Trimitem pe Marte patru oameni pentru tot restul vieții lor

De Jamie Clifton

Călătoria prin spațiu mi-a pus dintotdeauna câteva probleme mari și inevitabile. Prima e că am petrecut toți cei trei ani din cariera universitară aflând ce părere are Foucault despre reality show-urile de la televizor, mai degrabă decât studiind ceva ce m-ar fi ajutat să mă lansez prin atmosfera pământului fără să mor pe loc. A doua problemă e că totul îmi pare atât de departe. E destul de rău să faci jumătate de oră până la serviciu, darmite să faci trei zile până la o bucată de piatră plutitoare. Pare o pierdere de vreme teribilă.

Totuși, dacă la sfârșitul călătoriei te așteaptă ceva palpitant, nu m-ar deranja atât de tare. De exemplu, o casă nouă, frumoasă, construită special pentru mine. Afaceristul olandez Bas Lansdorp se va ocupa exact de îndeplinirea acestor vise prin proiectul lui, Mars One, care are scopul de a construi o așezare pe Marte în care să se poată trăi și unde va trimite în 2023 patru oameni (și mai mulți de-a lungul anilor) care să-și petreacă acolo restul vieții. TOT restul vieții.

În afară de acel detaliu minor, proiectul lui e remarcabil pentru că vrea să strângă majoritatea fondurilor prin crearea celui mai mare spectacol media pe care lumea l-a văzut vreodată – va documenta fiecare etapă a proiectului și le va permite spectatorilor să voteze cine merită să meargă în călătorie, în loc să se bazeze pe guverne și să aibă de-a face cu interferențe politice. M-am întâlnit cu Bas să bem ceva și să discutăm despre planurile lui.

Bas Landorp.

VICE: Spune-ne cum ți s-a declanșat ideea asta de a trimite oameni pe Marte pentru tot restul vieții lor.

Bas Landorp: Am fost inspirat acum 15 ani de momentul în care a aterizat prima navetă pe Marte. M-am gândit că ar fi mult mai mișto dacă oamenii s-ar plimba pe Marte în locul mașinilor. Mi-am dorit dintotdeauna să merg chiar eu, dar știam că nu aveam nicio șansă dacă urmam procedurile NASA sau ale Agenției Europene a Spațiului (AES), dar apoi am uitata de idee când am început să studiez ingineria mecanică. Apoi, câțiva ani mai târziu, cineva mi-a spus că americanii plănuiau o călătorie fără întoarcere pe Marte – care e mult mai fezabilă decât o misiune dus-întors – așa că am hotărât să las totul baltă și să mă ocup de asta.

Ce făceai pe vremea aceea?

Lucram la o companie, dar mi-am vândut acțiunile ca să am fonduri de pornire. Apoi John de Mol, inventatorul Big Brother, mi-a spus că ar putea finanța proiectul prin mass media, așa că m-am gândit că e șansa perfectă. E extrem de complexă, dar vreau să încerc și să îmi asum acest risc.

Da, e interesant că plănuiești să finanțezi proiectul cu bani obținuți din media.

Avem și alte idei de venit, desigur, dar da – avem nevoie să strângem mulți bani înainte să putem trimite oameni pe Marte, iar un spectacol media e o modalitate bună de a face asta. Totuși, aș adăuga că acest spectacol nu e țelul meu principal.

Și cam cât o să coste?

O să coste 3,8 miliarde înființarea, apoi alte 630 de milioane pentru fiecare dintre cei patru astronauți. Inițial credeam că cifrele sunt nerealist de mari, dar Comitetul Olimpic Internațional a avut venituri de unul sau două miliarde pentru un eveniment de trei săptămâni, deci asta înseamnă jumătate de miliard pe săptămână, ceea ce face cifrele noastre să pară mai realizabile.

Practic toată lumea care are acces la internet sau TV o să se uite la spectacol și până în momentul acela, aproape patru miliarde de oameni vor avea internet, așa că imaginați-vă cum e să fii compania care sponsorizează un astfel de eveniment. Ai fi cel mai cunoscut brand de pe planetă. E vorba de mulți bani, dar sunt foarte întreprinzător și cu picioarele pe pământ, deci n-aș face asta dacă n-aș crede că e posibil.

Cool. Și care e procesul? Ce se va trimite mai întâi?

Avem o misiune demonstrativă în 2016 pentru a arăta tehnologia pe care am cumpărat-o. Atunci vom trimite un satelit de comunicare pe Marte apoi, în 2018, vom trimite o navetă care să găsească cea mai bună locație pentru așezare.

