Televiziunea arată mai bine pictată

Deşi alte popoare o ard online din ce în ce mai mult, românii încă se mai uită obsesiv la TV. Un sondaj realizat de CNA în 2012 spune că 83% dintre noi pornesc zilnic televizorul şi pierd aproximativ cinci ore pe zi zapând între porcării. Curioşi să aflăm mai multe despre importanţa televizorului în vieţile noastre, am mers la o bere cu Florin Ciulache, un artist de 37 de ani, care reproduce cele mai agasante imagini de pe TV şi calculator, prin picturi şi fotografii. El crede că fără lucrările sale experienţa noastră multimedia n-ar avea haz.

Florin ar fi putut să-mi zică, ca un artist cu băşini în cap, că s-a născut cu pensula în mână, dar mi-a spus că lui doar îi plăcea să deseneze trenuri şi n-a avut nicio treabă cu această zonă artistică până în facultate. De abia ca student a realizat că preferă imaginile TV în locul peisajelor mohorâte. Pasiunea lui pentru televizor pleacă de mic, de când n-avea bani de alte distracţii şi urmărea programele comuniste de la primii purici, până la ultimele dungi colorate pe ecran.

Pictura ta se vrea un demers antropologic?
Eu încerc să fac un repertoriu de imagini din chestiile pe care nu vrei să le vezi la televizor, care sunt iconice şi totuşi complet inutile. În prezent nu vrea nimeni să vadă sigla Discovery lovită de fulgere, când oricum apare constant la tv. Dar peste cinci ani, când sigla va fi alta, cea veche va deveni brusc interesantă, pentru că, deși nu-ți era nici necesară, nici dragă, ţi-a intrat în memorie şi a rămas acolo.

Albumul tău se numeşte „Icoane noi”. Crezi că emisiunile de pe TV precum „Dansezi pentru Tine” au o importanţă atât de mare, cât să devină icoane?
Să nu exagerăm, diferenţa între icoanele din biserici şi cele din media e enormă. Alea din biserică supravieţuiesc veacurilor, pe când alea de la TV dispar în două luni. Sunt nişte porcării urâte şi prost făcute.

Am observat că nu-ţi plac deloc imaginile cu oameni de pe TV. De ce?
Oamenii nu sunt iconici. Persoane ca Gigi Becali apar azi şi mâine dispar. În 20 de ani îşi pierd toată esenţa. E mai fascinant să vezi un logo de acum 20 de ani, decât mecla unui necunoscut.

Ai vreo metodă specială de lucru?
Da, îmi prepar singur pânzele. În medie o lucrare mică îmi ia două săptămâni. Dar am și lucrări la care doar partea de pictură mi-a luat trei săptămâni fără oprire. Ajunsesem în halul în care beam două sticle de vin zilnic în atelier ca să mă moleşesc şi să nu mai ies de acolo. Eu încerc să dau impresia că operele mele sunt făcute într-o oră, deşi lucrez minuţios. Ele nu trebuie să obosească ochiul. Dacă ai stat 30 de secunde în dreptul lucrării mele te vei întoarce şi a doua oară la ea. La ăla cu harta meteo de exemplu, vine unul o dată şi o vede şi observă doar cromatica. A doua oară începe să studieze harta şi să mă întrebe dacă acolo a căzut culoarea sau de ce am delimitat fosta Iugoslavie aşa.

Lucrările tale arată mult mai bine pe viu decât în catalog. E asta o problemă?
Nu, asta e intenţia mea. Multe picturi le vezi o dată şi eşti mulţumit cu o reproducere digitală. La ale mele nu eşti mulţumit cu reproducerea, pentru că nu prea mai arată a pictură, ci a captură video.

