Fotografii cu travestiții multicolori din Londra

E un clișeu real: pe timpul zilei, cartierul Soho din Londra e un amalgam de bistro-uri pline de bărbați aranjați, cu pantofii lustruiți, care se grăbesc la întâlnirile de marketing. Dar târziu în noapte, iese la suprafață economia nocturnă eufemistică. Dealeri, promoteri de cluburi sau tineri homosexuali care defilează cu brățări de discount pe care scrie G-A-Y. Dacă pierzi suficientă vreme hoinărind pe Strada Compton prinzi și „florile de noapte", cum le spune fotograful Damien Frost. Sunt bărbați și femei împopoțonați în costume de travestiți, cu piese de haute-couture pe cap și mult machiaj de scenă.

Damien, originar din Australia, a făcut timp de un an o poză în fiecare zi acestor „regine", fie prin Soho, unde lucrează ca graphic designer sau în drum spre casa din estul Londrei, pe unde există cuiburi mici de personaje transpirate și viu colorate, de la Galeriile Resistance până la Bethnel Green Working Men's Club. Fotografiile din albumul lui, intitulat Night Flowers (Flori de Noapte) are 365 de poze cu frumuseți rare și senine pe un fundal întunecat. Am vorbit cu Damien despre imortalizarea acestor personaje efemere și cum travestiții ne aduc aminte de trecutul colorat al Londrei.

VICE: Salut, Damien. Nimeni din pozele tale nu arată ca un travestit comun. Ai avut un set de reguli stricte pentru cine merită să fie o „floare de noapte"?
Damien Frost: Nu mă interesează deghizările cameleon ale bărbaților travestiți. Vreau să văd extrema unde sexul persoanei nu mai e important. Linia fină între bărbați și femei care pot recrea imaginea de travestiți ce imită o versiunea grotescă a unei femei. Iar cele mai bune costume sunt de la cei care nu aparțin scenei travestiților. Dacă aș vedea o persoană excepțională pe stradă, aș face o poză doar pentru că iese în evidență din mulțime, dar, în contextul evenimentelor Sink&Pink (o seară exuberantă de parada modei și travestiți), mai întâi trebuie să definesc normalitatea și apoi să caut ce mi se pare mie că nu se încadrează în ea. Sunt mai interesat de persoanele care și-au construit singure costumele, ceva la care au lucrat mult timp ca să arate cât mai haute couture. Împreună cu machiajul, e un look pe care probabil nu îl vor repeta.

Tot look-ul nu pare a fi permanent. În timp ce fotografiai, ai observat un anumit segment de vârstă printre modele tale?
În puținii ani de când fotografez comunitatea, mulți au renunțat la asta. E aproape ca un drum inițiatic pentru unii: poate vin din orașe mici, unde să te îmbraci așa însemna că nu te poți întoarce acasă, sau doar vor să își facă damblaua. Dar pentru unii, chestia asta face parte din identitatea lor. Investesc ore întregi înainte să iasă în oraș și sunt judecați în funcție de look. E multă muncă și o presiune constantă să se reinventeze.

Cu astfel de presiune pe ei, ți s-a întâmplat vreodată ca unii să te refuze pentru că nu credeau că arată suficient de bine?
Se-ntâmplă rar, dar mai sunt oameni care mă roagă să nu-i pozez dintr-un unghi pentru că le-au căzut genele false sau să nu le prind mâinile pentru că nu și-au pus unghiile. Dar, câteodată, vreau să le pozez special pentru că li se scurge machiajul.

În introducere spuneai că ai pozat pe alei dubioase. Cât de dubios a fost?
Fotografiam unul din modele mele, Simon Shoots, la care el îmi spune: „E un tip care dă o labă mai încolo". Eram pe o alee întunecată, în timpul unei ședințe foto, și un tip stătea în spatele nostru și se masturba în timp ce se uita la noi. Simon și-a păstrat calmul, dar din când în când se uita să vadă dacă tipul se apropie.

Cum erau recepționate ședințele foto de către trecători?
Oamenii mai țipau „curul la înaintare" și deveneau destul de agresivi cu travestiții. Soho nu e un loc neapărat sigur sau primitor, cum ai crede. Mai ales târziu în noapte când, aparent, oamenii se simt mai liberi să abuzeze. Nu am văzut nimic care să denatureze într-o bătaie, deși știu persoane care au fost atacate pentru că erau îmbrăcate în travestiți. Cel mai interesant mi se pare atunci când oamenii îi agasează cu întrebări de genul „Tu ce ești?", iar travestitul răspunde „Cum adică ce sunt?". Ei întreabă dacă sunt bărbați sau femei și se activează imediat pentru că oamenii simt nevoie asta de să știe pe ce parte a gardului ești. Ce e minunat la comunitatea de travestiți e că nimeni nu întreabă asta.

