FYI.

This story is over 5 years old.

High hui

Am testat trei practici spirituale din Cambodgia

Am vrut să găsesc magia din Cambodgia, dar n-am reușit decât să mă amuz, să mă sperii sau să trec prin procese dureroase inutile.

Intrarea într-o casă cambodgiană acoperită cu desene în cretă cu cruci și cranii pentru a alunga spiritele rele.

Primele amintiri ale lui Vitray sunt despre orașele cu corturi din Tailanda unde refugiații cambodgieni și-au găsit adăpost în timpul masacrului din perioada regimului khmerilor roșii. Vitray a fost unul dintre cei norocoși, căci familia lui a reușit în cele din urmă să emigreze în America – într-un ghetou în Nashville presărat cu gloanțe și cocaină. La 24 de ani, a călătorit la Phnom Penh ca să se logodească. Fiind cetățean american și un tip arătos, era o partidă destul de bună, așa că tatăl lui i-a aranjat căsătoria cu Dain, verișoara lui de-a doua, care era foarte drăguță. Au fost fericiți o vreme. Apoi au început coșmarele.

Publicitate

Vitray era bântuit de viziuni – corpuri însângerate, fețe torturate, carnea sfâșiată de pe oase. Noapte de noapte, ororile reveneau, până când a ajuns să-i fie groază să se întindă în pat. Apoi Dain a început să se schimbe, deodată părea urâtă, iar expresia ei blândă părea stupidă și-l înfuria pe Vitray. A început s-o urască și să nu-i mai suporte accentul american și râsul pițigăiat.

Vitray fusese logodit cu o altă fată cambodgiană înainte de Dain – o fată, care, potrivit familiei lui Vitray, a fost destul de supărată că i se răpise oportunitatea de a se căsători cu un cetățean american. Sora lui Vitray, Molika, mi-a spus restul poveștii: „Nu credeam în blesteme până n-am văzut ce i s-a întâmplat fratelui meu – era îndrăgostit de Dain și deodată a început s-o urască,” mi-a spus ea. „Apoi a făcut paralizie la față. Doctorii nu cunosc cauza acestei paralizii, dar oamenii mi-a spus că familia fetei cu care trebuia să se logodească inițial l-a blestemat.”

Dar pot avea blestemele efecte mentale și fizice? Autoarea și druida Emma-Restall Orr crede că da, ceea ce nu e surprinzător având în vedere că e druidă. „Fie că îi spunem magie, blestem sau vrăjitorie, sau o numim bârfă și comportament răzbunător, efectele sunt aceleași,” mi-a spus ea. „Oamenii pot fi afectați profund la nivel psihologic, iar ramificările pot fi extreme – boli, accidente, depresie.” Deși explicația asta nu e prea plauzibilă pentru un occidental, magia e foarte reală în Cambodgia.

Publicitate

În satul unde locuiesc și lucrez la un mic ONG, religia și folclorul se împletesc în viața de zi cu zi a localnicilor. Oamenii își dau ponturi despre cele mai bune ghicitoare și cei mai buni vindecători. Desenează cu creta cruci și cranii pe uși ca să-și protejeze casele de fantome răuvoitoare și lasă la poartă fructe și bețișoare parfumate pentru cele bune. Există în oraș și medicamante din Occident, dar sunt distribuite de farmaciști fără experiență și de doctori la niște prețuri mult prea mari pentru majoritatea sătenilor. Aici, oamenii merg să se plângă de vicisitudinile și nesiguranțele vieții la ghicitoare, vindecători și vrăjitoare, nu la doctori și psihologi.

Ghicitoarea.

Ghicitoarea satului e o femeie între două vârste cu doi dinți de aur și un inel cu diamant – simboluri ale statutului pe care le-a obținut cu ajutorul puterilor ei supranaturale. S-a născut fără partea de jos a picioarelor și, când m-am întâlnit cu ea, își împăturise pantalonii de pijama sub coapse, astfel încât – dacă nu știai – nu ți-ai fi dat seama, ai fi zis că doar îngenunchează. A luat o pereche de cărți de joc și le-a aranjat pe o păturică în fața ei. Am tras imediat un as de inimă neagră. Și-a strâmbat fața și a scos un sunet de parcă tocmai ar fi văzut un cal trăgându-i o copită în coaie unuia. Cărțile spuneau că nu-mi voi mai găsi în veci aparatul foto pierdut, ceea ce a fost chiar o ușurare. Mă așteptam la ceva mult mai rău după strâmbătura ei.

