FYI.

This story is over 5 years old.

Film

Tripoteca prezintă: Andrei Popa

Astăzi ne tripăm alături de Andrei Popa și filmul lui suprarealist, Chocolates, despre un om care își schimbă ruta spre serviciu și ajunge într-o clădire plină de personaje misterioase.

Pentru că Tripoteca, primul festival autohton de film si artă psihedelică din România, a ieșit foarte mișto, am fost invitat să vă fac cunoștință săptămânal cu un regizor și cu psihedelismul lui artistic în variantă full streaming. Astăzi ne tripăm alături de Andrei Popa și filmul lui suprarealist, Chocolates, despre un om care își schimbă ruta spre serviciu și ajunge într-o clădire plină de personaje misterioase.

Publicitate

Andrei are 33 de ani, a studiat film și inginerie de sunet în Sydney, dar face și muzică și fotografie.

VICE: Ai ales titlul filmului după ce ai găsit locul cu ușa pe care scria Chocolates

Andrei Popa: Am filmat în Sydney, într-o cladire dărăpănată din zona districtului roșu, Kings Cross și în acvariul orașului. Titlul inițial al filmului a fost Pathfinder și avea cu totul alt scenariu - singurul lucru care a rămas din cel vechi este începutul - până când personajul ajunge la trepte. L-am schimbat după ce am aflat că urma să iasă un film cu același titlu, o duzinărie cu vikingi. Inspirația mi-a venit de la magazinul preferat de ciocolată care tocmai se închisese. Le-am cerut semnul, n-au acceptat. L-am rugat atunci pe art director sa-l facă e cel care se vede în film. Tot el a făcut mațele de pe perete și vitraliul din hol.

Te-ai aflat vreodată în pielea personajului principal - să deviezi de la ruta ta și să ți se întâmple ceva deosebit?

De multe ori. De exemplu, niște colegi cu care lucrasem într-un bar m-au invitat la un party psy în orășelul lor de lângă Sydeny. În Australia, genul ăsta de event-uri se numesc doof. Pe ei nu îi cunoșteam foarte bine, drumul dura o oră cu trenul, nu știam ce fel de party urma să fie, nu aveam chef să merg și nici foarte mulți bani. Totuși, până la urmă m-am dus și a fost probabil cel mai tare party la care am fost vreodată.

Posterul filmului

Ce te-a inspirat să naști Chocolates?

Publicitate

Am observat repetitivitatea vieții pe care o trăiesc oamenii în general - fac aceleași lucruri, nu se întreabă și nu caută nimic. Dacă vor o schimbare, ea trebuie făcută conștient, deși câteodată viața te ajută cu un imbold, care inițial poate fi văzut ca o nenorocire sau ca ceva incomfortabil. Cautând scările din film am găsit acea casă dărăpănată care a schimbat tot scenariul, și astfel și viața mea s-a transformat radical – atât înainte, dar mai ales după filmarea asta.

Peștele vorbitor ce specie e ? 

Ideea cu peștele a venit în acvariul din Melbourne, unde am vazut un Murray Cod Fish, dar cei din Sydney erau foarte mici și neinteresanți, așa că am continuat să caut până l-am aflat pe dânsul, un Grouper mare cât o oaie.

Grouper-ul zice că „oamenilor le e frică să fie ei înșiși și să facă ce vor". De ce? 

Pentru că organizarea socială nu-i încurajează să fie ei înșiși și să facă ce vor, ba chiar câteodată le dă în cap. Să fii așa este de multe ori este un act de bravadă extraordinară, care presupune să suporți consecințele celor din jur, deranjați că te prezinti astfel. Paradoxal, dacă nu te lași influențat și tras in jos, după o perioadă poti ajunge sa fii idolatrizat. A fi tu însuți inseamnă să-ți recunoști ție că ești unic și valoros. Frica și vina funcționează ca niște resorturi care te țin subjugat. Dacă gândești precum te-au învațat și au trăit alții, te vei rezuma la a trăi așa.

Publicitate

A avut personjul principal de învățat ceva pozitiv din toată experiența? 

Important e ceea ce a învățat și a simțit privitorul. Sper să nu ignore mesajul și să nu se prefacă că a fost doar un film interesant și neobișnuit. Sper să realizeze că e posibil să se afle în situația personajului și să se întrebe dacă va continua să se prefacă că totul e ok.

Zi-ne o experiență de-a ta psihedelică.

Psihedelia este o componentă naturală a vieții, marginalizată de societate, pentru că este practic imposibil de controlat și de explicat. O înțelegi cu ființa, nu cu mintea. Se merge pe principiul că orice element haotic trebuie eliminat, când de fapt, paradoxal, prea multă ordine creează dezordine, plus boli metale și emoționale. Acestea fiind spuse, cred ca trăită cu adevărat, toată viața este o experiență psihedelică.

Puteți viziona making-off-ul de la filmul Chocolates aici și să vedeți ce a mai făcut Andrei pe video aici.

Anterior: Tripoteca prezintă: Sebastian Cosor