FYI.

This story is over 5 years old.

Muzică

Techno hardcore din Bogota e noul sunet al undergroundului columbian

Trupele de techno s-au lansat în Bogota prin concerte în penitenciare.

Miercuri noaptea, în Bogota, sute de tineri columbieni stăteau la coadă ca să între în Las Vegas Nevada, un fost club de striptease care s-a transformat într-un teatru jerpelit, în districtul Chapinero. Era o noapte specială, venise un grup de DJ din SUA, iar copiii își etalau tricourile și tatuajele mândri, în semn  de devotament faţă de ei. Asta n-ar fi ceva dubios la un eveniment EDM din SUA, dar diferența e că acești copii nu sunt aici ca să îl vadă pe Deadmau5 sau pe Steve Aoki, sunt aici pentru genul ăla de techno hardcore care te face să te dai cu capul de boxe, să te dai cu boaşele de perete şi să-ţi sângereze nasul.

Publicitate

Techno-ul hardcore, numit şi gabber, a fost o nișă timpurie care și-a atins apogeul de popularitate pe scena rave din anii ’90. Caracterizat de un tempo care fluctuează sălbatic între 150-300 BPM, distorsiuni inovative și o atmosferă dură, techno-ul hardcore a dispărut din cluburile mari din SUA după marea recesiune a muzicii rave de la începutul anilor 2000. Totuși, nu a murit niciodată cu adevărat şi, susținut de nişte fani obsedaţi din jurul lumii, înflorește în locații noi, cum e Columbia. Tineretul supărat din capitala țării, Bogota, a respins sound-urile clasice, house și techno, în favoarea unui asalt sonic de înaltă frecvență, care umple în mod regulat cluburile de noapte cu party-uri de seara până dimineața.

Columbia a trecut prin tot felul de reinventări, de la o țara de narcomani, la o Mecca a muzicii dance din America Latină. Atât economia ţării în continuă creştere, cât și continuarea negocierilor cu FARC și guerilele ELN au încurajat tinerimea urbană a Columbiei să danseze cum nu au mai făcut-o până acum. Grupuri că Radical Styles, Re.Set și Techsound dau constant party-uri și festivalele atrag legende ale muzicii dance precum Richie Hawtin, echipajul Metalheadz, Woody Mcbride și Lenny Dee.

După ce DJ-ul Alex Jockey din Bogota a încălzit mulțimea cu niște hard techno, primul american, Digit216 din Queens, a bombardat audiența cu breakcore. Muzică îi debusolează pe copii în prima fază, dar, inspirați de beat-urile frenetice ale DJ-ului, s-au zbânţuit şi ei frenetic. Shot-uri de aguardiente și linii de cocaină curgeau prin mulțime și toată lumea are un zâmbet larg pe față. Urma DJ Satronica. Deşi la el acasă, în Brooklyn, abia ştie lumea cine e, în Columbia este adorat şi este chemat constant la petrecerile capitalei. Copiii îi știau toate versurile și scandau „Fuck the System” în ritmul muzicii.

Publicitate

 „E ca un virus, ne-a infectat” zicea Luis Vargas, un producător și DJ columbian căruia i se spune Sonico. El promovează echipa TechSound și este principalul responsabil pentru afluxul recent de trupe internaţionale din oraș.

Până să vină legendarul DJ Lenny Dee din New York la platane, mulțimea făcea spume, agitată de un amestec de beat-uri zdrobitoare, alcool și cantități abundente de cocaină aproape pură. Adevăratul lui nume este Leonardo Didesiderio și a fost un pionier al sunetului în SUA, cu propria lui casă de discuri de seminal hardcore,  Industrial Strength Records. A asistat la evoluția muzicii, la declinul și renașterea ei, atât la el acasă, cât și peste hotare. O prezentă obișnuită la circuitul european de festivaluri, Dee crede că scenă Columbiei este una dintre cele mai bune din lume în acest moment.

„Este ca un fior de energie. E fresh”, zicea Dee. „Prefer să fiu in Columbia cu două sute de nenorociţi, care ţipă, urlă, beau rom din Venezuela şi vor să trecem la treabă.”

Bogota este unul dintre cele mai mari orașe din America Latină, cu opt milioane de locuitori, comparabil în populație cu New York City. Situat la nouă mii de metri deasupra nivelului mării, la baza Anzilor, orașul este, de obicei, înconjurat de o ceață rece și gri. Locuitorii săi, porecliţi rolos,erau consideraţi neprietenoşi și încuiaţi de turişti, în comparație cu paisas din orașele mai însorite din Columbia, Medelin și Cali. Bogotanii glumesc  că ar fi clima de vină pentru că un stil de muzică rece și brutal ca techno hardcore a devenit atât de popular în oraș.