Publicitate

Altă întrebare, alt aranjament al cărților. Se pare că două fete sunt îndrăgostite de mine. Ghicitoarea și-a rânjit dinții de aur în soare. Am întrebat-o cum a primit puterile. „M-am îmbolnăvit foarte tare când avam 18 ani,” mi-a spus printr-un translator. Dar trei spirite s-au milostivit de mine și m-au vindecat. Au rămas cu mine de atunci și mă ajută să ghicesc viitorul.”

Spiritele au venit din Phnom Kulen, muntele sfânt al Cambodgiei și locul de naștere al regelui Angkorian Jayavarman II. Ghicitoarea folosește cărțile la fel ca practicantele de tarot din Occident: „Fantomele m-au învățat cum să aranjez cărțile pentru a vedea viitorul oricui,” mi-a explicat. Mintea mea occidentală agnostică n-a vrut să pună botul la povestea asta, dar măcar a avut dreptate cu aparatul foto – încă nu l-am găsit. Bravo ei.

Autorul articolului, după ce a fost monedat.

Dacă ghicitoarea își câștigase puterile supranaturale de la spirite, Sarong – vindecătoarea – învățase meserie de la mama ei. Am fost să văd dacă mă poate trata de răceală. După plecăciunile și saluturile inițiale, mi-a spus în engleză să-mi scot bluza și să mă întind pe o platformă din lemn pe care cambodgienii o folosesc de obicei drept canapea sau zonă pentru luat masa. M-a uns pe spate cu ulei de eucalipt, a luat o monedă și a început să mă zgârie pe spate pornind de la coloană spre exterior. Trecea peste aceeași părticică de piele de nu știu câte ori. Apoi a crescut intensitatea cu care zgâria. M-am înfiorat. A fost mult mai dureros decât un tatuaj – și nu uitați că tatuarea implică zgârierea lentă a pielii cu un ac.

Publicitate

Practica, cunoscută drept „monedare”, lasă pe corp urme asemănătoare cu vânătăile cauzate de sărut – vânătăi incredibil de dureroase – iar nuanța vânătăilor indică boala de care suferi. Sarong mi-a spus că am spatele foarte roșu și că probabil am febră. Patruzeci de minute mai târziu, mă simțeam ca și cum trecusem prin zece runde cu Charles Bronson. Vindecătoarea m-a înfășurat într-o pătură subțire și m-a pus în hamac să-mi revin. „Ai un curent rău în sânge,” mi-a explicat Sarong. „Acum iese din tine prin zgârieturi. Ți-am pus pătura ca să nu-ți infectezi și familia cu el.” Nu pot spune că tratamentul a avut un efect benefic asupra mea, dar am văzut cambodgieni bolnavi care ieșeau zâmbind de la o sesiune de monedare.

După experiența cu vindecătoarea, m-am întrebat cât de rea poate fi cea cu Apb Thmob (vrăjitorul). Să găsești un vrăjitor într-un sat cambodgian e ca și cum ai încerca să faci rost de droguri la un festival de muzică: jenant și întâmpinat cu reacții suspicioase. „De ce vrei să-l vezi?” m-a întrebat prietenul meu Raksme. „Nu vor ca oamenii să le știe trecutul, e periculos. Nu te pot ajuta.” Sambo, profesorul energetic al satului, a părut stânjenit când i-am pus aceeași întrebare. „Îți aduce ghinion,” m-a avertizat. I-am arătat cruciulița tatuată pe încheietura mâinii. „Asta o să mă protejeze,” mi-am forțat norocul. Sambo m-a privit sceptic. „Da, uneori tatuajele sfinte ne ajută să ne protejăm, dar nu întotdeauna. Și oricum, spiritele cambodgiene nu cred în Isus.”

