Da, când profesorii sunt așa cum sunt, clasele arată cam așa. Fotografie via Wikimedia Commons

În facultate, o mare parte din vreme o vei petrece în timp ce asculți alți oameni cum vorbesc în fața ta. Oamenii ăștia se numesc profesori. Da, știu, teoretic cursurile ar trebui să fie interactive şi să-ţi stârnească dorinţa de a cunoaşte. În realitate, toată studenţia ta se va învârti după toanele unui profesor sau ale altuia, pentru că ei vor fi soarele educației tale timp de câțiva ani.

Un profesor poate să-ţi strice buna dispoziţie şi te poate face să urăşti o materie pe care în mod normal, dacă ai aborda-o autodidact sau cu un alt profesor, te-ar cuceri. Sigur, există unii profesori care pot să transforme o lecţie banală într-o poveste captivantă şi să-ţi ridice moralul. Fiecare profesor universitar are tabieturile şi ticurile sale, de asta e greu să-l clasifici în termeni generali.

În plus, din ce am observat, orice profesor universitar are, în cele mai multe cazuri, o personalitate puternică şi, ca orice personalitate puternică, va căuta mereu să iasă în evidenţă: faţă de studenţi, faţă colegi, faţă de vânzătoarea de la colţ care a greşit restul şi căreia îi spune sec, „Sunt profesor universitar, deci cred că ştiu să număr".

Uite, de fapt, tipul ăsta de profesor e și cel mai potrivit ca să deschidă lista din continuare:

Profesorul grandoman intră la oră cam cum ar intra Al Pacino la premiera unui film de-al său: sobru, distins, elegant. Inspiră măreție. De obicei, îşi începe programul cu un speech mic de câteva minute despre o filosofie de viaţă pe care a descoperit-o cu o zi înainte, în timp ce îşi cumpăra asigurare la maşină.

Tu stai cu caietul deschis şi începi să mâzgâleşti ca un maniac o foaie albă, până o umpli de porcării fără niciun sens. Când în sfârşit se apucă de predat, o să aibă grijă să adauge sute de detalii neimportante, care nu contează pentru examen, dar sunt importante pentru el pentru că le ştie şi vrea să se dea mare în faţa ta.

Tot acest tip de profesor are obiceiul să considere că 10 e nota lui Dumnezeu, 9 e nota profesorului şi abia de la 8 în jos poţi să începi să speri şi tu.

Atunci când intră o profesoară tânără şi frumoasă în sală pentru prima oară, vei auzi un „yesss" în surdină. Provine de la partea masculină a audienței. În realitate, niciunul dintre tipii ăștia nu ştiu că îi aşteaptă iadul pe pământ. Profesoara de acest gen va manifesta o autoritate excesivă, parcă de teamă să nu fie luată la mişto de studenți, de parcă ar fi o fostă asistentă sexy de-a lui Capatos.

Așa se face că femeia mișto după care suspinai la început, îţi va fi cel mai dur şi mai exigent profesor. Și nu, nu din cauza ei. Ci din cauza minţii tale, care, la 20 de ani, funcţionează croită pe modelul „frate, ce bunăciune" şi nu poate conştientiza că o femeie frumoasă poate fi cadru universitar.

Ah, profesorul cool. Sosit aici din vocaţie, nu din întâmplare ca mulţi alţii. Ştie să facă orele plăcute şi să îi aibă pe studenţi de partea lui. Notaţia lui începe de la 10, nu de la 1, pentru că va încerca tot timpul să te ajute să iei notă maximă.

Sună perfect, dar tot am identificat două căi majore de a o da în bară cu acest profesor:

a. Să-l iei peste picior, de parcă ar fi un vecin de-al tău. Deşi e cool, nu trebuie să uiţi că e totuşi profesor universitar, nu vânzător de ziare sau vreun tovarăş de-al tău.

b. Să te simţi lezat că face din tine exemplu la oră şi să ai impresia că toată lumea râde de tine. Profesorul de genul ăsta face lecţia amuzantă ironizând câteodată studenţi din sală, dar nu o face personal şi nu o face pentru amuzamentul său.

