FYI.

This story is over 5 years old.

Fashion

Tricouri românești care îți salvează viața pe bicicletă

Sau cum să treci de la corporatist publicitar la producție de haine, pe cont propriu.

Îl știu pe Sorin din facultatea de Filosofie, unde am fost colegi de grupă. De atunci ne tot întâlnim în diverse contexte ale vietii, distracția noastra preferată fiind să mă tragă cu blicla prin Herăstrău, cocoțată într-un echilibru extrem de fragil pe un longboard. Între timp a acumulat peste zece ani de experiență în art direction, a lucrat cu câteva dintre cele mai mișto agenții de la noi, dar și la diferite proiecte personale pe grafică și muzică.

Publicitate

Dar acum câteva săptămâni, mi-a făcut o vizită la Modulab și m-a anunțat scurt că a renunțat la job, că să-și lanseze propriul business - un brand de haine reflectorizante pentru bicicliști. Știa că avem, pe Grădina Viitorului, un program de incubare de start up-uri, cărora le oferim suport în zona de cercetare-dezvoltare în tehnologie. El avea nevoie de un computer performant, de un spațiu de lucru și de suport moral.

Chiar dacă proiectul lui nu avea o legătură directă cu tehnologia, ne-a convins prin viziunea foarte clară pe care o avea asupra produselor și, nu în ultimul rând, ne-au plăcut hainele. Așă că i-am asigurat partea de logistică, i-am pus la dispoziție frumoasa echipă Modulab pentru shooting și ne-am distrat impreună lucrând la lansare.

Poate din cauza adrenalinei pe care ți-o dă saltul în gol, dintr-un job confortabil și mișto, către un proiect care necesită dedicație totală și foarte multă muncă, însă Green a reușit într-un timp record să producă o primă linie de haine și să-și pună la punct infrastructura de business, furnizori, a făcut cercetare de piață, a construit brandul și tot ce implică lansarea unui produs nou pe piață. Din punctul ăsta de vedere mi se pare un model de determinare pentru oricine se simte în stare s-o ia de la capăt pe cont propriu.

VICE: Cum a început toată povestea cu hainele reflectorizante?
Am văzut pe stradă un biciclist în vestă reflectorizantă, lângă care s-a oprit și un al doilea, fără. M-am întrebat de ce unul are și altul nu, dar era evident: unul era îmbrăcat urban chic, celălalt era orientat către siguranță și funcționalitate. Am căutat pe net haine mișto reflectorizante pentru bicicliști și nu am găsit un brand care să ofere așa ceva în mod asumat. Nu mi-a venit să cred! Mii de bicicliști își pierd viața din cauza lipsei vizibilității.

Publicitate

A venit cumva de la sine ideea de a le oferi consumatorilor - bicicliști, dar nu numai - o soluție de siguranță orientată către design și confort, iar partea de siguranță să fie implicită, nu principalul scop al hainelor. Din ce în ce mai mulți bucureșteni adoptă bicicleta ca mijloc de transport urban, văd mulți dintre ei că poartă cască și echipament sportiv, dar partea asta cu vizibilitatea noaptea era cvasi-neacoperită, singura alternativă fiind oribilele veste verde radioactiv, pe care majoritatea le evită.

Care a fost triggerul care te-a impulsionat să faci pasul ăsta de la idee la start-up? Nu ți-a fost teama de eșec?
Declicul, deși am fost hotărât încă de când mi-a venit ideea, să o fac să se întâmple, a fost feedback-ul celorlalți bicicliști. În plus, i-am povestit și lui Holycuts, Amalia Lupsa, graphic designer, care a fost atrasă de idee și a croit hainele mișto. Apoi voi, care m-ați susținut și când am venit a doua zi, aveam biroul meu la voi în grădină și mi-am dat seama că nu mă voi întoarce prea curând la un job convențional.

