu tatăl tău când deja devenise ceva mai radical. A fost o schimbare bruscă sau s-a produs treptat?
Până am împlinit cinci-șase ani, tata a fost un om iubitor și total devotat familiei. Avea simțul umorului. Petreceam mult timp împreună. Mergeam în parc și jucam baseball și fotbal. Abia după ce am făcut șase sau șapte ani, a început să aibă vederi tot mai radicale. Avusese experiențe negative în viață și a început să meargă la o moschee din Jersey City unde ținea predici „Șeicul Orb" Omar-Abdel-Rahman. A devenit foarte implicat într-un grup de oameni de acolo care au fost responsabili până la urmă de bombardarea World Trade Center.

Împreună cu tatăl tău.
Da. S-a descoperit că plănuise atentatul din celula sa, după ce fusese condamnat la închisoare pentru asasinarea rabinului.

Ți-ai vizitat tatăl la închisoare?
A insistat că e nevinovat ani de zile. A fost declarat nevinovat pentru crimă, dar vinovat de asalt cu arme. Deci a fost condamnat la 22 de ani de închisoare și așa a dispărut orice posibilitate de a ne reuni familia din nou. L-am vizitat în Rikers Island, în New York, și la penitenciarul Attica.

Deci a făcut parte din viața noastră după ce a intrat în închisoare, dar ne-am mutat atât de des încât a devenit tot mai greu să-l vizităm. De-a lungul anilor, am rărit vizitele și telefoanele. Ultima oară când l-am văzut față în față a fost acum 16 sau 17 ani.

Publicitate

Ce efect au avut asupra ta aceste vizite și telefoane?
Viața mea era un haos. Eram hărțuit în fiecare zi și intram în tot felul de altercații fizice. A trebuit să mă transfer la altă școală pentru că aveam mari probleme din cauza asta. După mai mulți ani în care am avut aceleași conversații plictisitoare cu el de genul „ce mai faci, cum e școala", am început să mă gândesc: „Dacă îți pasă ce face familia ta, de ce ai ales calea asta îngrozitoare?" M-am săturat să am exact aceeași conversație cu el în fiecare săptămână. Așa că ne-am distanțat de el.

Zak și tatăl lui în penitenciarul Attica în 1994. În fundal se vede căsuța în care familia stătea împreună în weekenduri.

Ce fel de reacții ai primit de la colegii tăi după arestarea tatălui tău?
Din primul moment după ce tata a fost arestat, a fost clar că nu mai suntem bine primiți în comunitatea în care trăiam. Am avut noroc că o școală musulmană privată din Jersey City ne-a oferit burse pentru că nu aveam unde să mergem. Evident că toată lumea de la școală știa cine suntem, pentru că făceau parte din comunitatea musulmană.

Nimeni nu voia să aibă de-a face cu copiii lui Nosair. Așa că am fost ostracizat multă vreme din cauza asta. Lucrurile s-au mai liniștit până la atentatul de la World Trade Center. Reușisem să scăpăm de umbra tatălui nostru și majoritatea oamenilor uitaseră cine eram.

Cum a fost viața acasă în timpul ăsta?
Mulți ani după ce tata intrase la închisoare, oamenii cu care ținea el legătura și cu care plănuise atentatul ne-au vizitat și au încercat să facă parte din viața noastră. Știau că rămăseserăm fără tată și încercau să ne ajute, așa că am fost expus o vreme la ideologia lor.

Publicitate

Cât timp a durat asta?
Din păcate, odată ce tatăl și mama mea au divorțat, mama s-a recăsătorit cu un bigot care încerca mereu să-mi dea lecții despre lumea exterioară. Ne-a ținut izolați ani de zile. Mergeam de acasă la școală și înapoi. Atât. Eram ținut într-o bulă ideologică, nu aveam alți prieteni în afara școlii. Când am început să am libertate, am renunțat la multe dintre lecțiile primite. Tatălui meu îi plăcea să spună că un musulman rău e mai bun decât un non-musulman. La fel ca el, tatăl vitreg mă învăța că evreii sunt malefici.

Discursul TED al lui Zak.

Îți amintești momentul când ai început să-ți schimbi părerea?
M-am alăturat unei inițiative pentru tineret care discuta teme despre violența infantilă, în special despre violența în școli. Acesta a fost un moment important pentru mine. Eram la o convenție națională pentru tineret și lucram cu un grup de puști din zona Philadelphia. După trei zile, am realizat că unul dintre tinerii de care mă apropiasem cel mai tare era evreu. Am fost surprins, pentru că toată viața fusesem învățat că nu putem fi prieteni și că eram inamici. Mi-am dat seama imediat că nu era adevărat. A fost unul dintre primele momente când am început să mă îndoiesc de ideologia cu care crescusem.

Ai mai vorbit despre impactul pe care l-a avut asupra ta emisiunea Daily Show a lui Jon Stewart.
Din cauza izolării, am fost mereu interesat de lumea exterioară. Iar el mereu vorbea despre prejudecățile greșite pe care le au oamenii împotriva persoanelor gay. M-a făcut să înțeleg consecințele negative ale bigotismului.

De ce ai scris cartea? Ce mesaj ai încercat să transmiți?
Principalul motiv pentru care am scris cartea e că am vrut să le explic oamenilor ce înseamnă să crești cu ideologia asta în jurul tău. Am vrut să transmit mai departe lecțiile care m-au învățat să nu mai fiu intolerant. Și mă bucur că am reușit să ies din ideologia asta de care se teme atâta lume cu zâmbetul pe buze. Promovez toleranța și acceptarea celor diferiți. Dacă eu am reușit să fac asta, atunci ce spune acest lucru despre marea majoritatea a musulmanilor din lume care n-au fost niciodată expuși la acest nivel de extremism?

Traducere: Oana Maria Zaharia

Citește mai multe despre terorism:
Teroriștii islamici știu că folosească internetul mai bine ca tine
Micile ornamente ale terorii
Dacă eșecul e în natura ta, nu-l poți evita