Am fost torturat ca prizonier politic în Bahrain

De Ahmed Radhi povestită Amirei Asad

Foto din arhiva lui Ahmed Radhi

Jurnalistul din Bahrain Ahmed Radhi, în vârstă de treizeci și șase de ani, a fost unul dintre cei aproximativ 500 de prizonieri de conștiință care au fost reținuți în urma revoltei cetățenilor împotriva guvernului din Bahrain care a început în februarie 2011. Centrul pentru Drepturile Omului din Bahrain estimează că țara are cel mai mare număr de prizonieri politici pe cap de locuitor din lume. Ahmed ne-a povestit despre potențialele motive pentru detenția lui și despre condițiile extrem de proaste de care a avut parte în închisoare. 

Să fii jurnalist în Bahrain implică multe riscuri. Presa nu are libertatea de a se mișca și a lucra independent fără să fie hărțuită de regim. Am fost investigat de către Ministerul de Informație pentru că am raportat despre prezența Statelor Unite în Bahrain, dar a fost vorba de un interviu din data de 13 mai  pentru BBC, în care am criticat o propunere de uniune a Bahrainului cu Arabia Saudită, lucru care a condus la arestarea mea recentă. În mod clar, America și Arabia Saudită sunt subiecte despre care regimul din Bahrain nu vrea să se vorbească. 

Am fost arestat în data de 16 mai – poliția și niște civili mascați au invadat casa tatălui meu în jur de ora 3:30 AM fără permis de percheziție. Am fost interogat din momentul arestării până când am ajuns la clădirea Departamentului de Investigație Criminală. 

În următoarele două zile, am fost supus la torturi fizice umilitoare, bătăi (concentrate asupra capului, a feței și a pieptului), amenințări de viol și am fost trimis în celula neagră. Ofițerul Isa al-Majali, care are o reputație notorie când vine vorba de gestionarea deținuților politici și se ocupă de toate interogările din celula neagră, s-a ocupat de șederea mea în închisoare. În tot acest timp, am fost legat la ochi și încătușat și de multe ori, în timpul torturii, am auzit strigătele și urletele altor deținuți chestionați în celula neagră. Am fost forțat să semnez și o mărturie. 

Investigatorii m-au acuzat de participare la marșuri ilegale, trădare și aruncare de cocktailuri Molotov. Au făcut asta pentru a acoperi adevăratul motiv al arestării mele – rapoarte în care susțineam revoluția din Bahrain.

 Le-am spus că suferisem atacuri de cord și că sunt surd de o ureche (ca rezultat al arestului și a torturii în timpul revoltei din anii '90), dar nu le-a păsat. Au spus: „O să mori în închisoare” și „Nu meriți atenție sau tratament.”

 În închisoare, mi-am petrecut timpul documentându-mă despre violarea drepturilor omului, am văzut minori bătuți și torturați și violați de forțele de ordine. Am văzut oameni între viață și moarte, suferind în urma torturilor și a bolilor cronice.

 După patru luni în închisoare, am fost eliberat în mod surprinzător. Avocatul meu a aflat mai târziu că mi s-a interzis să călătoresc și că regimul poate reactiva cazul și mă poate aduce înapoi la tribunal sau în închisoare oricând are chef. M-am bucurat să aflu că voi fi eliberat, dar sunt trist că ceilalți deținuți încă suferă acolo. Nu-i voi uita niciodată și voi lupta mereu pentru cauza lor. Oricine crede că acest regim poate fi reparat e fie naiv, fie partenerul lor în persecutarea nedreaptă a opoziției.

 Traducere: Oana Maria Zaharia 

Citiți și:

21 de zile de teroare în Mexic

Ţinute de deţinute

Comentarii