Are ditamai verigheta de aur pe degetul inelar, dar asta nu-l opreşte să scoată la tablă colege în fustă şi să le tot zică: „Scrie mai sus, te rog, mai sus, aşa e bine..", în timp ce râde conspirativ.

Ieşitul la tablă este exclusiv pentru fete, le strigă pe numele mic de fiecare dată şi are preferatele lui în fiecare grupă, care îi joacă după cum le cântă.

Dacă încerci să-l întrebi ceva sau pur şi simplu te bagi în seamă, ca băiat, te pune la locul tău cu o remarcă ironică, protejându-şi astfel teritoriul precum un câine care face pipi pe roata maşinii. Partea bună e că, dacă eşti băiat, poţi dormi liniştit la ora lui tot anul.

Partea proastă e că s-ar putea ca proful să flirteze cu prietenă-ta în faţa tuturor colegilor.

Apare abia prin a treia săptămână de facultate – îmbrăcat în costum Armani şi cu o pereche de ochelari Ray Ban. Propune un joc de imaginaţie şi în trei minute are toată sala la degetul mic. Scrie titlul lecţiei pe toată tabla, cu mişcări precise şi o grimasă pe faţă care îl trădează că urăşte să-şi murdărească mâinile şi hainele de cretă.

Dezvăluie faptul că e printre cei mai mari specialişti din ţară pe domeniul lui şi că orele propriu-zise vor fi ţinunte de asistentul lui, iar el va ţine nişte prelegeri, fără să urmeze cu stricteţe programa universitară.

De obicei oferă puncte în plus la examen oricui se implică la orele lui cu întrebări şi comentarii inteligente, deci sfatul meu este să profiți de oportunitate (nu doar pentru puncte, ci şi pentru faptul că ai şansa să înveţi chestii de la un mega profesionist).

Avea deja 50 şi ceva de ani când i-au fost studenţi părinţii tăi. Începe să povestească ceva şi, când îşi dă seama că a uitat anumite date, trece la predat cu o pauză mică, de genul: „Mhm, da, hai să ne apucăm de..".

Se opreşte în mijlocul lecţiei pentru că şi-a amintit ceva din povestea de la începutul orei, ori data întâmplării, ori numele cuiva – zâmbeşte satisfăcut şi continuă predatul. Dacă vrei să-l întrebi ceva, trebuie să ţipi chiar de lângă el ca să te audă şi oricum îţi va răspunde cu totul altceva decât ce te-a interesat pe tine.

Partea bună legată de profesorul acesta e că experienţa l-a ajutat să înţeleagă cum gândesc studenţii şi are un stil de predare concis care te ajută să iei notă mare la examen.

Partea proastă e că trebuie să suporţi poveştile de viaţă care nu au un fir logic al desfăşurării evenimentelor.

Fotografie de Sterling College, via Flickr

Aduce lecţii în power-point şi e mereu în pas cu noile şcoli de gândire în ceea ce priveşte educaţia şi procesul de învăţare. Cuvântul ei preferat este „interactivitate". E mega pasionată de pedagogie şi îţi povesteşte mereu de foşti studenţi – ceea ce denotă faptul că pentru ea e ceva personal şi nu doar un job.

Chiar dacă pe moment o să te enervezi cu toate fişele de lucru, desenele, exerciţiile în grup, pixuri colorate, nuanțe diferite, planşe de carton ş.a.m.d , la examen o să ai marea surpriză că toate „porcăriile" pe care te-a pus să le faci au reuşit cumva să îţi cimenteze informaţiile acelea în memorie.

Nu e magie, se numeşte cercetare modernă în psihologia educaţiei şi e din ce în ce mai folosită în toate marile universităţi ale lumii. Adică nişte metode care ajută creierul să creeze legături şi să memoreze mult mai uşor informaţii complexe.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte chestii despre facultate:
Cele mai inutile facultăți din România
Toate rahaturile pe care chiar trebuie să le iei cu tine la facultate
Ce-am învăţat ca student la 30 ani, în România