Tehnicile rasiste de angajare din Coreea de Sud nu sunt deloc subtile

Ilustrație de Jonny Negron

În fiecare an, sute de tineri vorbitori de limbă engleză se îndreaptă spre Asia de Est, după ce au terminat colegiul și n-au chef să se apuce direct de un job serios și plictisitor. Coreea e una dintre destinațiile cele mai populare: numai Oficiul Metropolitan al Educației din Seul plănuiește să angajeze 655 de profesori străini în 2014, o fracțiune din cei 22 000 de educatori expați care lucrează în țară. Dar dacă vrei să predai engleza în Coreea, e mult mai ușor când ești alb.

Cei mai mulți aspiranți se confruntă cu rasismul înainte să intre pe ușă, datorită practicii coreene standard de a le cere aplicanților să trimită doar CV-uri cu fotografii. Unii angajatori sunt mai direcți. Un anunț recent de pe Craigslist pentru un post de profesor la Academia de Limbi Străine din Coreea spune clar: „Avem nevoie de persoane albe.” Atunci când profesorii negri reușesc să ajungă să predea, sunt adesea concediați în favoarea profesorilor albi.

„A trebuit să înlocuiesc toți profesorii cu unii caucazieni din cauză că părinții au declarat că vor ca copilul lor să învețe engleza de la un american alb și nu unul negru”, a spus Megan Stevinson, o profesoară americană de engleză din Seul, care provine din părinți negro-coreeni.

Selin Jung, o elevă coreeană de liceu, mi-a explicat această logică: „Mulți elevi coreeni preferă profesorii albi în defavoarea celor negri. Sunt de părere că profesorii albi sunt mai curați și au o pronunție mai bună.”

Xenofobia e un fenomen vechi în Coreea de Sud, unde unul din trei cetățeni spune că nu-și dorește să aibă un vecin de rasă diferită, conform sondajului din 2010 World Values Survey. Faptul că țara e izolată și a fost uneori subjugată de vecini mai puternici a infuzat în naționalismul sud-coreean un sentiment de identitate etnică și puritate rasială, iar aceste percepții abia încep să se schimbe odată cu adaptarea coreenilor la globalizare, spune Charles Armstrong, profesor de studii coreene la Universitatea din Columbia.

„Naționalismul coreenilor e un fenomen modern care are rădăcini în istoria Coreei de relativă izolare și de identitate închisă în fața puternicelor amenințări și ocazionalelor invazii din partea Chinei, Japoniei, Europei și Statelor Unite”, mi-a spus Armstrong. „Până de curând, identitatea coreeană era strâns legată de ideea de comunitate etnică.”

Asta ar putea explica ignoranța oamenilor în privința străinilor. Dar rasismul coreenilor față de profesorii de culoare e derutant, având în vedere că îi primesc pe vorbitorii de engleză albi cu brațele deschise. „Coreenii tind să-i respecte pe străinii cu pielea albă și să-i disprețuiască pe străinii cu pielea de culoare închisă”, mi-a explicat Armstrong. „Din această cauză, există în mod clar o preferință pentru profesorii de engleză albi de sex masculin.”

Anul trecut, într-o emisiune TV finanțată de stat au apărut actori pictați cu negru pe față, iar o companie coreeană de țigări a avut o reclamă cu maimuțe îmbrăcate ca niște reporteri care strigau: „Vine Africa!” pentru a promova o linie de țigări cu tutun african. (Reclama a fost retrasă în urma acuzațiilor de rasism.)

„Cred că mulți coreeni se tem pentru că cineva le-a dat informații greșite”, spune Patricka Hogue, fostă profesoară la Universitatea Soonchunhyang din Asan, Coreea de Sud. „După care rămân ignoranți pentru că perpetuează și ei informațiile greșite și stereotipurile.”

Oricare ar fi motivele din spatele rasismului față de profesorii de engleză străini, practicile de angajare discriminatoare sunt o bilă neagră pentru Coreea de Sud, care încearcă să se adapteze la rolul său tot mai important în economia globală. Un sondaj din 2011 dirijat de Comitetul Imigranților din Coreea a dezvăluit că din 931 muncitori imigranți, 78 de procente au spus că au fost atacați verbal.

Pentru a combate acest lucru și alte practici abuzive la locul de muncă, coreenii au întocmit o legislație anti-discriminare în februarie 2013 care le interzice angajatorilor să discrimineze aplicanții în funcție de etnie, culoarea pielii, vârstă, orientare sexuală și alți factori. Dar legea a întâmpinat o opoziție puternică din partea corporațiilor și grupărilor creștine conservatoare, care au atacat-o și au numit-o pro-Coreea de Nord și pro-gay și din această cauză, nu a fost aprobată. Deocamdată, anunțurile care au ca cerință culoarea albă a pielii rămân în continuare valabile.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Citiți mai multe despre rasism:

MDMA-ul te poate face rasist?

Dacă mă faci teroristă, nu înseamnă că flirtăm