Ţi s-a întâmplat vreodată ca picturile tale să fie confundate cu imagini?
Mi se întâmplă des să se uite oamenii la imagini şi să mă întrebe dacă ele chiar sunt picturi.  Au atât de bine întipărită imaginea în creierul lor trist şi singur, încât nu acceptă că poate fi şi pictură. La un moment dat scoteam nişte afişe cu o imagine care se numea Turn Off, era o pictură făcută după butonul de închidere de la Windows. I-am dat angajatului imaginea, a deschis-o şi tot apăsa pe X. Eu îi explicam că asta e imaginea şi ăla s-a crizat, suna la departamentul IT, mă acuza că i-am virusat computerul. Când întorci imaginea în mediul din care a plecat n-o mai percepi ca pe o pictură. De la faze de genul ăsta mă gândeam să-mi pozez lucrările cu aparate 3D, ca să le vezi cu ochelari speciali.

Cum îţi alegi temele? Ai vreun trip cu canalul meteo, cu canalele de documentare?
Am o arhivă de calupuri TV, pe casete VHS, prin care zapez pur şi simplu până găsesc ceva care-mi place; aşa dau peste serii de imagini care să meargă alăturate într-un proiect. Caut să găsesc unele care să exprime ceva estetic, cu elemente de grafică, proporţii potrivite. Sunt conștient că, peste 20 de ani, cineva ar putea zice: „Cine pula mea a făcut astea?”. Și-n prezent sunt mulţi care nu le suportă - e genul de imagine care tinde să te fută la creier, te deranjează. N-ai vrea să stai cu o pictură cu hidrant pe perete.

Care-i povestea cu hidranţii?
Eram la expoziţia unui artist bătrân. Mă dusesem ca student, să absorb de la înaintaşi. În MNAC erau hidranţii puşi cam de-a-n pulea, cu geamuri imense, chiar aliniate cu tablourile. Am desprins o etichetă de la un tablou, am întors-o pe dos, am scris pe ea „Florin Ciulache, 1998, dimensiuni 85 x 85cm, Ulei pe sticlă” și am pus-o lângă hidrant. Şi-mi ziceam în minte: „Să-mi bag pula, dacă asta nu e mai bine pictată decât porcăria de lângă.”

Care e tripul tău cu picturile legate de calculator?
Nu-s simbolist, nu ascund nimic acolo. E relaţia mea sinceră cu fazele enervante gen erorile şi durata lungă de transfer. Mă gândeam cât de impersonal e calculatorul personal, că avem toţi şase miliarde aceleaşi programe. În esenţă problema se pune aşa: deşi nu aş fute femeia altuia, aş da o la labă în faţa calculatorului altuia fără nicio problemă.

Am văzut că ai şi un hobby cu artă digitală, cu capturi de pe TV tuner…
Nu are nicio legătură cu arta digitală sau cu tunerul. Proiectul se numeşte Error Occured. Primul meu computer era o rablă. Se pixela şi se bloca timp de multe ore cu aceeaşi imagine. Aşa am realizat că are flerul ei artistic, că e karma pc-ului meu. Nu merge cu printscreen, că la faze d-astea îţi apare doar un ecran negru. Așa că am făcut poligon de vânătoare: pun o pânză neagră peste TV, ca la aparatele foto vintage, ca să nu se vadă reflecţii şi porcării şi trag cu obiectuvul sute de imagini. Ies chestii foarte tari. De exemplu rămăsese o imagine cu o scenă cu spatele a doi oameni, dar subtitrarea o luase înainte şi spunea „plec acum” ceea ce mi s-a părut creativ.

Lucrările tale se vând bine?
Da. Mai am doar 15 % din lucrări şi am dat cadou doar vreo două. În unii ani vindeam 12, în alţii niciuna. În sine sunt foarte puţine lucrări, doar vreo 200. Sunt un artist leneş.

Ce urmează?
Să nu-i pui niciodată întrebarea asta unui artist. Habar n-am. Am nişte proiecte, dar mi-e lene acum de ele. Între timp tot strâng imagini şi mai torn beton pe la ţară, pun gresie şi faianţă. Mă gândesc să fac ceva şi cu reţelele sociale: yahoo mess, facebook, twitter, care mi se par la fel de efemere ca sistemele de operare şi TV-ul.

Vezi și:
Doar o minune mai poate salva TVR-ul
Cea mai mare televiziune creștină din lume are multe de ascuns
Televiziunile locale există doar ca unelte politice