Este visul oricărui corporatist să se trezească într-o zi cu o idee mișto și să lase totul baltă în căutarea libertății financiare. Dar cum e când o pui în practică?
Suna mișto, dar nu mi-am făcut niciodată iluzii că va fi ușor. Nu cred în poveștile de succes care nu au un început greu. Ironia e că, fix în perioada asta, trec prin niște momente prin care, ca salariat, nu am trecut niciodată, în care eu sunt cel de care depinde reușita și în funcție de efortul investit, mănânc sau nu. Un salariat poate să mai tragă chiulul fără ca o companie să se ducă naibii. Dar dacă managerii nu își mai fac treaba, se vede și se simte în toată organizația.

Publicitate

Ce probleme apar pe zona de operațiuni și logistică?
Probleme gen unde este cea mai bună și accesibilă croitoreasă care să execute profesionist cusăturile în timpul în care am eu nevoie, care materiale sunt cele mai bune pentru mersul pe bicicletă, caută în toate depozitele de materiale, asigurarea unei relații avantajoase cu furnizorii. După ce hainele sunt gata, o iei de la capăt cu procesul de vânzare, în același timp în care încerci să găsești o soluție juridică în care să nu faci evaziune, dar nici sa-ți sugă statul absolut toți banii pe care plănuiești să-i bagi în dezvoltare. Cel mai simplu lucru din lume este să ai o idee mișto, adevărata probă de caracter este să o pui în practică.

De unde se cumpără hainele ON WEAR?
Direct de pe pagina de Facebook (comanda în mesaj privat) și în curând de pe site. O să facem un fel de showcase direct în Grădina Viitorului și mici event-uri la care îmi voi invita cumpărătorii la o limonadă, să ne cunoaștem, să iau feedback de la ei, să lucrăm împreună la partea de customizare. Cred foarte tare în interacțiunea directă cu clienții și vreau să mă țin de asta, mai ales că ON WEAR este acum la nivel de nișă și îmi permit să încerc să-i cunosc pe cât mai mulți dintre ei.

Cât de permeabilă este piața din România la brandurile de haine noi, autohtone?
Piața de branduri autohtone de haine crește de ceva vreme într-un ritm accelerat. Mă gândesc la Porc, Obez, Bagabonți și Combinații, dar mai sunt mulți alții care, la fel ca mine, de-abia au început. Facebook-ul a explodat cu acest gen de inițiative. Am observat și o revenire a brandurilor de biciclete, începând cu Pegas si încheind cu magazine specializate. Multe shop-uri au linia lor de tricouri, pentru că cele doua domenii merg mână în mână, având în vedere atenția biciclistului modern la imagine. În plus, bicicleta nu mai e doar un banal mijoc de locomoție. Bicicliștii formează comunități puternice, angrenate în mișcarea ecologistă și au devenit un soi de specie aparte în peisajul urban.

Te ocupi și de partea de design vestimentar sau doar de grafica printurilor? Cum se va dezvolta brandul din punctul asta de vedere?
Designul hainelor îl face Holycuts. Eu intervin minimal, ca feedback, în încercarea de a integra sugestiile cumpărătorilor în produsul final, țin foarte mult să se vadă aportul lor în asta. Partea care a entuziasmat cel mai mult oamenii cu care am vorbit a fost că vom oferi posibilitatea tuturor celor care vizitează pagina de Facebook să își customizeze într-un editor grafic din site propriile printuri reflectorizante. Cred că asta este viitorul, oamenii nu mai vor să primească produse de-a gata, vor să customizeze și să încerce înainte de a cumpăra. Grafica pentru printurile reflectorizante îmi aparține în marea majoritate, dar Holycuts are, evident, un aport și în zona asta.

Urmărește VICE pe Facebook.

Mai vezi și alte chestii fashion super tari
Urban Fashion Week - Partea 1 Săptămâna Modei în Caraibe Săptămâna Modei XXL - Partea 1 Cambodgia Fashion Week - Partea 1