Publicitate

Istoria orașului reflectă şi ea această realitate rece. Revoltele masive din 1948 au distrus o mare parte a lui, şi-au început o perioadă cunoscută sub numele de La Violencia, care a lăsat în urmă sute de mii de morți în întreaga țară. În timpul boom-ul de cocaină din 1980 și 1990, mulți locuitori ai orașului au fost terorizați de asasinate, atacuri paramilitare, atentate și răpiri.

Atunci, în acești ani de frământări, muzica electronică a început să câștige popularitate în Bogota.

„Ani de zile muzica electronică a fost exclusiv pentru cei bogaţi… pentru că dacă ai de gând sa mergi la club, trebuie să plăteşti intrarea și dacă ştiai de muzică electronică, doar dacă ai călătorit în afara țării sau ai cunoscut pe cineva care a facut-o”, spune Vargas.

Scena a început să se schimbe la sfârșitul anilor ’90, conform lui  Vargas. Stadioane, cum ar fi Clubul de Cinema găzduit evenimentele de noapte din ce în ce mai îndrăzneţe, cu stiluri agresive de muzică. În acest timp, Bogotrax, un DJ și un sistem de sunet colectiv, format cu scopul de a aduce muzica electronică la mase, a organizat petreceri stradale prin toata Bogotam, într-un festival gratuit de zece zile. Spre deosebire de cluburile şi festivalurile anterioare, petrecerile nu au fost exlusiv în zonele mai prospere din nordul Bogotei, dar şi în zoneie mai sărace din sudul oraşului.

Evenimentul care a pus Bogotrax pe harta internațională a fost atunci când au organizat evenimente la unele dintre cele mai notorii închisori din Bogota. Din dorinţa de a îndeplini misiunea de a aduce muzica electronică la toate păturile societăţii columbiene, grupul a decis să puna muzică şi pentru cei respinşi de societate. Cu ajutorul guvernului, festivalul s-a împărţit în  patru evenimente separate, din patru penitenciare diferite, inclusiv La Carcel Modelo de Bogota, unde sunt închişi unii dintre cei mai răi criminali din Columbia şi unde au loc cele mai mari revolte de puşcăriaşi.

Publicitate

„Oamenii ne întrebau dacă eram nebuni, dacă ne-am speriat. Da, eram. Adică era o închisoare Bogota, ce naibii", spunea Vargas cu un zâmbetul pe buze.

Știri despre festival și despre stilul său improvizat s-au răspândit în underground-ul muzicii electronice internaționale și a atras o gamă largă de artiști și DJ. Vargas spunea că artiștii care au fost dispuși să zboare pe cont propriu și pună muzica gratuit, au abordat stiluri mai grele de muzică electronică ca drum'n'bass, schranz și techno hardcore, care au popularizat sunetul ăsta mai greu în Bogota, în special în rândul tinerilor și a celor săraci.

Deși au devenit celebre la nivel mondial, petrecerile astea din penitenciare n-au calmat criticii de acasă, care vedeau scena hardcore ca ceva care atrage ñero, echivalentul columbian al cocalarilor. Mulți bâzâiau că fanii hardcore sunt interesați doar de droguri și că petrecerile din Bogota erau răsuflate, o relansare pentru veteranii techno din State care nu putea să mai înțeleagă atitudinea și stilul vestimentar al tinerilor care participau în masă la evenimentele EDM.

„Mișcarea rave este în criză, în Columbia,” spunea Detrito, un membru al mişcarii de street art Sarcofaga. „Totul se petrece în acelaşi. E plicticos.”

Chiar dacă petrecerile se ţin mereu în acelaşi club, tot dansau mai bine de o mie de tineri la patru dimineaţa p-acolo. Doi ofițeri de poliție au venit şi au blocat repede ușa de la intrare, iar proprietarul clubului încerca să negocieze cu ei pe furiş. Muzica live din Bogota ar trebui să oprească la trei dimineaţa. Un membru mai treaz al echipei conduce poliție la o parte, şi rezolvă problema departe de ochii publicului.

Publicitate

„Bienviendos un Bogota”, le spune un clubber care zâmbeşte unor gringos care au rămas p-afară cât se negocia mita.

În ciuda aranjamentului lor cu clubul și promoterii, polițiștii s-au întors după două ore și să-l oprească. Petrecăreții amețiti se calcă în picioare în stradă, șocati de lumina soarelui şi de vâjâiala din ureche. Un grup de DJ-ii, care erau la fel de uimiţi ca ei, îmbrăţişau fanii entuziaști și împarţeau o țigară cu ei.

Rita Dagaz, o membră a trupei Radikal Styles, a venit să discute cu grupul de DJ. Ca veteran al scenei muzicii electronice din Bogota, ea ii felicită pentru petrecere.

„Aţi intrat în istorie în seara asta. Aţi intrat în istorie. "

Traducere: Riri Coco

Citeşte mai multe despre muzică hardcore:
O generaţie întreagă de olandezi a fost distrusă de muzica gabber
Punkiştii frustraţi din Birmania
Zece documentare despre muzică electronică pe care probabil nu le-ai văzut încă