Publicitate

Până la urmă, l-am convins să mă ajute pe Pring, un tânăr arătos din satul vecin. „Deci poate pune blesteme pe cineva?” l-am întrebat la telefon. „Da, sigur,” a răspuns Pring. M-am întrebat cum aș putea folosi magia neagră fără să depășesc granițele eticii jurnalistice. Până la urmă, am cerut o vrajă de dragoste pentru o prietenă care și-a dat consimțământul înainte.

Apb Thmob.

Vrăjitorul locuia în junglă, într-o casă din lemn cu acoperiș din frunze de palmier. Avea vreo 40 de ani, purta o cămașă fără guler și pantaloni albi. Stătea cu picioarele încrucișate pe o pernuță. Pe peretele din spatele lui erau picturi cu zeități hinduse. Într-o parte era o statuie a lui Buddha, decorată cu dantelă aurie și înconjurată de grămezi de ceară de la lumânări topite. În jurul lui erau ofrande lăsate de clienți: flori de lotus, bețișoare parfumate și pachețele de țigări și ierburi. Și-a deschis ochii, s-a uitat la mine o secundă și i-a închis iar, concentrat.

La fel ca și ghicitoarea, Apb Thmob și-a obținut puterile după o perioadă de boală. „Am fost foarte bolnav acum trei ani. Slăbisem mult și credeam că o să mor. Atunci mi-au intrat fantomele în cap,” mi-a spus cu ajutorul translatorului Pring. „M-au vindecat și au rămas cu mine de atunci și acum fac tot ce le ordon.” Ca și cum ar fi vrut să-și dovedească spusele, mi-a înmânat o carte care avea pe copertă un desen cu Buddha. Paginile erau acoperite cu un scris ciudat. „Fantomele îmi spun ce să scriu,” mi-a explicat. Pring, care cunoaște sanscrita și Pali – limbile religioase ale Cambodgiei – s-a uitat la carte și mi-a spus că nu recunoștea niciun simbol.

Publicitate

I-am arătat pe Blackberry fotografia fetei pe care voiam să arunc vraja de dragoste. Atmosfera s-a schimbat deodată. Familia lui Apb Thmob, care se adunase să vadă ce vrea albul ăsta dubios, a început să se streseze. „Nu e bine să faci asta,” mi-a spus el. „Chiar dacă pun vraja, n-o să dureze. Într-o zi, n-o să te mai iubească.” În satul meu, oamenilor le place să bârfească și n-aș fi vrut să-mi fac o reputație de fan al magiei negre, așa că am cedat și l-am rugat să mă vindece de răceală măcar. A început să cânte și m-a dat cu apă sfințită pe frunte. M-am simțit stupid și m-am gândit la erele mentale care separau perspectiva mea de cea a cambodgienilor care îl priveau pe Apb Thmob tăcuți și gravi. Te vei vindeca în trei zile,” mi-a zis.

M-am simțit mai bine trei zile mai târziu, dar luasem și antibiotice și oricum o răceală nu durează mai mult de câteva zile. Molika, sora cambodgiană-americană a lui Vitray, e convinsă de puterile lui Apb Thmob. „Sunt sigură în proporție de 85 la sută că Apb Thmob e responsabil pentru sabotarea nunții fratelui meu și pentru boala lui,” a afirmat ea.

Majoritatea cambodgienilor, fie că au crescut în America sau acasă, nu cred în existența fantomelor și a magiei – sunt convinși de asta ca de un adevăr universal. E țesută în perspectiva lor asupra lumii. Dar când m-am întâlnit cu ghicitoarea, vindecătoarea și vrăjitorul, n-am găsit magie, am găsit doar distanța care separă mintea mea agnostică de lumea lor.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Ți-a plăcut? Mai vrei tâmpenii din Cambodgia?

Walkout e cel mai libidinos bar din Cambodgia

Orgia noastră cu absint de pe o insulă cambodgiană a supărat spiritele