Sper c-ai avut parte și de experiențe plăcute.
Desigur. Am avut parte și de Ian McKellen care trecea prin zonă și s-a oprit să facă poze travestiților. Iar când Bourgeoisie a avut o perucă făcută din baloane, toată lumea încerca în spirit de glumă să le spargă .

Cum îți infuențează munca intervențiile modelelor?
Păi, e foarte greu pentru travestiți să își păstreze postura și poziția pe care aș vrea să o prind în poză. Acel calm e greu de obținut atunci când e agitație în jur.

Soho și estul Londrei este plin de personaje de after-hours. Ai fost vreodată tentat să le documentezi într-un mod similar?
Nu chiar. Uneori, dealerii îmi cereau să le fac poze, dar nu prea se integrează în ce fac acum. Plus, se leagă aiurea de travestiți și sunt cei mai intoleranți. Într-un fel, e ironic pentru că ei își vând marfa publicului ăsta. Proiectul „Flori de Noapte" a fost accidental, nu am intenționat să fac o serie despre comunitatea travestiților și a homosexualilor, dar acum mi-e greu să mă întorc la fotografierea unor personaje mai puțin colorate sau extreme.

Să alternezi sexele a intrat în normalitate, dar crezi că astfel de travestiți vor trece de pragul ăsta?
Emisiuni ca RuPaul's Drag Race și noaptea Sink the Pink din circuitul festivalului e posibil să nu apuce să normalizeze travestiții, dar ei devin din ce în ce mai publici. Și cu cât mai mulți oameni sunt constienți de ei, cu atât ne obișnuim mai mult cu ideea. Cu toate astea, tot rămâi blazat când un travestit de doi metri trece pe stradă noaptea și toată lumea întoarce capul. Puterea asta de a șoca mi se pare foarte interesantă. De asemenea, ei recreează machiajurile unor persoane faimoase din istorie. Deci, există un look conceptual pe care (unul dintre subiecți) Luke Francis îl abordează. El îl imită pe Boy George, care s-a inspirat din look-ul unui fost artist Leigh Bowery și descendența asta e tare. Poate doar puțini oameni se prind de referință, dar tot e mai interesant.

În ceea ce privește împrumuturile din alte culturi, există o dezbatare la momentul actual despre ce anume e, dacă e vreodată, adecvat să împrumuți din culturile și istoria altor persoane, via costume și rochii. Ce părere ai despre asta?
Sunt un tip alb din clasa mijlocie, dar în cazul unor oameni care se vopsesc negru, dacă nu imită ideea unei persoane negre în orice alt sens, fără maimuțăreli sau mimici, atunci e vorba doar de o culoare pictată pe față. Multe din referințele culturale se întâmplă fără să fie gândite, oamenii vor doar să incorporeze elemente în costume. Julius Ruben din album are un colier Masai și aplicații similare pentru piesa din păr. El e jumătate Masai și poate face asta, dar ar fi păcat dacă altcineva nu ar putea să se inspire, fără să pară ofensiv față de cultura respectivă.

Cum ți s-a părut experiența de a fotografia oameni la extrema unei subculturi experimentale, într-un oraș ca Londra, unde în anumite zone intră mulți bani și în altele deloc?
Mulți din oamenii pe care i-am fotografiat nu locuiesc în centrul Londrei, acolo unde sunt cluburile. E mult prea scump. Toată lumea trage spre cartierele mărginașe sau în orășele mai mici, iar la un moment dat vor fi nevoiți să plece și de acolo atunci când devin prea populare. E o bătălie continuă cu gentrificarea, dar cred că așa ajunge să supraviețuiască cultura, pentru că oamenii devin inventivi cu resursele. Lipsa banilor din comunitatea travestiților forțează oamenii să devină mai experimentali cu materialele pe care le folosesc. Astfel, Bourgeoisie face un costum din folie cu bule și scotch și arată incredibil.

Da, am observat că unul dintre modele a făcut un costum gonflabil, din aceleași cearșafuri de la IKEA pe care le am și eu.
Exact. Eu vin dintr-un mediu artistic și asta mă impresionează cel mai mult la costumele și machiajul lor: de obicei, e o creație artistică pentru o noapte. Hainele sunt total nepractice, genul ăla de costume pe care le vezi pe podium, dar ei se descurcă să meargă așa pe stradă.

Mulțumim, Damien.

Night Flowers e disponibil prin intermediul Merell Publishers. Mai jos sunt mai multe fotografii din album:

Traducere: Diana Pintilie

Urmărește VICE pe Facebook:

Vezi mai multe despre Londra:
Londra va avea un club ca un paradis tropical cu DJ și cascade
Zece motive pentru care Londra e un oraş nasol
Londra are mai multă cocaină în sistemul de canalizare decât tot restul Europei