În funcție de ce factori veți alege locul pentru așezare?

Trebuie să fie destul de nordic ca să fie destule cristale de apă în sol și destul de sudic cât să poată funcționa panourile solare. Va fi în emisfera nordică pentru că anotimpurile sunt mai puțin extreme acolo. Dar trebuie să fie și la o altitudine cât mai joasă, pentru că planeta Marte are o atmosferă foarte subțire și cu cât ești mai jos, cu atât ai mai mult timp să încetinești și să aterizezi în condiții de siguranță.

Și totul va fi gata construit la sosirea oamenilor, nu?

Da, totul va fi asamblat de mașini. Vor fi două capsule pentru sistemul de susținere a vieții, două capsule pentru locuit și două capsule cu provizii.

Frumos. Ți se pare corect ca astronauții să fie aleși printr-un sistem de loterie?

Nu. Așa au anunțat într-un buletin de știri. Noi o să avem experți care o să hotărască cine e potrivit dintre cei care aplică, apoi vom întreba publicul pe cine vor să trimită pe Marte. Cei aleși vor fi primii ambasadori ai lumii pe Marte, deci e importantă părerea publicului.

Care ar fi candidatul perfect din punctul tău de vedere?

Atunci când am început credeam că avem nevoie de doctori și ingineri, dar acum cred că cea mai importantă e personalitatea omului. Avem nevoie de oameni capabili să stea într-un vehicul foarte mic timp de șapte luni, apoi să fie capabili să suporte despărțirea de planeta Pământ pentru totdeauna. Aspectele medicale și cele legate de inginerie sunt și ele foarte importante, dar îi vom antrena pe cei care pleacă timp de opt ani, așa că personalitatea e cel mai crucial lucru.

Un artist a redat construcția capsulelor de către roboți.

Ce se întâmplă dacă doi dintre astronauți fac un copil împreună?

Dar nu ăsta e scopul. Oamenii pe care îi trimitem sunt responsabili de acțiunile lor. Din cauza diferențelor de timp dintre Pământ și Marte, nu e ca și cum le putem spune „Ridicați piatra aia de acolo” sau îi putem ghida în timp real, deci trebuie să fie foarte responsabili.

Și orice persoană responsabilă ar trebui să știe că Marte – mai ales atunci când ai drept companie doar trei alte persoane - nu e locul ideal pentru a face un copil. Totuși, vor exista acolo mijloace de a aduce un copil pe lume. Dar e recomandabil să se întâmple când comunitatea va avea 20 sau 30 de oameni.

Deci ați vrea să fondați o societate nouă marțiană?

Da, acesta ar trebui să fie scopul. Vrem să stabilim pe Marte o societate care să nu mai aibă nevoie de Pământ. Dar e greu de ținut sub control și e mult de planificat, vom vedea.

Tu vrei să mergi să locuiești acolo până la urmă?

Voiam. Dar am vorbit cu directorul nostru medical și mi-a spus că nu am răbdarea și calmul necesare pentru a rezista. Sunt arhitect și fondator al proiectului, dar nu și persoana potrivită pentru a fi trimisă în misiune. În orice caz, o să fiu extrem de gelos pe cei patru oameni care vor pleca.

Cum ar trebui să arate așezarea în 2023.

Unul dintre prietenii mei s-a înscris. Și-a dorit întotdeauna să locuiască în sălbăticie în Scoția, așa că presupun că Marte ar fi o alternativă încă și mai bună pentru el.

A, mișto. În curând vom semna contractele cu furnizorii. Când se va întâmpla asta, credem că vom începe selecția astronauților.

O să-i transmit. Și misiunea ta personală care e în toată treaba asta? Descoperire științifică? Evoluția rasei umane? Sau lăsarea unei amprente în univers?

Undeva la mijloc, presupun. Sunt interesat de știință – închipuie-ți cum ar fi dacă am găsi viață pe Marte. Nu știm câtă viață e în univers, nici măcar pe planetele vecine. Și cine știe, poate ne-ar ajuta să înțelegem istoria sistemului solar și să aflăm cine suntem, de unde venim. Desigur, ideea de a popula o altă planetă e copleșitoare. Nici mie aproape că nu-mi vine să cred, încă. Deci cea mai mare motivație a mea e să reușim deocamdată să trimitem primii oamenii pe Marte.

Urmăriți-l pe Jamie pe Twitter: @jamie_clifton

Traducere: Oana Maria Zaharia

Comentarii